Închisorile studentului Viorel Gheorghiţă de la Academia Teologică din Arad (II)

În februarie 1955, împreună cu Teodor Bej, Traian Băltoiu şi Ion Blăgăilă, Gheorghiţă este anchetat din nou la Securitatea din Arad asupra perioadei reeducării, a detenţiei şi activităţii legionare de până la arestare. Acţiunea Securităţii se înscria în planul de compromitere a celor care refuzaseră reeducarea sau care nu acceptaseră să devină martori ai acuzării în procesul Ţurcanu. Securitatea construia un alt scenariu conform căruia toţi cei care refuzaseră reeducarea, de fapt, ar fi continuat activitatea legionară în detenţie. În ancheta de la Arad, Gheorghiţă a declarat despre activitatea religioasă în penitenciarul din Timişoara, cum se împărţeau pachetele cu hrană primite de la familii, cum se ţineau lecţii de istorie şi filozofie (de exemplu viaţa şi activitatea lui Kant).

Totodată, Gheorghiţă a afirmat că în timpul reeducării a fost nevoit să-şi exagereze activitatea politică de până la arestare: „Faptele şi lucrurile în demascarea dată de mine nu sunt reale; unele sunt denaturate, iar altele inventate; o parte însă sunt adevărate. Faptul că unele lucruri sunt denaturate sau inventate se datorează împrejurărilor în care a fost dată respectiva demascare”. Cu toate acestea, declaraţiile lui Gheorghiţă sunt ideologizate de către anchetatorii care consemnau conform scenariului acuzator, toate procesele verbale fiind supervizate zilnic de către ofiţeri superiori. De pildă, activităţile spirituale din detenţie sunt catalogate şedinţe legionare. Pentru a protesta faţă de acuzaţiile care i se aduc, în decembrie 1955 Gheorghiţă intră în greva foamei. Însă, la puţin timp este nevoit să abandoneze.

Din ancheta de la Arad, este trimis din nou la Aiud. În martie 1957 participă la greva deţinuţilor din penitenciarul Aiud. La momentul eliberării, în ziua de 17 noiembrie 1958, conform Ordinului MAI nr. 10.036 din 10 septembrie 1958, Gheorghiţă este trimis în detenţie administrativă în lagărul de la Culmea. În iunie 1959 este transferat din nou în penitenciarul Timişoara. Prin Sentinţa nr. 264/1959 a Tribunalului Militar Timişoara este condamnat la 25 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Se punea astfel în practică scenariul Securităţii din 1955. Trece prin închisorile din Arad (septembrie 1959) şi Aiud (octombrie 1959). La 25 iunie 1964 este eliberat din penitenciarul Aiud. După eliberare se angajează ca muncitor necalificat, iar mai apoi ca tehnician pe Şantierul nr. 5 Banat al ICIM Braşov. Încearcă să se integreze în mediul religios arădean, cultivându-i pe preoţii Gheorghe Liţiu, Teodor Bej, Demian Tudor, Cornel Caceu şi Emilian Benţa. Are preocupări literare, scriind poezie şi participând la diverse cenacluri. Publică poezii la mai multe reviste literare, precum „Familia” de la Oradea, pe care ofiţerii de la Securitate le consideră rezultatul unei „concepţii idealiste de nuanţă mistico-ortodoxistă, specifice poeţilor de formaţie legionară”. Alţii consideră că poezia lui Gheorghiţă este „ermetică”, prin care „caută să exprime realităţi sufleteşti”. Din aceste motive, este suspectat de continuarea activităţii legionare. Securitatea îl urmăreşte prin agenţi, îi interceptează corespondenţa, îi percheziţionează locuinţa şi îl anchetează în mai multe rânduri.