Împlinirea virtuților ne conduce spre Împărăția cerurilor
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 363-364
„Spunând Cuvântul că celor ce flămânzesc în chip fericit de dreptate le este rânduită dreptatea, a dat de înțeles prin aceasta tot chipul virtuții, încât la fel de fericit este cel ce flămânzește de chibzuință, de bărbăție, de neprihănire și de orice altceva ce se înțelege prin cuvântul virtute. Căci nu e cu putință ca un chip al virtuții, despărțit de celelalte, să fie el însuși, de sine, virtutea desăvârșită. Căci în cel ce lipsește ceva din cele ce sunt cugetate ca ținând de bine, numaidecât se află ceva opus binelui. Neprihănirii i se opune desfrânarea; chibzuinței, nechibzuința; și fiecăreia din cele înțelese ca bune i se opune ceva cugetat ca potrivnic. Drept aceea, dacă nu sunt cugetate toate împreună cu dreptatea, e cu neputință să fie bun ceea ce e lipsit de acelea. Căci n-ar putea vorbi cineva de dreptate nebună, sau obraznică, sau desfrânată, sau de una unită cu oricare dintre cele cugetate ca rele. Iar dacă înțelesul dreptății nu e amestecat cu nici un rău, el cuprinde în sine numaidecât tot binele. Iar binele e tot ce e văzut ca virtute. Deci, prin numele de dreptate e dată de înțeles aici toată virtutea. Pe cei ce flămânzesc și însetoșează de această dreptate îi fericește Cuvântul, făgăduindu-le săturarea de cele dorite.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia VIII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 106
„Nimic nu este egal virtuții, iubite! În veacul ce va să fie virtutea ne scoate din gheenă și ne dăruiește desfătarea Împărăției cerurilor, iar în veacul de acum ne face să fim mai presus de cei ce uneltesc în zadar și fără rost împotriva noastră; ne face mai puternici nu numai față de oameni, ci și față de demoni și de dușmanul mântuirii noastre, diavolul. Cu ce poate fi egală virtutea, când face pe cei ce o practică să fie mai presus nu numai de oamenii vicleni, ci chiar și de demoni?”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 93
„În luptele olimpice, după victorie, cununa nu-i altceva decât frunze de laur, apoi aplauzele și strigătele mulțimii, toate acestea se veștejesc și pier odată la lăsarea serii. Cununa pentru virtute și pentru ostenelile ei, însă, n-are nimic material; nu piere odată cu veacul acesta, ci este veșnică, nemuritoare, trăiește de-a lungul veacurilor. Osteneala pentru virtute este scurtă, pe când răsplata ostenelilor nu are sfârșit, nu se supune timpului, nu se veștejește. Și ca să vă încredințați, iată! Au trecut atâția și atâția ani, au trecut atâtea generații, de când patriarhul acesta (Avraam - n.n.) și cununile virtuții lui sunt atât de strălucitoare că ți se pare că a trăit ieri sau că trăiește astăzi. Și până la sfârșitul lumii viața lui va fi temei de învățătură pentru toți cei ce gândesc bine.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, partea I, cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 143
„Sfârșitul virtuții este pacea, și odihna și statornicia împotriva patimilor, cea simplă și neamestecată, care lucrează prin nădejde unirea cu Dumnezeu.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)