Ideea creştină: Femeia şi filosofia

Alexandru Paleologu afirmă, în „Bunul simţ ca paradox”, că „dacă e normal ca bărbatul să filosofeze, nu e mai puţin normal ca femeia să exclame, ca în Ultima noapte : «Uf! Şi filosofia asta!»“

Fără a pleda pentru femeia ignorantă sau proastă - aceasta fiind din punctul lui de vedere o preferinţă a bărbaţilor mediocri, din vanitate şi setea de a domina - Paleologu susţine că femeia filosoafă îşi neagă natura şi o părăseşte. Femeia se poate interesa de filosofie doar din curiozitate, din dorinţa de cultură, uneori pentru a se orienta în propria ei viaţă de femeie. Cu toate acestea, un anumit episod din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război i se pare plin de frumuseţe şi adevăr, anume episodul în care soţul îi ţine soţiei, într-o situaţie mai intimă, o lecţie de filosofie. Despre femeie şi filosofie au vorbit şi alţii mai înainte. Chiar şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Ce spune, de exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur, referitor la acest subiect? Spune (în Cateheze maritale - Omilii la căsătorie) că orice nuntă trebuie să se temeluiască pe a lucra împreună, soţul şi soţia, la întreaga înţelepciune. Acest lucru ar fi posibil doar dacă mireasa este aleasă astfel încât să aducă multă evlavie, multă întreagă înţelepciune şi multă blândeţe. Prin întreaga înţelepciune de care dă dovadă femeia Dumnezeu este atras spre a fi binevoitor şi conducător al întregii case. Sfântul Ioan Gură de Aur îl sfătuieşte pe bărbat să o înveţe pe soţie care e bogăţia cea adevărată, care e filosofia cea de sus. Să o înveţe nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta să dispreţuiască slava lumii. „Şi primind-o ca pe un lut (dat în mâinile sale spre modelare), aşa, din seara în care o ia în patul lor de căsnicie, să o înveţe întreaga înţelepciune, cum să vieţuiască cu cuviinţă şi respect, surpând chiar de la început şi chiar din faţa uşilor căsniciei lor poftirea bunurilor lumii acesteia. Să o înveţe filosofia şi s-o îndemne să nu îşi atârne cercei la urechi...“ Iată dar, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că este necesar ca femeia să fie înţeleaptă şi să înveţe de la soţul ei să fie desăvârşită. Chiar scopul nunţii este considerat a fi dobândirea înţelepciunii. Sfinţii Părinţi consideră gândirea creştină a fi o filosofie, o filosofie mult superioară celei profane, „filosofia despre Dumnezeu“. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful afirmă: „Astfel, şi din această pricină (a convertirii la Hristos) am ajuns eu filosof“. Deci, nu diferitele sisteme de gândire greacă în care Iustin nu găsise adevărul, ci învăţătura creştină era adevărata filosofie. Primul din cele cinci Discursuri teologice ale Sfântului Grigorie de Nazianz tratează exclusiv despre condiţiile prealabile de pregătire ale celui ce se dă exerciţiului divinei filosofii. Filosofia este, după Sfântul Grigorie, un oficiu sacru, o cântare înălţată lui Dumnezeu. „A filosofa despre Dumnezeu“, zice el, „nu poate face nici oricine şi nici nu înseamnă a vorbi despre orice. Faptul nu e uşor şi nu intră în sfera celor ce se târăsc pe pământ. Voi adăuga că divina filosofie nu poate fi tratată nici în orice moment, nici în faţa oricui, nici nu poate fi vorbi despre toate, ci numai in anumite momente, numai în faţa anumitor oameni şi numai într-o anumită măsură“. Privilegiaţii care se pot bucura de filosofia creştină sunt cei dedaţi speculaţiei şi mai ales cei curaţi la suflet şi la trup sau care sunt acum pe punctul de a se curăţi. Mă întorc la Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru un exemplu foarte sugestiv, prin care vrea să nu fie socotite cuvintele lui vorbe goale. Şi anume, el spune că femeile pot fi mai „bărbate“ decât bărbaţii, că li se îngăduie să se apropie chiar de nepătimirea îngerilor. Maica Macabeilor s-a atins de cer prin tăria vieţuirii ei înţelepte. Această femeie este dată exemplu ca fiind mai presus de cel mai bun ostaş, cel mai aprig în luptă, cel mai plin de bărbăţie. Un ostaş rănit s-ar teme doar de moartea groaznică, pe când maica aceasta a rămas neclintită în suferinţa ei pentru fiecare copil. Şi Sfântul Ioan încheie socotind că această femeie ar trebui scoasă chiar din rândul bărbaţilor şi pusă în ceata îngerilor, de vreme ce a arătat atâta filosofie, deşi avea fire de femeie. Sfântul apostol Pavel dă ca exemplu de iubire pe care un bărbat să o poarte femeii sale felul în care Hristos a iubit Biserica: a spălat-o cu sângele Său, a împodobit-o cu toate virtuţile, a făcut-o cea mai frumoasă, neîntrecută în har. Şi în aceasta ar trebui să stea înţelepciunea femeii creştine, de a se lăsa iubită cu o asemenea dragoste, care ridică, înnobilează, spală, înfrumuseţează şi pentru care preţul plătit este viaţa lui Hristos. Virtutea întregii-înţelepciuni înseamnă unificare, pacificare, integritate şi integralitate a fiinţei întregi şi este o libertate a spiritului, pentru care se cere o luptă spirituală şi care duce spre o fericire veşnică.