„Hristos, Cel înviat din morți, Izvorul tămăduirii și al mântuirii noastre”

În vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (cap. 2, 12-22) și a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale sărbătorii.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat semnificația profundă a cuvintelor Mântuitorului referitoare la dărâmarea și ridicarea templului: „În mod deosebit, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești care au comentat textul Evangheliei de astăzi aduc foarte multe lămuriri și prezintă foarte adânci înțelesuri duhovnicești. În special, am constatat aceasta la Sfinții Părinți care au scris comentarii la Evanghelia după Ioan, și anume Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin și Sfântul Chiril al Alexandriei. Aceste comentarii ne arată înțelesurile adânc duhovnicești ale Învierii lui Hristos, dar și ale legăturii dintre Trupul lui Hristos ca Templu al Dumnezeirii Lui, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni: «Căci întru El locuiește, trupește, toată plinătatea Dumnezeirii» (Coloseni 2, 9), taina Bisericii ca Trup al lui Hristos, plină de harul lui Hristos Cel înviat, în lucrarea Duhului Său, și trupul fiecărui creștin ca templu al Duhului Sfânt. Toate acestea sunt legate în interpretarea mai multor Sfinți Părinți. Iisus a coborât în Capernaum împreună cu mama Sa, frații Săi și ucenicii Săi. Aici, cuvântul «frați» nu desemnează fii ai Maicii Domnului, ci înseamnă rude ale Maicii Domnului. [...] Accentul textului cade, însă, pe aceste cuvinte ale Mântuitorului: «Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica» (Ioan 2, 19). El S-a referit la templul trupului Său, nu la zidurile templului, ci la trupul Său care va fi distrus prin moarte violentă și va învia a treia zi, după cum a și fost în realitate. Templul acesta al trupului Său este dovada că Iisus Hristos a înviat din morți prin propria Sa putere dumnezeiască. În Sfânta Scriptură se spune de mai multe ori că Dumnezeu L-a înviat pe Omul Iisus din morți. Aici însă se arată clar că Mântuitorul a spus: «Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica», nu «Voi ruga pe Tatăl să învieze trupul Meu». Sfinții Părinți răsăriteni și apuseni spun că învierea trupului lui Hristos s-a făcut de către dumnezeirea lui Hristos, care nu lucrează separat de Tatăl, ci împreună cu Tatăl. De aceea, noi nu cântăm «Hristos a fost înviat din morți», ci «a înviat», cu propria Sa putere dumnezeiască, fiind Dumnezeu Cel care are viață veșnică și este biruitorul morții”.

De asemenea, Patriarhul României a menționat semnificațiile istorice ale acestei sărbători și a tălmăcit înțelesul icoanei praznicului: „În vinerea de după Sfintele Paști, în ziua numită «Izvorul Tămăduirii», «Izvorul Purtător de viață» sau «Izvorul Dătător de viață», serbăm în mod special minunea vindecării unui orb de către Maica Domnului, petrecută lângă Constantinopol în secolul al V-lea. La slujba de sfințire a apei din această zi se spune în ecfonisul adresat Domnului Iisus Hristos: «Că Tu ești Izvorul Tămăduirilor, Hristoase, Dumnezeul nostru». De aceea, înțelegem că sărbătoarea de astăzi este închinată mai întâi Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morți, ca fiind Izvorul Tămăduirii, dar și Maicii Domnului, deoarece ea primește puterea vindecătoare de la Hristos Domnul, Fiul ei, așa cum ne arată icoana Izvorului Tămăduirii. O vedem pe Maica Domnului în stare de rugăciune, iar pe Domnul Iisus Hristos binecuvântând pe Maica Domnului care se roagă, încât apa vindecătoare vine de la Hristos și de la Maica Domnului. În acest sens, icoana Izvorului Tămăduirii ne arată foarte clar că Izvorul tuturor tămăduirilor este Hristos Domnul, însă El dăruiește și Maicii Sale, care se roagă, această putere vindecătoare. De asemenea, Domnul Iisus Hristos dăruiește și Bisericii Sale, prin apostolii Săi, puterea Sa vindecătoare, iertătoare și sfințitoare, în special prin Sfintele Taine ale Pocăinței, Euharistiei și Maslului. În mod deosebit prăznuim astăzi și amintirea momentului sfințirii unei biserici numite «Biserica Izvorului dătător de viață» din Constantinopol, care în prezent se află în Mănăstirea Balikli din Istanbul”.

În final, Întâistătătorul Bisericii noastre a pus accentul pe dimensiunea duhovnicească a vindecării, arătând că aceasta nu este un fenomen magic, ci rodul iubirii milostive a Mântuitorului Hristos ce se revarsă în lume prin rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților: „Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii ne arată două adevăruri mari: în primul rând că Hristos, Cel înviat din morți, este Izvorul tămăduirii noastre și al mântuirii noastre. De aceea, toate duminicile de la Sfintele Paști până la Rusalii sunt duminici ale vindecărilor de neputințe sufletești și trupești. Înțelegem că Hristos Cel răstignit și înviat nu este indiferent la suferința oamenilor, la boala, la neputința și neîmplinirea lor, ci acolo unde este chemat, Domnul Iisus Hristos vine în ajutor, mai ales ca urmare a rugăciunilor Maicii Sale și ale multor sfinți. În al doilea rând, și Maica Domnului este Izvorul tămăduirii, ea fiind persoana umană cea mai apropiată de Fiul ei, așa cum ne arată și icoana sărbătorii Izvorului Tămăduirii. În plus, din istoria Bisericii știm că o mulțime de sfinți au săvârșit minuni de însănătoșire a oamenilor, arătând că vindecările minunate sunt lucrare a iubirii milostive a Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. Astăzi se săvârșește în toate bisericile ortodoxe sfințirea mică a apei sau agheasma mică, iar această apă sfințită se folosește când oamenii sunt bolnavi sau când se află în necaz. Însă apa aceasta trebuie folosită nu ca un element magic care vindecă automat, ci ea vindecă pe cel bolnav dacă este însoțită de rugăciuni către Mântuitorul Hristos, Cel înviat din morți, către Maica Domnului și către toți sfinții”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, a fost săvârșită slujba de sfințire mică a apei, conform rânduielii liturgice specifice acestei zile.