Înţelepciunea cimitirelor

De multe ori ne întrebăm atunci când avem câte un şef mai arţăgos sau un subaltern ori coleg mai dificil cum să ne raportăm la el. Într-adevăr, cum să reacţionăm. Apoftegma pe care o veţi citi astăzi ne dă răspunsul cel mai bun.

 

Într-un episod din viaţa părinţilor din deşert, de la începutul veacurilor creştine, întâlnim următoarea povestire: Un om a venit la Sfântul Macarie Egipteanul să-i ceară sfat cum să se poarte faţă de ceilalţi fraţi întru nevoinţă. „Du-te în cimitir şi vorbeşte-i de rău pe cei morţi“, i-a poruncit bătrânul avă.

 

Fratele a intrat în cimitir şi acolo i-a ocărât pe morţi adresându-le cuvinte grele, ponegrindu-i şi batjocorindu-i. Apoi s-a întors la părintele său şi i-a povestit ce făcuse. „Cum ţi-au răspuns morţii la ceea ce le-ai zis? a întrebat cuviosul? Ţi-au spus ceva?“ „Nu“, a răspuns novicele, puţin nedumerit. „Acum du-te înapoi în cimitir şi laudă-i pe cei răposaţi.“

 

Fratele s-a întors şi a început să le aducă osanale morţilor. Le-a spus că atât cât au trăit pe pământ au fost de toată isprava, înţelepţi şi cumsecade. Le-a lăudat frumuseţea şi slava.

 

Apoi s-a dus înapoi la sfânt, iar acesta l-a întrebat din nou: 

 

„Ţi-au zis ceva morţii de data aceasta?“ „Nu. Nici acum nu au spus vreun cuvânt.“ „Ei bine, atunci ai aflat de la ei răspunsul pentru tine. Fii între dispreţ şi laudă. Fii ca morţii.“ (Patericul egiptean)