Ieromonahul Dosoftei Moraru (Murariu) sub persecuţia comunistă

S-a născut la 18 august 1913, în familia unor agricultori din localitatea Stăuceni, de lângă Botoşani. Încă de mic copil a simţit o chemare către viaţa monahală, adeseori cu părinţii săi cercetând Mănăstirea Neamţ. De aici, în 1937-1941 a fost trimis să urmeze Seminarul monahal de la Cernica, unde a avut colegi pe: Roman Stanciu, Teoctist Arăpaşu, Varlaam Lică şi Radu Graţian. Ulterior şi-a început studiile de teologie la facultatea din Cernăuţi. Un an mai târziu le-a întrerupt, pentru a participa la acţiunea misionară de peste Nistru. Între 1942 şi august 1943 a slujit ca ierodiacon în catedrala din Balta şi a fost secretar al protopopiatului din judeţul cu acelaşi nume. Totodată, tânărul diacon Dosoftei a scris la revista „Glasul monahilor“ articole precum: „Creştinismul rusesc“, „De pogorârea Sfântului Duh în Transnistria“ sau „Impresii din Balta“, în care descria evlavia poporului de peste Nistru, campania ateistă sau educaţia bolşevică a tinerilor. După întoarcerea din misiunea bisericească, Dosoftei Moraru intră în obştea de la Sihăstria Neamţului, apoi, în 1947, îşi finalizează studiile de teologie la academia din Sibiu. Continuă să facă misionarism în mijlocul credincioşilor din Neamţ greu încercaţi de abaterile morale şi de stilism. În februarie 1948 obţine autorizaţie de la Ministerul Informaţiilor şi Patriarhia Română pentru a face colportaj şi a rula cu cinematograful. Însă noul regim nu putea accepta misionarismul creştin. În seara zilei de 21 martie 1948, Dosoftei Moraru rulează două filme, „Viaţa lui Iisus“ şi „Jertfa lui Avram“, în şcoala din Humuleşti, şi împarte mai multe exemplare din broşura „Stil vechi sau credinţa“ scrisă de protosinghelul Nicodim Măndiţă. La câteva zile, Siguranţa Neamţ primeşte un denunţ cum că părintele Dosoftei ar fi colportat broşuri cu conţinut „antidemocratic, anticomunist şi rasist“. În fapt, era vorba de o frază inserată de cenzura antonesciană la data publicării broşurii, 1942. Au urmat percheziţii în chilia părintelui de la Sihăstria şi confiscarea celor 160 de exemplare, a aparatului cinematograf şi a filmelor. Totuşi, prin Sentinţa nr. 282 din 3 iunie 1948 a Tribunalului Militar Iaşi, părintele a fost condamnat la 1 an închisoare corecţională cu suspendare. După acest moment, părintele Dosoftei se hotărăşte să intre la magisteriu. Vine în Bucureşti, alăturându-se obştii de la Mănăstirea Antim. Slujeşte la Antim, dar şi la Catedrala Patriarhală. În 1954 este remarcat de Episcopul Teofil Herineanu al Romanului şi Huşilor, care îl cheamă în postul de eclesiarh al catedralei romaşcane. Aici slujeşte doar doi ani, deoarece este rechemat la mănăstirea de metanie. Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei dorea să refacă duhovniceşte Mănăstirea Putna şi ceruse Sihăstriei formarea unei obşti. Astfel,  din 17 mai 1956, Dosoftei Moraru a devenit stareţul Putnei în fruntea celor 16 monahi plecaţi de la Sihăstria. (Va urma)