Hramul paraclisului din Reşedinţa Patriarhală ctitorit de Patriarhul României

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 30 Septembrie 2021

Citeşte şi: Moment solemn la aniversarea întronizării Patriarhului României

Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul ­Ar­me­niei”, al Reşedinţei Patriarhale, şi-a sărbătorit astăzi, 30 septembrie 2021, hramul principal. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost ­săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul ­României, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei ­Liturghii, la ectenia întreită, au fost rostite cereri şi rugăciuni de mulţumire pentru toată facerea de bine şi milostivirea revărsată de Dumnezeu asupra Preafericitului Părinte Daniel, care a sărbătorit, astăzi, 14 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe ­Române.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre viaţa şi activitatea pastoral-misionară a Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhi­episcopul Armeniei, precum şi despre suferinţele Sfintelor Muceniţe Ripsimia şi Gaiani, care au pătimit pentru Hristos, împreună cu Sfântul Grigorie, în secolul al IV-lea. „Sfântul Grigorie, luminătorul Armeniei, s-a născut pe la anul 257 în Armenia Mare, într-o familie înrudită cu familia regală a Arsacizilor. Din cauza certurilor din familia regală, părinţii lui au fost ucişi, deoarece se creaseră mai multe grupări antagoniste, care luptau între ele. Copilul Grigorie a scăpat însă cu viaţă şi s-a refugiat în Cezareea Capadociei. Acolo a crescut şi a fost botezat creştin. După ce a devenit matur s-a căsătorit cu o fată tot de neam armean pe care o chema Miriam sau Maria şi au avut doi fii: Vartanis şi Aristaches. Cei doi părinţi i-au crescut pe fiii lor până când aceştia au devenit oameni maturi. Atunci, Grigorie şi soţia sa Miriam au hotărât să devină monahi şi au mers într-o mănăstire din Capadocia. După o vreme însă, Grigorie a dorit foarte mult să binevestească Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos la neamul său, în Armenia. De aceea, a plecat acolo şi Îl propovăduia pe Hristos”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Părintele Patriarh Daniel a precizat că, în Armenia, Sfântul Grigorie Luminătorul a întâmpinat ura şi mânia regelui Tiridate al III-lea (283-330), care păgân fiind, nu-i suporta pe cei care credeau în Hristos: „Tiridate al III-lea l-a aruncat pe Grigorie într-o groapă cu animale sălbatice şi târâtoare veninoase. Acolo a stat 14 ani şi Dumnezeu l-a ferit de acele animale sălbatice şi de târâtoarele veninoase, pentru că el era foarte credincios. A fost hrănit pe ascuns de o femeie în vârstă şi împreună cu el au mai suferit şi alţi creştini: 70 de bărbaţi şi 32 de femei, care până la urmă au devenit mucenici. După o vreme, regele armean Tiridate al III-lea s-a îmbolnăvit foarte grav şi văzând că nu găseşte vindecare, a apelat la Grigorie. Iar el rugându-se pentru sănătatea regelui, acela s-a făcut sănătos. Atunci el a înţeles că Hristos este vindecătorul său şi s-a convertit la creştinism botezându-se. A dat libertate creştinilor, astfel încât era favorabil lor. De aceea, Sfântul Grigorie a fost trimis la Sfântul Leontie, care era Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, iar acela l-a hirotonit arhiepiscop pe Grigorie. Iar el, întorcându-se în Armenia, a hirotonit o mulţime de preoţi şi a început să convertească poporul la creştinism, astfel încât întreg poporul s-a convertit”. Preafericirea Sa a explicat că Sfântul Grigorie se numeşte „Luminătorul”, întrucât el a fost încreştinătorul sau botezătorul întregului popor armean: „Sfântul Grigorie a participat la Sinodul I Ecumenic din anul 325 şi este al 36-lea episcop care a semnat pe lista celor 318 Părinţi de la Niceea. El a iniţiat alcătuirea alfabetului armean, care apoi a fost desăvârşit de învăţatul Mesrop (...). Astăzi, mâna dreaptă a Sfântului Grigorie Luminătorul se află în Armenia, iar capul şi mâna stângă se află în Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. De asemenea, o parte din moaştele sale se află în Italia, în oraşul Napoli”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit două coşuri cu flori: din partea Prea­sfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul şi din partea ostenitorilor Reșe­dinței Patriarhale. Pe lângă Sfântul Grigorie Luminătorul, paraclisul aflat la ultimul etaj al turnului de pe latura de nord-vest a Reședinței Patriarhale îi mai are ca ocrotitori pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.