Întâlnirile Rugului Aprins

Acum mai bine de 70 de ani, la Mănăstirea Antim din Bu­curești, s-a petrecut un fenomen unic: întâlnirile Rugului Aprins. A fost atât o mișcare isihastă, bazată pe practicarea rugăciunii inimii, cât și una culturală.

Rugul Aprins au fost frecventat de artiști, preoți, călugări, scriitori, jurnaliști, filosofi și alți intelectuali. A fost înființat în 1945 de gazetarul care semna cu pseudonimul Sandu Tudor, devenit ulterior monah sub numele Daniil. Împreună cu monahul Ioan Culîghin, Sandu Tudor a pus bazele acestei importante mișcări de rezistență prin credință și cultură din pridvorul Mănăstirii Antim. Lucru extrem de important atunci, la începuturile regimului comunist, care dorea un „om nou”, lipsit de Dumnezeu.

Între cei care au făcut parte din Rugul Aprins s-au aflat părinții Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Petroniu Tănase, Felix Dubneac, dar și savantul Alexandru Mironescu, romancierul Ion Marin Sadoveanu, filosofii Anton Dumitriu și Mircea Vulcănescu, compozitorul Paul Constantinescu, economistul Paul Sterian. De asemenea, veneau la întâlniri poetul Vasile Voiculescu, profesorul universitar Ştefan Todiraşcu, pictoriţa Olga Greceanu, arhitectul Constantin Joja, istoricul de artă Barbu Slătineanu şi doctorul Gheorghe Dabija. Starețul de atunci, Vasile Vasilache, găzduia uneori chiar în chilia sa discuțiile teologice și literare ale celor adunați.

Până în 1948, la Antim, cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim şi sub oblăduirea stareţului mănăstirii, duminică de duminică, de la ora 17:00, în sala mare a trapezei, s-au desfăşurat conferinţe publice cu subiecte religioase şi morale. Iată câteva teme: „Isihasmul”; „Iisus - Logosul Întrupat”; „Păcatul originar”; „Rugăciunea Inimii”; „Hristos în mijlocul nostru”. Printre conferenţiari, pe lângă intelectualii amintiți, s-au numărat și alți oameni de știință și cultură, printre care bizantologul Alexandru Elian, preotul profesor Dumitru Stăniloae, poetul Ion Barbu.

La întâlnirile grupului participa un auditoriu numeros şi divers ca pregătire spirituală. La unele întâlniri a asistat şi Tit Simedrea, fostul Mitropolit al Bucovinei, precum şi Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei. Veneau și studenți, printre care: Paulin Lecca, Roman Braga, Nicolae Bordaşiu şi Andrei Scrima, Vladimir Streinu.

Odată cu interzicerea asociaţiilor religioase în 1948, Rugul Aprins a fost și el interizs. Întâlnirile au devenit tot mai rare și discrete, prelegerile se țineau în cerc restrâns, în cadrul întâlnirilor aveau loc lecturi și schimburi de cărţi şi reviste. Între timp, Ioan Culîghin, fiind cetățean sovietic, fusese expediat de ruși într-o temniță din Siberia, iar Sandu Tudor intrase în 1948 în monahism și se afla la o mănăstire din Gorj. Grupul s-a destrămat încet-încet, astfel încât, în 1950 nu mai funcționa deloc.

Securitatea începuse să facă arestări pentru fapte petrecute în vremea războiului, iar părintele Daniil Sandu Tudor a fost și el arestat sub acuzația falsă de fascism. A fost eliberat după trei ani. Între anii 1954 și 1958, vizitele sale prin București erau prilej de reîntâlnire cu foștii membri ai Rugului Aprins. De data aceasta se întâlneau acasă la Alexandru Mironescu, la Vasile Voiculescu sau la Barbu Slătineanu. Uneori, mergeau la Plumbuita, unde era stareț părintele Sofian Boghiu. Participau aici părinții Benedict Ghiuş şi Dumitru Stăniloae, scriitorii Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Dinu Pillat și Valeriu Anania, dar și câțiva studenți.

Acum, discuţiile erau mai mult literare. Se citeau şi se comentau texte de autor cu conţinut mistico-ascetic, de regulă în manuscris, cărțile de acest fel neputând fi publicate.

În ziua de 13 spre 14 iunie 1958, din casa lui Alexandru Mironescu, au fost arestați el și fiul său Șerban, dar și părintele Daniil Sandu Tudor. Au fost ridicați și anchetați pentru aceeași cauză 16 intelectuali, incluși în celebrul lot „Alexandru Teodorescu”, după numele de civil al părintelui Daniil.

Judecaţi sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistico-dușmănoasă, au primit pedepse cuprinse între 5 şi 25 de ani închisoare.

Despre suferințele lor din închisoare s-au scris cărți întregi de mărturii. Amintim doar că unii au murit în temniță, cum este cazul părintelui Daniil, al lui Barbu Slătineanu și al lui Mircea Vulcănescu, iar altora chinurile detenției le-a provocat moartea la scurt timp de la eliberare. Așa s-a întâmplat cu Vasile Voiculescu și Alexandru Mironescu.

Rugul Aprins rămâne un frumos exemplu de comuniune între mireni și clerici, adunați în numele desăvârșirii sufletești și intelectuale, dar și un mijloc pașnic, nepolitizat, de păstrare a identității ortodoxe în vremuri de ateism dictat de autorități.