„Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus...” (Luca 4, 30)

Duminica aceasta, a șasea după Rusalii, prinde în rostirea sa două texte fundamentale. Cel dintâi ne vorbește despre vindecarea paraliticului din Capernaum (Matei 9, 1-8). Cel de-al doilea ne duce către primele predici ale Mântuitorului. De astă dată în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 22-30). Ambele texte ale Scripturii exprimă, oarecum, modul în care profetul era privit de oamenii de sub Lege. În mod cert, cea de-a doua Evanghelie este așezată să ne amintească de Profetul Ilie, al cărui praznic îl împlinim în liniștea duminicii. Și povestea acestuia este simplă. Hristos intră în Nazaret și citește Scriptura. E un text comun din Levitic (25, 41), Isaia (42, 7; 61,  1-2) și Zaharia (4, 6), dar care aprinde cărturarii și fariseii din sinagogă doar pentru că Domnul Iisus Hristos îl raportează ca împlinindu-se în Sine. Iritabilitatea e maximă. Pentru ei, El este fiul lui Iosif. Atât. Iar fiul Acesta al lui Iosif își permite obrăznicia de a-și raporta misiunea propovăduirii la Ilie, prorocul care salvează pe văduva din Sarepta Sidonului, și la Elisei, care vindecă pe Neeman Sirianul. E drept că ei îi ceruseră să facă minuni cum a făcut în Capernaum - în fond este printre ei, printre oamenii Lui, cum s-ar spune azi -, iar Domnul le replică prin iconografia aceasta legată de alegerea celor asupra cărora se pot face minuni. Atrăgând atenția nu doar asupra faptului că nici un profet nu este primit bine în patria sa (Luca 4, 24), ci și că minunile nu sunt numai darul făptuirii Sale, dar și al credinței celor asupra cărora se milostivește Dumnezeu. Supărați, contemporanii concitadini caută să-l arunce în prăpastie. Nici mai mult, nici mai puțin. O furie cumplită îi scoate din lege și-i așază în ierarhia precursorilor celor care caută să-L ucidă pe Hristos. Irozi și Iude deopotrivă.

Prăznuim așadar pe Prorocul Ilie printr-un episod al refuzului profeției Dumnezeu-Omului de către cei din Nazaret. Pentru a înțelege parcă și mai bine mințile încâlcite și pline de obtuzitate ale celor care se credeau Legea. Boală grea, cronicizată parcă în zilele noastre, când auzim des de la postaci și vectori de autoreferință despre ce și cum trebuie să lucreze Biserica ori Însuși Dumnezeu. E limpede că Domnul i-a iritat pe cei care văd în El doar un om. Arienii care străbat și azi fluxul de informație al mărturiei publice. Așa cum i-a iritat și că a refuzat idolatrizarea, respingând minunile de dragul spectacolului ieftin cu iz mistic. La Capernaum - ne spune primul text al duminicii - face minunea vindecând la vedere, de drag de mijlocitori și din iubire pentru om.

La momentul Botezului, în Betania cea dincolo de Iordan, Domnul Hristos își pleacă fruntea în taina întâlnirii cu Ioan Botezătorul, așezat între trecătoarea prin care poporul lui Israel traversase Iordanul, lăsând în munte pe Moise, să privească în zare împlinirea profeției și dealul de pe care tradiția iudaică spune că Ilie s-a înălțat la cer. Lumina se așază între cei care o vestesc. Într-un mod pe care-l va lămuri Taborul. Pentru că, în ciuda detractorilor agitați, Mântuitorul știe Cine este. Scapă de prăpastie ca să biruie adâncul iadului pe Crucea Golgotei!