În rugăciune să ceri lucruri vrednice de împăratul Dumnezeu

Poţi să devii sau slujitorul săracilor, sau iubitorul învăţăturii lui Hristos. Dar dacă ai putea să le imiţi pe amândouă, din amândouă părţile vei primi roada mântuirii. Dar, primul vine cuvântul duhovnicesc, iar toate celelalte al doilea, „pentru că Maria“ - spune Mântuitorul - „partea cea bună a ales“.

Aşadar, dacă şi tu doreşti să fii adept al lui Hristos, să te aşezi la picioarele Lui şi să-I primeşti Evanghelia; vei lăsa acolo toată averea ta şi vei trăi fără griji; vei uita atunci chiar propriul tău corp şi astfel vei putea să urmezi învăţătura Lui, ca să imiţi pe Maria şi să câştigi cea mai înaltă mărire. Iar când te rogi, să fii atent să nu ceri unele în locul altora şi să provoci mânia Domnului; şi să nu ceri bani, mărire lumească, putere sau orice altceva dintre cele rezultate din acestea, ci, să ceri împărăţia lui Dumnezeu, şi El îţi va procura toate cele de trebuinţă trupului, precum spune Însuşi Domnul: „Căutaţi (mai întâi) împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă“. Iar pentru rugăciune, iubitule, există două moduri: primul este cel al preamăririi cu umilinţă, iar al doilea, care urmează acestuia, este al cererii. Aşadar, când te rogi, să nu începi îndată cu cererea; altfel devii bănuit în privinţa intenţiei, că te rogi lui Dumnezeu constrâns de nevoie. La începutul rugăciunii, deci, uită-te pe tine însuţi, pe soţie, pe copii; lasă pământul, întinde braţele spre cer; lasă toată făptura văzută şi nevăzută şi începe să preamăreşti pe Cel care a făcut toate; iar când Îl preamăreşti pe Acesta, să nu-ţi rătăcească mintea încoace şi încolo, nici să nu băsmeşti ca păgânii, ci să alegi din dumnezeieştile Scripturi. Iar când vei preamări, după Scripturi, precum poţi, şi vei înălţa laudă către Dumnezeu, atunci să începi şi să spui, cu umilinţă: „Eu, Doamne, nu sunt vrednic să vorbesc înaintea Ta, pentru că sunt tare păcătos“. Şi chiar dacă conştiinţa ta nu te mustră încă pentru vreun rău, se cuvine să spui, totuşi, aşa, fiindcă nimeni nu este fără de păcat în afară de Dumnezeu şi pentru că, în timp ce săvârşim multe păcate, pe cele mai multe nici nu le cunoaştem. Pentru aceasta, Apostolul spune: „Conştiinţa nu mă acuză de nimic, dar cu aceasta nu m-am îndreptat“, adică săvârşesc multe păcate, dar nu le sesizez. Pentru aceasta şi profetul spune: „Cine va pricepe greşelile“. Aşa încât nu vei minţi dacă te numeşti tu însuţi păcătos, pentru că păcătuieşti şi numai prin aceea că-ţi pui în gând să zici: nu sunt păcătos; aşadar, mai degrabă spune: sunt mai păcătos decât toţi, întrucât calc porunca dumnezeiască, care rânduieşte: „Când veţi face toate (cele poruncite), să spuneţi: suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem“. Astfel se cuvine să ai în mintea ta totdeauna aceasta: sunt netrebnic, şi aceasta: „Cu smerenie să se socotească unul pe altul mai de cinste decât el însuşi“. Aşadar, să te rogi lui Dumnezeu cu teamă şi cu umilinţă. Iar când vei adresa cuvânt de umilinţă, să spui: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că Te-ai îndurat pentru păcatele mele şi m-ai lăsat nepedepsit până acum; pentru că eram vrednic să sufăr încă de mult nenumărate asemenea (pedepse) şi să fiu îndepărtat de la faţa Ta, dar iubirea Ta îngăduitoare s-a îndurat faţă de mine; Îţi mulţumesc, deşi nu sunt în măsură să mulţumesc îngăduinţei Tale“; iar când vei împlini pe cele două, şi preamărirea şi umilinţa, atunci să ceri ceea ce ai nevoie să ceri; dar nu bogăţie, cum cereai mai înainte, nici mărire lumească, nici sănătatea trupului. Căci Cel care te-a creat şi se îngrijeşte de mântuirea ta, cunoaşte ce-i trebuie fiecăruia, sănătatea sau boala; ci să ceri, aşa cum s-a poruncit, împărăţia lui Dumnezeu. Căci pentru nevoile trupului tău, precum s-a spus mai înainte, acesta se va îngriji. Pentru că Împăratul nostru este foarte exigent şi se mânie dacă cineva i-ar cere ceva fără importanţă, dacă cineva dintre noi L-ar ruga pentru lucruri ce nu se cuvin. Aşadar, în rugăciunea ta să nu-ţi arăţi disperarea, ci să ceri pentru tine lucruri vrednice de împăratul Dumnezeu. Iar când ceri cele bineplăcute lui Dumnezeu, să nu încetezi, până când vei obţine cele cerute. (Sf. Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice)