Începutul anului universitar, opţiuni şi dileme
Luna lui Brumărel debutează cu o sărbătoare dragă sufletului fiecărui credincios, Acoperământul Maicii Domnului, dar şi cu un eveniment deosebit în viaţa tinerilor studioşi: începerea anului universitar. Nu ştiu dacă cei care au statornicit data de 1 octombrie ca debut al acestuia s-au gândit că-l aşază în lumina praznicului cinstitului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu. Tind să cred că alegerea unei asemenea zile a fost un act providenţial: studenţii, în marea lor majoritate, sunt tineri, iar în tinereţe, cu toţii avem foarte multă nevoie de ocrotirea Maicii Domnului, nu doar pentru a absolvi cu bine şcolile, cât, îndeosebi, spre a nu rătăci pe cărări umbroase, cufundându-ne într-o viaţă de promiscuitate, pericol ce ameninţă tot mai evident societatea contemporană. În România, arată unele date, există aproximativ 600.000 de studenţi care cheltuiesc anual peste două miliarde şi jumătate de euro, o mare parte din bani primindu-i de la părinţi. Iată cum cifrele ne confirmă că studenţimea română constituie o forţă, că anii de studenţie reprezintă, în acelaşi timp, o şansă şi un risc: oferă o oportunitate de desăvârşire intelectuală, profesională, dar „ameninţă“ prin expunerea la numeroasele scăderi sau rătăciri ce le pândesc astăzi pe tinerele vlăstare ale neamului. Din acest punct de vedere, ni se pare important ca studenţii să folosească perioada studiilor superioare nu doar ca să obţină o calificare, ci şi spre a-şi consolida credinţa, în vederea cristalizării drumului către Cer. Să caute nu numai perfecţionarea intelectuală, ci, cu deosebire, împrietenirea cu Hristos, Izvorul înţelepciunii. Consider că societatea face prea puţin în direcţia aceasta, neinteresându-se suficient de modul cum tinerii îşi clădesc relaţia cu Dumnezeu. „Fără Mine nu puteţi face nimic“ (Ioan 15, 5), ne spune Domnul tuturor, aşadar şi studenţilor. Deci, lipsiţi de mila şi de purtarea de grijă a Domnului, nu izbutim nimic, adică nimic trebuincios. Este esenţial ca auditorii cursurilor universitare să reţină că o viaţă construită fără Hristos nu are nici un orizont.
În tinerii de azi se plămădesc, se edifică medicii, inginerii, profesorii, politicienii, artiştii şi toţi ceilalţi oameni care vor reprezenta temelia societăţii româneşti de mâine. De aceea ziceam că nu trebuie să ne fie indiferent ce fel de gândire li se formează studenţilor sau cine le şlefuieşte concepţia despre lume şi viaţă. Lăsaţi doar la voia unui învăţământ secularizat, ei se pot pierde uşor, atât moral, cât şi intelectual, ori riscă să se modeleze în şabloane false, lucrul având consecinţe nu tocmai fericite pentru Biserica şi neamul nostru. Se cere să manifestăm multă grijă faţă de cursanţii din universităţi, urmând pilda Mântuitorului Hristos, Care a arătat o atenţie deosebită tinerilor.
Când pomenesc de studenţime, îmi vin în minte figuri luminoase de înaintaşi ce şi-au folosit entuziasmul vârstei şi timpul studiilor universitare în lupta înfăptuirii unor idealuri nu doar personale, ci chiar naţionale. Zicând aceasta, îmi amintesc de viaţa studenţească a lui Eminescu sau Ciprian Porumbescu. Nu-mi ascund bucuria să regăsesc aceleaşi preocupări înalte la numeroase persoane tinere de astăzi. Păstrez însă tristeţea că o parte din studenţi încă nu au înţeles ceea ce afirma, nu demult, Mihail Sadoveanu: „adevărat că mai cinstit lucru nu este în lume şi mai scump şi mai curat decât omul procopsit la învăţătură, nu de conjunctură, ci pentru viaţă, nu doar pentru sine, ci mai ales pentru neamul din care a odrăslit“.
Le doresc studenţilor să fie mereu ocupaţi în căutarea Adevărului, fără a cădea pradă năbădăioaselor ispite ale contemporaneităţii. Studenţii numai însetaţi de cunoaştere îşi manifestă în mod real entuziasmul tinereţii, bucuria împlinirii. Dar, printre multele valenţe ale gnoseologiei, să nu uite esenţialul: să-L caute, să-L găsească - pentru cei ce nu au făcut-o până acum - sau să-şi consolideze relaţia cu Dumnezeu, ca o pregustare a fericirii nespuse de a fi părtaşi la viaţa de iubire şi comuniune a Sfintei Treimi, căci „aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis“ (Ioan 17, 3). Le doresc să se dedice cu toată devoţiunea învăţăturii, spre a deveni oameni de nădejde. Să nu urmărească, prin perfecţionarea intelectuală, profesională, numaidecât aspectul material.
Nu pot încheia rândurile de faţă fără a le aminti studenţilor un cuvânt al Înţeleptului Solomon: „Înţelepciunea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură“.