Icoana Soborului Sfintelor Femei Românce

În pregătirea evenimentelor ce vor marca anul 2026, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au hotărât¹ instituirea sărbătorii Soborului Sfintelor Femei Românce, care va fi prăznuită în a treia duminică după Paști, atunci când facem și pomenirea Sfintelor Femei Mironosițe. Astfel, cu acest prilej le vom cinsti cu evlavie pe toate sfintele femei de neam român, care s‑au nevoit pe pământul țării noastre (mucenițe, monahii, soții, mame, vlăstare domnești sau femei simple din popor), cunoscute sau necunoscute, precum și pe sfintele femei ale căror moaște se află pe teritoriul României.

În acest context, cu binecuvântarea și sub atenta îndrumare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, icoana care înfățișează această sărbătoare a fost realizată de pictorii Răzvan și Mihaela Bădescu, iconari care au lucrat și alte icoane ale sfinților recent canonizați de Biserica noastră. Cei doi iconari au fost aleși să picteze icoana ținându‑se seama de experiența lor în a transpune chipurile din tablouri realiste sau fotografii în icoane bizantine, ei fiind apreciați pentru lucrările lor nu doar în România, ci și în Bisericile de sorginte greacă, la Patriarhia Ecumenică, în Biserica Ciprului, în Biserica Greacă sau în Sfântul Munte Athos.

Înțelesurile duhovnicești și istorice ale reprezentării iconografice

Icoana Soborului Sfintelor Femei Românce are ca model și sursă de inspirație o veche icoană bizantină numită „De tine se bucură”², care ilustrează sugestiv faptul că „toată făptura” se bucură de Maica Domnului, inclusiv, în cazul de față, ceata Sfintelor Femei Românce, care aduce laudă și preacinstire Fecioarei Maria.

Dacă analizăm icoana, observăm că în partea superioară, într‑o slavă circulară, este reprezentată Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând pe tron, cu Pruncul Iisus Hristos în brațe. Maica Domnului este pictată în centrul acestei icoane, fiind cea care s‑a făcut începătoare și model tuturor sfintelor românce, din toate timpurile și din toate locurile.

În spatele Maicii Domnului este pictată o biserică, ce evidențiază faptul că Fecioara Maria s‑a făcut, prin viețuirea ei curată, „Biserică sfințită”, purtând în ea, ca într‑un chivot, în pântecele ei, pe Cel necuprins, adică pe Iisus Hristos Dumnezeu. Astfel, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se descoperă ca „Icoană a Bisericii” sau „Figura Ecclesiae”, după cum mărturiseau părinții apuseni din primul mileniu creștin.

Lăcașul de cult prezent în spatele Maicii Domnului este pictat după forma Bisericii Domnești Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș, ctitoria voievodului Basarab I Întemeietorul (1310-1352). Această biserică este considerată, conform tradiției, prima catedrală în care au slujit mitropoliții Țării Românești, așadar, un lăcaș de cult cu valoare simbolică pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Această reprezentare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care are tronul așezat pe un munte, pe care stau de‑o parte și de alta Sfintele Femei Românce, simbolizează faptul că pământul românesc, pe care au viețuit duhovnicește acestea, reprezintă „Grădina Maicii Domnului”, așa cum se istorisește în viața Sfântului Cuvios Chiriac de la Bisericani, atunci când unor monahi care doreau să plece în Sfântul Munte Athos, în secolul al XVII‑lea, li s‑a arătat Maica Domnului și le‑a spus: „Întoarceți‑vă, că și aici este grădina mea!”³.

Totodată, muntele arată și înălțimea vieții duhovnicești la care au ajuns Sfintele Femei Românce. Această reprezentare iconografică face referire și la cuvintele Sfântului Proroc David, care spune: „Ridicat‑am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul” (Psalmul 120, 1‑2).

Maica Domnului apare aici și ca „rai cuvântător”, fiind cuprinsă de un alt cerc mai mare care adună în el cerul și pământul, elementele naturii (stelele, munții, copacii, florile) și mulțimea sfintelor femei românce, arătând, astfel, bucuria pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a făcut‑o întregii făpturi prin nașterea Domnului Iisus Hristos.

Cele patru cete ale Soborului Sfintelor Femei Românce

În partea stângă și în partea dreaptă a muntelui se află soborul Sfintelor Femei Românce, așezate în patru cete mari: mucenițele, monahiile, femeile simple din popor și doamnele sau principesele.

Ceata Sfintelor Femei din popor

Dacă privim în centru stânga, de jos în sus, prima ceată din partea stângă a icoanei le înfățișează pe femeile simple din popor, care și‑au sfințit viața prin credință, smerenie și fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Astfel, urmărind șirul sfintelor din centru spre marginea icoanei, o observăm pe Sfânta Anastasia Șaguna (1785‑1836), mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, pe Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași (1906‑1971), pe Sfânta Olimpiada de la Fărcașa (1880‑1967), mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu, și pe Sfânta Magdalena de la Mălainița (Serbia) (1895‑1962).

