Iasim Neagu, ieroschimonahul înveşmântat în mantia smereniei

Părintele Iasim Nea­gu s-a născut la 2 august 1913 în comuna Ciumaţi, jud. Prahova, în familia lui Nicolae şi a Mariei Neagu, creştini drept­slă­vitori, care s-au îngrijit cu res­ponsabilitate de educaţia copiilor. A fost ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Neagu, iar trei dintre ei au urmat calea cea îngustă a desăvârşirii prin nevoinţele monahale, şi anume, monahiile Iuvenalia şi Elpidia (foste vieţuitoare ale Mănăstirii Ţigăneşti) şi părintele Iasim.

Clasele primare le-a urmat în localitatea natală, după care s-a înscris la Liceul Mihai Viteazul  din Bucureşti. Simţind che­marea slujirii Mântuitorului Hristos, a frecventat cursurile vestitului Seminar monahal din Lavra Sfântului Ierarh Calinic, unde a avut colegi câteva dintre personalităţile emble­mati­ce ale Bisericii Ortodoxe Române, dintre care amintim: fericitul întru pomenire patriarh Teoctist Ară­paşu, arhiepiscopii Eftimie Luca şi Gherasim Cristea, arhimandriţii Partenie Buşcu, Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş şi alţii. Providenţa a rânduit ca tânărul novice să guste din dulceaţa teo­logiei împăr­tăşită de profesori cu înaltă ţinută academică şi spi­­rituală, pe care adeseori, în tim­pul dialogurilor cu cei apro­pi­­aţi, îi descria ca fiind drepţi ca lumâ­narea. Dintre aceştia, dem­ni de amintit sunt arhiman­dri­tul Chesarie Păunescu, pe atun­ci director al seminarului cernican, iar mai târziu episcop al Dunării de Jos, arhimandriţii Nicodim Sachelarie, Atanasie Glat­covschi şi alţii. Astfel, influenţa duhovnicească monahală de la seminar şi dragostea pentru slujirea lui Hristos l-au determinat la 29 iulie 1934 să se închinovieze în obştea de la Ghi­ghiu, care funcţiona atunci ca mă­năstire de călugări.

După terminarea cursurilor Seminarului monahal, s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pentru a aprofunda cunoştinţele temeinice dobândite în anii de formare spirituală la Cernica.

Vreme de mai bine de doi ani, mai exact până la începerea celui de-al Doilea Război Mon­dial, a slujit ca ierodiacon la bi­serica românească din Paris, alături de arhimandritul Eu­geniu Laiu, arhiereul de mai târziu. Apoi s-a întors la Bucu­reşti, unde a slujit la Catedrala patriarhală şi la biserica grecească (alături de părintele Matache, pe care îl elogia cu nostalgie adeseori).

Experienţa bogată a slujirii şi calităţile sufleteşti l-au evi­den­ţiat între monahi, iar în anul 1945 a fost numit stareţ la Mănăstirea Negru Vodă  din Câmpulung Muscel, jud. Argeş.

În anul 1953 a fost închinoviat în istorica Mănăstire Curtea de Argeş unde a activat timp de cinci ani, iar din 1955 preia şi funcţia de director al Se­minarului de la Argeş, pre­dând o perioadă muzica psal­ti­că. În acel timp, l-a avut ală­turi pe arhiereul Pavel Şerpe, fost vicar patriarhal, căruia i-a fost impus de către regimul comunist să se retragă la Argeş. Dintre evenimentele reprezentative ale acelor ani în ctitoria voievodală se eviden­ţiază, de departe, adu­cerea moaştelor Sfintei Filofteia de la Râmnicu-Vâlcea. Acest eveniment l-a marcat în chip tainic pe părintele Iasim Neagu, purtându-l în suflet pe tot parcursul vieţii sale pământeşti.

După ce şi-a încheiat ascultarea la Mănăstirea Curtea de Argeş, a vieţuit o perioadă la Mănăstirea Nămăieşti, de unde, în anul 1960, prin glasul patriarhului Justinian Marina, a fost chemat pentru a face mi­siune la Maica bisericilor din Ro­mânia, la Catedrala patriar­hală, unde a slujit, cu mici în­treruperi, până în anul 1977, când s-a pensionat la limită de vârstă. În paralel cu programul liturgic de la catedrală, a fost şi spiritual la Semi­narul teologic din Bucureşti, insuflând elevilor dragoste şi res­ponsabilitate sfân­­tă, în duhul slujirii jertfelnice pentru Hristos şi pentru Bi­serica Sa.

Dorind să guste din vie­ţuirea isihastă athonită, înce­pând cu anul 1971, s-a retras la chilia Sfântul Ipatie din Mun­tele Athos, unde era superior părintele arhimandrit Do­metie Tri­henea, din mâinile că­ruia a primit schima cea ma­re, ca răs­plată şi responsabilitate în acelaşi timp pentru ne­voinţele şi smerenia de care dă­dea dovadă. Dar clima nefiin­du-i favorabilă sănătăţii, a fost nevoit să se întoarcă în anul 1973 la Bu­cureşti, unde şi-a continuat slujirea la Catedrala patriarhală.

Corespondenţa vremii consemnează călătoria ieroschimonahului Iasim la Locurile Sfinte, alături de părintele arhimandrit Cleopa Ilie, părintele Gherontie Ghenoiu şi alţii.

În anul 1977 a fost pensionat şi s-a retras la Mănăstirea Vi­fo­râ­­­ta, unde a vieţuit până în 1980, când s-a mutat la Mă­năs­tirea Agapia. Aici a trăit vreme de 27 de ani, perioadă în care pă­rin­tele Iasim şi-a pregătit cu a­ten­ţie trecerea în veşnicie, în Ie­ru­salimul ceresc, răspunzând cu sme­renie chemării Mântui­to­rului Hristos: Veniţi, bine­cuvân­ta­ţii Tatălui Meu, moş­teniţi îm­pă­răţia cea pre­gătită vouă de la în­temeierea lumii (Matei XXV, 34).

Părintele Iasim Neagu a fost un venerabil slujitor al Sfân­tului Altar, cu o temeinică for­maţie cultural-teologică, drept care, a fost numit în numeroase demnităţi şi ascultări, pe parcursul activităţii sale, în mai multe eparhii din ţară. (va urma)