Gounod şi Mozart

Gândul smerit e tocmai acela care recunoaşte limitele peste care nu se mai poate trece. A nu te semeţi cu ceea ce ai acumulat şi cu ceea ce ai realizat, ci a te smeri din cauza celor care nu ţi-au reuşit şi pe care nu ai ajuns să le cunoşti, iată semnul gândului smerit. Cine se poate considera atotştiutor? Unde este cel ce poate spune: „Ştiu tot, nu mai am nimic de învăţat!“ Tot ce ne-a rămas necunoscut e prilej de gând smerit. De aceea este loc de modestie şi pentru cei dotaţi, superiori, virtuoşi. Aceştia trebuie să se ferească de cea mai subtilă dintre ispite: orgoliul virtuţii. Şi pot face aceasta gândindu-se la alţii mai înaintaţi în cele bune decât ei. Se spune că marele compozitor francez din secolul al XIX-lea Charles-François Gounod ar fi spus odată unor tineri învăţăcei ai săi: „Cu cât creşti şi devii mai mare în creaţiile tale, cu atât îi priveşti cu mai mult respect şi cu mai mare smerenie pe marii creatori dinaintea ta. La vârsta voastră ziceam: «Eu». Eu eram cel mai mare. Când am împlinit vârsta de 25 de ani, am început să zic: «Eu şi Mozart». Astăzi pot să spun doar: «Mozart!»“ (Augustin Păunoiu)