Începutul anului bisericesc; Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul; Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul (Tedeum)

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 01 Septembrie 2024

În fiecare an, la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul. Cuviosul Dionisie s-a născut în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, din părinţi binecredincioşi, în jurul anului 460. A primit învăţătura duhovnicească în şcolile şi mănăstirile dobrogene, avându-i ca îndrumători pe călugării sciţi şi pe Episcopul Petru al Tomisului. A călătorit în Răsărit, iar în anul 496 a ajuns la Roma, chemat de Papa Ghelasie, care căuta traducători din limba greacă în limba latină. Întrucât avea cunoştinţe de astronomie, el a propus ca numărarea anilor să se facă de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, şi nu de la întemeierea Romei sau în vreun alt fel, cum se făcea până atunci. S-a mutat la Domnul într-o mănăstire din Calabria, în anul 545. Canonizarea sa a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şe­dința din 8-9 iulie 2008. 

Tot în această zi, Biserica noastră îl pomeneşte pe Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta s-a născut într-un sat la graniţa dintre Siria şi Cilicia. A fost atras de monahism de mic şi la o vârstă fragedă s-a dus la stareţul Timotei de la Schitul Mandra. A învăţat pe de rost Psaltirea şi a deprins pravila monahală, apoi a mers în pustia Teleda, în apropiere de Antiohia, sub povăţuirea avvei Eliodor. Mai târziu, a mers la Telanis, unde s-a nevoit în mod deosebit, în post, rugăciune şi multe înfrânări. În ultimii ani ai vieţii a stat într-o chilie din vârful unui stâlp şi aşa s-a nevoit 30 de ani.