Grecia supune referendumului ajutorul European
Anunţul şoc de luni seara al premierului elen, George Papandreou, că va supune unui referendum pachetul de ajutor din partea Uniunii Europene, ameninţă să intensifice criza din zona euro şi a cauzat nemulţumire în Germania, referitoare la faptul că Grecia încearcă să scape de înţelegerea încheiată.
Liderii zonei euro au convenit, săptămâna trecută, să ajute Grecia cu un nou pachet financiar de 130 miliarde de euro şi cu o diminuare cu 50% a datoriei statului elen către deţinătorii privaţi de obligaţiuni. Preţul ajutorului este însă un program de reduceri dure ale cheltuielilor statului, care au cauzat un val de furie în rândul grecilor. Premierul socialist George Papandreou a justificat decizia de a organiza referendum prin faptul că are nevoie de un sprijin politic mai larg pentru măsurile fiscale şi reformele structurale cerute de creditorii internaţionali. Guvernul cancelarului Angela Merkel în Germania este "iritat" de anunţul lui Papandreou. "Cred că cineva încearcă să scape de ceea ce s-a decis deja - lucru destul de bizar. Nu putem face decât un singur lucru: să ne pregătim pentru eventualitatea unei insolvenţe a statului elen, iar dacă nu îndeplineşte acordurile, se va ajunge la punctul în care se vor opri banii", a spus Rainer Bruederle, lider în Parlamentul german al Partidului Democraţii Liberi. Noile incertitudini vor constitui, probabil, un nou moment jenant pentru liderii G20 la reuniunea de săptămâna aceasta din Franţa, în contextul încercărilor de a convinge China să susţină financiar stabilizarea zonei euro. "Nu" înseamnă faliment pentru Grecia şi ieşirea din zona euro Primele reacţii la decizia surpriză au variat de la acuzaţii că Papandreou se joacă cu viitorul ţării şi predicţii de faliment, la întrebări despre legalitatea referendumului şi declaraţii ale politicienilor că un vot negativ ar forţa demisia premierului şi alegeri anticipate. "În cazul unui vot "Nu", Grecia ar intra imediat în faliment. Nu-i văd rămânând în zona euro", a spus economistul Christopher Pissarides, laureat al Premiului Nobel. Ministrul pentru Europa al Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că un referendum asupra pachetului financiar ar fi un referendum asupra rămânerii în zona euro. Analiştii spun că urmează o lună sau două de volatilitate pe burse. Reacţia imediată la anunţul premierului elen a fost negativă, iar deprecierea euro în raport cu dolarul s-a accelerat până la peste 2%. Premierul grec a declarat că referendumul ar putea avea loc în câteva săptămâni, în timp ce ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos, a anunţat că se va desfăşura, probabil, la începutul anului următor. Grecia va primi opt miliarde de euro de la UE şi FMI în noiembrie, însă banii vor fi, probabil, epuizaţi în ianuarie, aproape de momentul referendumului, lăsând statul fără bani, dacă votul va fi "Nu". Potrivit unui sondaj desfăşurat sâmbătă în Grecia, aproape 60% din populaţie are o opinie negativă sau probabil negativă despre pachetul de împrumuturi externe. Unii parlamentari au pus sub semnul întrebării legalitatea referendumului, întrucât, potivit Constituţiei, Grecia nu poate organiza astfel de consultări populare în probleme economice. Ultima dată Grecia a organizat un referendum în 1974, când s-a decis abolirea monarhiei, la scurt timp după prăbuşirea unei dictaturi militare.