Iertarea, postirea, comorile din cer sau amăgirea lumească
Călătoria Sfântului și Marelui Post este deosebit de importantă pentru suflet şi pentru trup. Tradiția din primele veacuri creștine până astăzi, bucuria întâmpinării marii sărbători a Învierii Domnului, rânduielile tipiconale și atenția Bisericii sunt îndreptate către perioada Sfântului și Marelui Post al Păresimilor.
Zilele ce urmează după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sunt numite mântuitoare și de suflet folositoare. Înaintea începerii acestei călătorii duhovniceşti, Biserica ne pune înainte cuvinte pline de învățături, asemenea nestematelor care împodobesc coroanele împăraților. Sunt cuvinte ce vorbesc despre iertarea celor din preajmă, care ne-au greșit, despre bucuria postului și despre comorile pe care le iubim şi la care nădăjduim (Matei 6, 16 şi 21).
De nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre (Matei 6, 15). Mântuitorul Hristos ne învaţă să fim fii ai Lui și frați iubitori ai celorlalți. Iertarea celor din preajmă este un examen deosebit de greu, pe care îl promovăm cu anevoie fiecare dintre noi. Recunoaștem că nu avem disponibilitatea de a ierta din inimă, că ținem minte răul, ne aducem aminte de faptele rele și adeseori le uităm pe cele bune. Dacă nu vom ierta din inimă greșelile fraților noștri, nici Tatăl ceresc nu ne va ierta greșelile.
Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la aceste cuvinte, ne spune că, atunci când trebuie să te împaci cu dușmanul tău, nu trebuie să străbați mări, ori să faci drumuri lungi, să treci munți ori să cheltuiești bani, ci e de ajuns numai să voiești și ți s-au iertat toate păcatele. Ce nădejde de mântuire mai poți avea când tu nu numai că nu ierți pe dușmanul tău, dar te mai rogi ca Dumnezeu să-l pedepsească! Dacă nu îți lași ura împotriva dușmanului nici atunci când ai nevoie de mila lui Dumnezeu, când vei putea ajunge iubitor de oameni, când vei scoate din tine veninul acestei răutăți?
Marele ierarh al Constantinopolului ne îndeamnă să punem capăt acestei nebunii și boli grele, să arătăm dușmanilor dragostea poruncită de Hristos, pentru a ne asemăna Tatălui din ceruri: Iertarea celorlalți aduce iertarea lui Dumnezeu. Dacă facem bine dușmanilor, vom atrage asupra noastră multă milă, mai mult decât cei care ne vor iubi, Dumnezeul Universului ne va iubi și ne va încununa și învrednici de bunătățile viitoare.
Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc (Matei 6, 16). Cuvintele le înțelegem ușor, întrucât, atât în vremea Mântuitorului, cât și mai târziu, au fost oameni care au preferat mai mult imaginea publică cosmetizată decât imaginea pe care o au înaintea lui Dumnezeu.
Îmi aduc aminte de cuvintele rostite la zi aniversară de un ierarh aflat sub presiunea invectivelor, asemenea majorității dintre slujitorii Bisericii care au suferit în decursul istoriei. Cu părute și închipuite acuze, cu replici intrigante și în mare parte nedrepte, slujitorii media îi expuneau ierarhului situații posibil denigratoare. Acesta a replicat: la vârsta mea înaintată sunt preocupat de imaginea pe care o am înaintea lui Dumnezeu. Nu sunt deloc interesat de imaginea pe care o am înaintea oamenilor. Dacă va trebui să lucrez şi să restaurez ceva, va fi doar imaginea pe care o am înaintea lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că la auzul cuvintelor Domnului trebuie să plângem și să suspinăm cu amar. Cunosc mulți oameni care nu postesc și arată lumii că împlinesc această poruncă. Își pun mască de postitori, dar apărarea lor este mai rea decât păcatul. Atunci când Domnul a vorbit de milostenie, nu s-a mărginit să spună luați aminte să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor, ci a adăugat spre a fi văzuți de ei. Rugăciunea și postul le poți ascunde de ochii lumii, dar milostenia nu. Avem datoria de a ascunde de toți faptele cele bune, milostenia îndeosebi. Ne-a poruncit Domnul să intrăm în cămara noastră (Matei, capitolul 6), ne-a poruncit să ne ungem capul, ca atunci când am fi călcători ai acestei legi (...). Aceasta ne-o poruncește și nouă, dând pildă pe fățarnici și îndemnându-ne ca să ne arate ce va vrea să ne îndepărteze de la dorința de a posti de ochii lumii, pentru că un astfel de post este de râs și de batjocură. Nu doar pentru că nu aduce vreun folos, ci și pentru a arăta că astfel de înșelare este trecătoare.
Evanghelia ne îndeamnă să nu urmărim slava oamenilor, aprecierea lor, faptul că vreo virtute de-a noastră este văzută și răsplătită vremelnic, ci mai ales să fie văzută și răsplătită de Domnul.
Ucenicilor, Domnul le-a spus adeseori, când vă rugați și postiți, ungeți capetele voastre și fețele voastre spălați-le, iar dacă cumva vă rugați mai mult decât alții, atunci trebuie numaidecât să închideți ușa, pentru a fi văzuţi în ascuns şi să vă răsplătească la vremea cuvenită!
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune: Când vezi mintea ta ocupându-se cu plăcere de cele materiale și zăbovind pe lângă chipurile lor, recunoaște că le iubești pe acestea mai mult decât pe Dumnezeu. Mintea, unindu-se cu Dumnezeu și petrecând cu El în înțelepciune și dragoste, se face înțeleaptă, puternică, iubitoare de oameni și, simplu vorbind, poartă în sine aproape toate însușirile dumnezeiești.