În această ceată observăm atenția pictorilor față de vestimentația sfintelor. Ele sunt reprezentate cu haine specifice epocii și locului în care au trăit. Sfânta Anastasia Șaguna poartă o rochie de culoare albastră lungă până în pământ, caracteristică secolului al XIX‑lea, pe umeri o mantie purpurie decorată cu un galon ornamentat cu motive geometrice aurii, ținând în mână un pergament adunat, semn al bunei învățături pe care le‑a dat‑o fiilor săi. Lângă ea, Sfânta Blandina de la Iași este îmbrăcată simplu, cu o rochie lungă violet, peste care are așezată o vestă de culoare verde, sprijinindu‑se în baston. Sfânta Olimpiada din Fărcașa este îmbrăcată în straie populare moldovenești, așa cum și fotografiile de epocă ne‑o prezintă, ținând în mână un fuior, semn al ostenelilor sale gospodărești, iar Sfânta Magdalena de la Mălainița poartă bluză, fustă și sacou, după cum o prezintă și clișeele fotografice care s‑au păstrat din vremea sa, ținând în mână un metanier cu care se roagă.

Ceata sfintelor mucenițe sau martire

A doua ceată de sfinte, așezată deasupra femeilor simple din popor, este cea a sfintelor mucenițe sau martire, care și‑au dat viața mărturisind credința în Domnul Iisus Hristos. Această ceată este condusă de Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș (1206‑1218), una dintre cele mai populare sfinte cu moaște întregi la noi în țară, urmând apoi Sfânta Mare Muceniță Chiriachi de la Huși (282‑303), Sfânta Muceniță Tatiana de la Craiova (†225) și Sfânta Muceniță Maxima din Singidunum (Belgrad) (†304). Pe rândul următor sunt pictate Sfânta Muceniță Anastasia din Sirmium (Mitrovița) (†304) și Sfintele Mucenițe Ana, Ala, Larisa, Moico, Mamica, Virgo și Animais din Goția (Dacia) (†370). Aceste sfinte sunt înfățișate în continuare și pe rândurile trei și patru ale acestei cete. Ultima martiră, reprezentată pe rândul al cincilea al acestei cete, este Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești (1908‑1949).

Vestimentația sfintelor mucenițe le prezintă pe fiecare îmbrăcate în funcție de epoca în care au trăit, toate având în mână crucea, semn al mărturisirii lui Hristos până la moarte. Acest element specific cetei martirelor este vizibil în primele rânduri, iar pe măsură ce ne sunt prezentate celelalte sfinte mucenițe din rândurile superioare, crucea este acoperită de prezența sfintei din rândul anterior.

Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș este pictată cu mantie portocalie și cu acoperământ alb pe cap inspirate din icoana realizată în anul 1955 cu prilejul generalizării cultului său în Biserica Ortodoxă Română. Nuanțele deschise folosite la veșmintele Sfintei Filofteia arată tinerețile ei, iar pâinea pe care o poartă în mână este semnul milosteniei față de oamenii săraci. Reprezentarea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi este inspirată din fresca de secol XII aflată în catedrala veche din Veria - Grecia, construită între anii 1070-1080. Ea este reprezentată cu tunică și mantie ornamentate cu fir de aur și o coroană pe cap, așezată peste un acoperământ de culoare albă, semn al cununii mucenicești de care s‑a învrednicit prin moartea martirică. La Sfânta Muceniță Tatiana de la Craiova se remarcă mantia roșiatică, care simbolizează sângele mucenicesc. Apoi urmează Sfintele Mucenițe Maxima din Singidunum, Anastasia din Sirmium, Ana, Ala, Larisa, Moico, Mamica, Virgo și Animais din Goția (Dacia). Toate aceste martire sunt înveșmântate cu maforion de diferite culori. Acest veșmânt era purtat în Antichitate cu precădere de femeile din Orient. El se așeza pe cap, acoperind umerii, ajungând până la nivelul genunchilor. Acest articol vestimentar a fost folosit adesea în reprezentarea sfintelor mucenițe, așa cum se întâmplă și în cazul de față. Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești este pictată după fotografiile de epocă, purtând scufie și camilafcă românească pe cap.

Ceata doamnelor sau a principeselor

Prima ceată din centru dreapta, de jos în sus, este ceata soțiilor de domnitori sau a principeselor, care au slujit poporul cu înțelepciune, viețuind după Evanghelia lui Hristos. Aici sunt reprezentate, din centru spre marginea sipetului, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu (†1729), soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, apoi Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab (sec. XIV), fiica domnitorului Basarab I Întemeietorul și soția țarului bulgar Ivan Alexandru, care, fiind izgonită de soțul ei, a devenit schimonahie sub povățuirea Sfântului Cuvios Teodosie Isihastul. O putem vedea apoi pe Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (1487‑1554), fosta soție a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Despina Milița, care după moartea acestuia a devenit schimonahie în Schitul Ostrov. Ultima reprezentată în această ceată este Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776‑1857), principesa care, după moartea soțului ei, marele ban Grigore Brâncoveanu, a devenit schimonahie în obștea Mănăstirii Văratec.

Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu este îmbrăcată în caftan, realizat din postav de brocart, bogat ornamentat cu fir de aur, și având coroană pe cap, după cum a fost reprezentată în tabloul votiv de la Mănăstirea Surpatele. În mână poartă o batistă, așa cum este pictată în fresca de la Schitul „Sfântul Ștefan” al Mănăstirii Hurezi, acest element aducând aminte de suferința prin care a trecut Sfânta Maria Brâncoveanu atunci când și‑a văzut soțul și cei patru fii martirizați la 15 august 1714 în Constantinopol. Sfânta Teofana Basarab este pictată ca schimonahie, cu camilafcă, dulamă, schimă mare, centură și analav (polistavrion), peste care are așezată rasa, icoana fiind inspirată din tabloul votiv realizat la sfârșitul secolului al XIV‑lea, în biserica rupestră „Sfinții Teodor Tiron și Teodor Stratilat” din ansamblul monahal de la Ivanovo - Bulgaria. Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș este îmbrăcată în haine monahale specifice schimonahiilor din veacul al XVI‑lea, ținând în mână chivotul bisericii Schitului Ostrov, ctitoria sa. Sfânta Cuvioasă Elisabeta Brâncoveanu de la Văratec este reprezentată cu haine monahale caracteristice secolului al XIX‑lea. Astfel, ca elemente specifice în icoană se află scufia și camilafca în formă de ștergar care îmbracă capul sfintei. Aceste elemente s‑au adăugat portului monahal românesc începând cu secolul al XIX‑lea, fiind preluate din vestimentația domnițelor și adaptate la vestimentația monahală feminină, înlocuind mandila și camilafca întâlnite și în spațiul ortodox grec. Sfânta Elisabeta Brâncoveanu ține în mână o cățuie pe care a donat‑o Mănăstirii Văratec, acest element arătând evlavia ei și numeroasele donații făcute în timpul vieții unor așezăminte monahale și biserici.

Ceata cuvioaselor maici

Mai sus de această ceată a doamnelor și principeselor este ceata sfintelor cuvioase, cunoscute și necunoscute, care s‑au rugat și s‑au nevoit în mănăstiri, în pustii și în peșteri, cu desăvârșită smerenie. Cea care conduce ceata monahiilor este Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (sec. XI), una dintre cele mai populare cuvioase maici, care are moaștele întregi pe teritoriul țării noastre. După ea, le putem observa pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (sec. XVII‑XVIII), Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău (sec. XVII‑XVIII) și pe Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratec (1697‑1814). Pe rândul următor sunt reprezentate Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratec (1757‑1842), Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea (†1833), mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, și Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi (1852‑1939). În rândul al treilea al acestei cete au fost zugrăvite Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț (1896‑1989), mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv, Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana (1923‑2011) și Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea (1970‑2014). Întrucât prin această sărbătoare sunt cinstite împreună sau în sobor toate sfintele cunoscute, dar și cele necunoscute, ultimele trei sfinte reprezentate în această icoană sunt simbolic cuvioase pustnice necunoscute, care au viețuit în peșteri, numele lor fiind neștiut de nimeni.

Primele trei maici, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla și Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău, au veșminte monahale caracteristice monahismului timpuriu. Sfintele Cuvioase Nazaria și Olimpiada de la Văratec sunt reprezentate cu scufie și camilafcă din ștergar negru. Asemenea și Sfintele Filofteia de la Pasărea, Matrona de la Hurezi, Filotimia de la Râmeț, Antonina de la Tismana și Elisabeta de la Pasărea au același port monahal, la care se adaugă baticul alb așezat pe sub baticul negru, apoi camilafca. În cazul Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, acest element vestimentar nu a fost folosit întrucât în Mănăstirea Văratec nu a fost utilizat niciodată.

Icoana, îndrumător în viața duhovnicească

Icoana Soborului Sfintelor Femei Românce ne prezintă modele de viețuire creștină. Această icoană subliniază și rolul important al sfintelor femei în istoria poporului român, ele fiind mame duhovnicești rugătoare și mărturisitoare ale credinței, în vremuri tulburi sau pașnice. Cele patru cete de sfinte femei românce (mucenițe, monahii, femei simple din popor și doamne sau principese) sunt rugătoare și mijlocitoare ale noastre înaintea lui Dumnezeu, dar și modele pentru viața duhovnicească, oferind, prin pilda viețuirii lor curate, un exemplu de smerenie, de pocăință, de credință profundă, de curaj mărturisitor și de sfințenie.

În concluzie, icoana Soborului Sfintelor Femei Românce este o valoroasă icoană realizată în stil bizantin, dar mai ales aceasta reprezintă o chemare la cinstirea și urmarea pildei de viețuire a acestor femei desăvârșite, care au sfințit pământul românesc, alături de ceilalți sfinți români, transformându‑l într‑o grădină duhovnicească a Maicii Domnului.