Imagini interioare

Este uimitor cât de mult a putut progresa medicina în ultimul veac. Progresele înregistrate întrec, de departe, toate cunoştinţele acumulate în mileniile anterioare. Dacă ne gândim că în vremurile mai vechi medicul punea diagnosticul doar după inspecţia, palparea şi ascultarea bolnavului cu ajutorul stetoscopului, astăzi, este de neimaginat a nu se recurge la o tehnică sau alta care permite obţinerea unor imagini din interiorul corpului omenesc.

În rândurile ce urmează vom trece în revistă câteva dintre tehnicile mai sus-menţionate: r radiografia convenţională utilizează razele X, care sunt absorbite în mod diferit de ţesuturile prin care penetrează. Această diferenţă de absorbţie permite obţinerea pe un film fotosensibil a unei imagini bidimensionale. Utilizată mai ales în traumatologie şi oncologie, radiografia clasică permite observarea unor modificări milimetrice. Din păcate ea nu este utilă pentru examinarea unor organe cu densitate omogenă, cum sunt, de exemplu, creierul sau splina. De asemenea, este destul de problematică interpretarea unui clişeu radiografic în situaţia în care se suprapun în straturi diferite mai multe organe. În plus, expunerea repetată la raze X este nocivă pentru organism; r ecografia este o metodă inofensivă, care permite detectarea unui organ sau ţesut cu ajutorul undelor sonore. Ecograful conţine o sondă care se aplică pe piele şi emite ultrasunete care mai întâi sunt absorbite şi apoi reflectate ca un ecou. Acest ecou este analizat de un calculator, ce poate reconstitui, sub forma unor imagini bi sau tridimensionale, obstacolele întâlnite în calea undelor. Această tehnică se utilizează cu predilecţie pentru examinarea fătului şi evidenţierea unor leziuni ale ţesuturilor moi, cum ar fi ficatul şi rinichiul. Nu beneficiază de această tehnică examinarea osului şi a creierului care este protejat de oasele cutiei craniene. Deşi avantajul este dat de faptul că pacientul nu este iradiat, această tehnică necesită specialişti pentru interpretare; r scanerul este o metodă în care un emiţător de fotoni X se roteşte în jurul unui pacient imobil, care trebuie să-şi reţină respiraţia pentru ca organele din interior să nu se mişte. Prin această metodă se realizează secţiuni extrem de înguste ale ţesuturilor traversate şi se construieşte o imagine tridimensională. Extrem de precisă, această metodă permite explorarea unor organe care nu pot fi examinate cu radiografia clasică (creier, splină, pancreas, vezica urinară, rinichi). Metoda este foarte utilizată în oncologie, neurologie, chirurgie. Din păcate şi prin această tehnică bolnavul este iradiat; r rezonanţa magnetică este o tehnică care constă în plasarea pacientului într-un câmp magnetic puternic, ce perturbă unii atomi din organism. Revenirea acestora la starea iniţială se însoţeşte de emiterea unor raze magnetice, care sunt analizate de calculatoare. Cu ajutorul acestei tehnici se pot obţine imagini utile ale creierului, muşchilor şi măduvei spinării. Tehnica este deosebit de utilă în explorarea şi diagnosticarea bolilor vasculare. Această metodă nu poate fi utilizată la purtătorii de proteze metalice sau de stimulatoare cardiace; r alte tehnici moderne, utilizate în oncologie, neurologie, endocrinologie, cardiologie şi reumatologie, sunt scintigrafia şi tomografia cu emisie de pozitroni (TEP). Aceste tehnici se bazează pe detectarea unor molecule trasoare radioactive (iodul sau fluorul). După cum se vede există variate tehnici de obţinere a unor elemente de diagnostic foarte precis. Din păcate, toate acestea costă destul de mult, iar sistemul de sănătate din România se află într-o stare de suferinţă cronică.