Cuvintele exegeţilor ne vorbesc despre comoara din cer și despre comoara de pe pământ. Preferăm de multe ori comorile din lumea aceasta! Asupra lor planează mereu amenințarea, incertitudinea și nesiguranța, după cum sunt amenințate viața și sufletul nostru. Ele pot fi mereu risipite, stricate de rugină, săpate și furate de furi, atunci, altădată în istorie ori în vremea noastră. Banii agonisiți dispar fără să-ți dai seama, clădirile se ruinează, noi ne risipim, boala de multe ori ne arată că suntem nişte bieţi călători.
Însă comorile din ceruri, trimise prin milostenii dincolo, printr-o bucată de pâine, un pahar cu apă, un bănuț sau o faptă bună, un sfat ori un cuvânt izvorât din inimă, se așază într-o vistierie care nu poate fi jefuită, aflându-se în ceruri.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că cele mai sigure sunt băncile din Împărăția cerurilor, iar locurile prin care putem depune sunt buzunarele săracilor. Domnul a spus că unde este comoara omului, acolo este și inima lui (Matei 6, 21), dar, chiar dacă averea ta nu-i mâncată de molii și furată de hoți, ești pironit de cele de jos, de aceea schimbi libertatea cu robia. Pierzi averile cerești, nu mai poți gândi cele înalte, ci întotdeauna bani, dobânzi, împrumuturi, câștiguri și afaceri înrobitoare. Un om ca acesta este într-o stare mai rea decât un rob. Își pune pe umeri cea mai cumplită tiranie, își vinde cel mai mare bun al său, noblețea și libertatea. Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur sunt adânc grăitoare. Ne îndeamnă pe toți să privim la cele cu adevărat importante!
Ca un argument important pentru iertare și părăsirea aducerilor aminte pe care le avem față de cei care ne-au greșit, cu sau fără voie, sunt scrierile Sfântului Ioan Casian, străromânul, care a călătorit la Betleem, în Egipt și în Galia ducând cuvintele Evangheliei și sfaturile marilor părinți ai pustiei. El vorbea despre trei lepădări, având în vedere mai cu seamă viața monahilor, dar și a credincioșilor.
Vorbind despre prima lepădare, Sfântul Ioan Casian spune că fiecare trebuie să se lepede de lume, de lucruri și casă pentru a-și agonisi liniștea. Cea de-a doua lepădare o constituie obiceiurile greșite, patimile, gândurile întinate. E o luptă lungă, care poate fi presărată cu piedici și reveniri la starea dintâi. Cea de-a treia, la care ajung cei desăvârșiți, este tocmai alungarea amintirilor acestei lumi. Doar aceștia ajung pe muntele înalt al fericirilor, unde-i așteaptă răsplată pe măsură.
Biserica are o preafrumoasă rânduială în Duminica Lăsatului sec de brânză, odată cu începerea liturgică a Postului Mare, la vremea Vecerniei.
Vecernia iertării ne îndeamnă pe toți, fie că suntem monahi sau trăim în lume, să ne iertăm unul pe celălalt. Este cunoscută rânduiala ca cei mici să-și ceară iertare de la cei mai mari, să se așeze în genunchi, sau măcar să își plece capul unul în fața celuilalt, împlinind cuvintele Mântuitorului: Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29).
Această rânduială ne învață că nu putem intra în Sfântul și Marele Post având mânie asupra cuiva, pentru că, dacă suntem mâhniți și nu reușim să iertăm, iubirea, rugăciunea şi faptele bune nu vor ajunge la Dumnezeu.
Sfântul Ioan Scărarul spune: după cum șarpele nu poate să-şi lepede pielea cea veche decât dacă trece printr-o strâmtoare, tot așa nu vom putea lepăda pe omul cel vechi din noi dacă nu vom trece prin calea strâmtă a postului. Acesta înseamnă iertare, îndreptare către Dumnezeu, smerenie şi alte virtuţi.
Postul cel Mare, asemenea celorlalte posturi, este o școală la care întâlnim elevi diferiți. Unii premianți, care reușesc să pătrundă tainele științelor, ale treptelor propuse de Evanghelia acestei duminici. Alții, mediocri sau restanțieri, care pot pierde un an, sau mai mulți, fără a se bucura de marile daruri pe care ni le oferă postul. Premianților li se pregătește răsplată de la Domnul, nu de ochii oamenilor, ci după cum vorbește Sfântul Apostol Pavel: De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor care au iubit arătarea Lui (2 Timotei 4, 8).
Călătoria Sfântului și Marelui Post către sărbătoarea Sfintelor Paști este asemenea unui drum lung care trece prin hățișuri, care ne va aduce negrăită bucurie dacă ajungem la casa Părintelui Cel bun. El ne va primi, cum l-a primit pe fiul risipitor, dacă am reușit să-i iubim pe ceilalți, pe frații mai mari sau mai mici care s-ar putea să nu ne întâmpine întotdeauna cu bucurie.
Dacă am reușit să înțelegem care este adevărata comoară și unde este vistieria care ne asigură bucurie veșnică, vom căuta şi noi locul unde ajung cei care nu împlinesc virtuțile de ochii oamenilor, postul, rugăciunea și milostenia, al celor care se raportează la Dumnezeu.
Călătoria Sfântului și Marelui Post aduce mult folos sufletesc celor care înțeleg valoare lui, schimbarea omului, restaurarea lui în Iisus Hristos. Chipul lui Dumnezeu va străluci în noi când vom urma aceste porunci. Sunt îndemnuri stăruitoare ale Domnului, pe care Biserica ni le propune în aceste sfinte și folositoare zile de pocăință.