Întâlnirea cu sfinții, o bucurie adevărată

România este ocrotită de mulți sfinți, unii dintre ei odrăsliți din neamul nostru în­creștinat prin cuvântul celui dintâi chemat Apostol, care a propovăduit în ținuturile noastre Evanghelia Mântuitorului Iisus ­Hristos.

Unii sfinți, care ocrotesc diferitele zone ale țării, au venit din alte locuri, binecuvântând pământul românesc și îndemnându-i pe oameni să fie fii ai luminii.

Între sfinții cu moaște întregi pe care dreptcredincioșii îi cinstesc cu mare evlavie se află și Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, asemănat în acatistul său cu marii Părinți ai pustiei, cu începătorii vieții de obște și cu cei care au oblăduit în preajma lor cete nesfârșite de călugări.

Nu știm cu certitudine dacă acest cuvios smerit, dincolo de apa Dunării, va fi avut mulți ucenici asemenea marilor sfinți ai pustiei Egiptului, dar din pu­ținele informații pe care le avem aflăm că, undeva prin veacul al XII-lea sau al XIII-lea, după unii chiar mai târziu, în satul Basarabi trăia un călugăr smerit care avea o gingășie specifică oamenilor aleși ai lui Dumnezeu. Era un om de o rară şi profundă credinţă, de o autentică modestie, un trăitor ales şi un monah de o mare sensibilitate.

Relatarea vieții sale în sinaxare ne spune că, la un moment dat, trecând cu anumite treburi printr-un lan de grâu, a sfărâmat cu piciorul, din greșeală, cuibul unor păsări ascuns în iarbă. Pentru aceasta și-a luat canonul de a merge desculţ vreme de trei ani, vara și iarna, spre a-şi ispăşi în acest fel greșeala fără de voie. Acest lucru arată gingăşia, profunda lui sensibilitate, dar şi trăirile lui interioare. Astfel de oameni se întâlnesc foarte rar.

Atât de mult se ruga, încât asemenea marilor sfinți de altădată, îngerul Domnului i-a spus ziua când se va despărți de trupul cel trecător. Astfel, și-a pregătit loc de odihnă între câteva lespezi de piatră sub formă de sicriu, în care s-a așezat singur atunci când a venit vremea despărțirii de această lume și îndreptarea către Împărăția lui Dumnezeu.

După ce apa Lomului a împrejmuit locul îngropăciunii sale și a rămas acolo vreme de câteva sute de ani, fără să fi fost cunoscut de cineva, a hotărât să i se descopere unei tinere bolnave, care a arătat părinților săi locul ce strălucea noaptea, ca și cum ar fi fost o comoară plină de aur. Așa s-au descoperit moaștele Cuviosului Dimitrie și s-a aflat numele lui.

Dumnezeu a hotărât ca moaș­tele Cuviosului Dimitrie să fie descoperite în acest mod minunat, la fel cum au fost descoperite şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care, fiind îngropată în loc străin, într-un cimitir destinat săracilor, s-a arătat preotului din cetate și unor credincioși, rugându-i să mute trupul unui marinar păcătos îngropat alături de ea.

În mod minunat, după semne şi întâmplări care au rămas în istoria locului, moaştele Cuviosului Dimitrie au ajuns la Bucureşti, în anul 1774, şi au fost aşezate în Catedrala Mitropolitană de atunci a Ţării Româneşti, devenită în anul 1925, în mod provizoriu, Catedrală Patriarhală. De atunci şi până astăzi, el face nenumărate minuni.

Cultul s-a dezvoltat de la an la an, sărbătoarea din 27 octombrie devenind un adevărat reper duhovnicesc al cetății Bucu­reștilor. De atunci şi până astăzi, el dăruiește vindecări trupești și bucurii duhovnicești, mângâind pe cei cu adevărat căutători de cele sfinte.

Aleasă cinstire i-a acordat Patriarhul Justinian Marina în anul 1955, când, odată cu generalizarea cultului unor sfinți români cu moaște în țara noastră, Sfântul Cuvios Dimitrie a fost cinstit după cuviință, fiind înveșnicit în calendarul Bisericii noastre.

Prin sfinţenia și prin smerenia sa, prin lucrarea sa discretă în adâncul multor inimi, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ne adună lângă sfintele sale moaşte. Cu Sfântul Dimitrie ne întâlnim în această smerenie filocalică, el lucrând cu fiecare închinător la racla sa, în ascuns, smerindu-se. Aproape de Sfântul Cuvios Dimitrie s-au întâmplat nenumărate minuni, iar veghetorii clerici şi mireni mărturisesc aceasta an de an.

În fiecare an, sărbătoarea lui este prilej de bucurie și binecuvântată adunare a sfinților, a arhipăstorilor, a păstorilor și a credincioșilor evlavioși.

Sărbătoarea Cuviosului care străjuiește de mulți ani Capitala noastră are parfumul marilor sărbători şi pelerinaje de sfinţi din istoria Bisericii noastre dreptmăritoare. Moaştele Sfântului Ocrotitor al Bucureştilor, dimpreună cu celelalte odoare purtate pe Calea Sfinţilor, sunt semne simţite ale prezenţei harului Sfântului Duh şi aduc în comuniune de gând şi de rugă sute de mii de credincioşi care, în fiecare an, jertfitori şi răbdători, îşi petrec paşii către cei în care şi-au pus mare nădejde pentru pacea şi bucuria lor, dar şi pentru cei dragi pe care îi poartă cu ei în gând înaintea acestor prieteni ai lui Dumnezeu.

De la slujbe, cântări, rugăciuni obişnuite, gesturi şi până la făcliile şi florile purtate în mâini cu multă bucurie, toate mărturisesc în aceste zile că suntem martorii unei minuni negrăite, ai unei mărturii autentice, care schimbă ritmul sufocant al cetăţii şi dă sens tuturor lucrurilor, un sens profund. Toate se mişcă în jurul cinstirii sfinților. Toate sunt pentru ei şi către ei, pentru că cei care aşteaptă să se închine moaştelor lor ştiu că prin ei vin darurile de la Hristos Domnul, prin ei şi prin alţii asemenea lor care locuiesc în Patria cerească şi ne ocrotesc.

Ocrotitorul Bucureștilor ne adună și în anul mântuirii 2017 în jurul sfintelor sale moaște, întâlnindu-se și primind întru această smerenie patericală comuniunea cu sfinți de pretutindeni.

Lucrarea tainică și smerenia Cuviosului Dimitrie cel Nou au chemat anul acesta de hramul Catedralei Patriarhale, spre bucuria pelerinilor râvnitori, binecuvântarea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului, a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, ale cărui sfinte moaște sunt așteptate astăzi, fiind aduse de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, pentru închinarea celor mult rugători care împodobesc în aceste zile în mod minunat, prin cântări, laude și mai ales tainice rugăciuni, Colina Bucuriei.

Cuviosul Serafim de Sarov, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și alții asemenea lor au așezat la temelia vieții smerenia, virtutea care nu arată, ci ascunde persoana, virtutea care nu oferă faima lumii, dar înalță spre Împărăția cerurilor.

Pelerinii din Cetatea Bucu­reștilor simt folosul mijlocirii, al lucrării acestor prieteni și casnici ai lui Dumnezeu. În preajma lor își îndreaptă mintea către viaţa şi petrecerea lor pentru ca binecuvântarea acestor clipe și bucuria regăsirii cu sfinții cei dragi să fie depline.