Inteligența artificială: binecuvântare sau blestem?
Tot mai des sunt întrebat ce cred despre AI, adică despre inteligența artificială. Eu unul, neavând o inteligență peste medie, n-ar trebui să îndrăznesc să vorbesc despre ceva ce îmi depășește puterea de înțelegere, până într-un punct. Și, cu atât mai puțin, să pot să furnizez o proiecție a la Isaac Asimov sau Alvin Toffler; eu nu trec nici măcar de nivelul de anticipație al lui Jules Verne pe care îl devoram în copilărie - deși acest scriitor a depășit cu mult realismul tehnico-științific al epocii sale. Cu toate acestea, mă voi rezuma la câteva observații de bun-simț, la îndemâna tuturor...
Nimic din ceea ce poate prevedea omul la nivelul vieții personale și comunitare, bazându-se pe informații în timp real și pe interpretări de date obținute cu acuratețe, nu poate avea un caracter absolut. Deoarece sunt atât de multe variabile încât nici o mașinărie de calcul nu poate (deocamdată) furniza un răspuns concret, adevărat și ferm. Singurul sistem care poate să prevadă ceva, la nivel de zeci de minute, este prin aplicația Waze, care înmagazinează informația provenită de sute sau mii de utilizatori aflați în trafic la acel moment și care emit parametrii în care se circulă. Aplicația calculează distanța care mai este de parcurs în funcție de datele recepționate în timp real; cu cât acestea sunt mai multe, cu atât rezultatul este mai curat. Așadar, aceasta este singura formă de „profeție” pe scară largă cu șanse mari de a se îndeplini. Restul e fantasmagorie sau, după caz, șarlatanie...
Revenind, spun așa pornind de la titlul articolului („Inteligența artificială: binecuvântare sau blestem?”): nici una, nici alta! Câtă vreme acum, în timp ce scriu, o folosesc intens, iar dvs., în timp de citiți articolul de pe net o utilizați... Și câtă vreme absolut în toate domeniile vieții IA este prezentă: comunicații, educație, achiziții, apărare/ atac, alimentație, sistem medical (terapii, intervenții, medicamente etc.), naștere umană & more, comerț, publicitate, arte, transport, finanțe, politică etc. ș.a.m.d. Practic, nu (mai) există nici un domeniu al activității umane care să nu beneficieze de rezultatele senzaționale ale sistemului digital, informatic - IT & C, pe scurt. Rezultate care își cresc zi de zi performanțele, dar și implicarea în viața noastră reală. Practic, nu se mai poate fără...
Dar de unde provine panica, angoasa? De la faptul că, zic unii, aceste centre de inteligență artificială (computere & programe) se pot uni într-un mare „creier” care va începe să facă rău întregii umanități. Și că, zic alții, specia umană va ajunge în stare de sclavie față de aceste mașini deștepte foc. Mărturisesc că un asemenea scenariu mă amuză. De ce? Mai întâi că aceste mașini nu au criterii morale, nu au voință, dorință de mărire. Ele pot doar mima aceste însușiri. Mai mult, mașinile calculează rece ceea ce omul introduce spre a fi calculat. Ele nu au emoții, nici valori morale, nici măcar imorale sau amorale. Totul este programat de om și pentru om, deocamdată. La fel și priza cu energie electrică din care sunt alimentate: e în mâna noastră. Că pot fi programați unii roboți să facă rău, asta da: vedem deja cum zboară drone ucigașe peste orașe pline cu locuitori pașnici. Sau virușii/viermii informatici care fac prăpăd în computerele bine păzite ale armatelor sau guvernelor lumii, există și aceștia. Dar atât, deocamdată. Totul se joacă în mintea și inima omului, înger și demon, care dispune acum de o varietate de arme („calde” sau „reci”) de o forță incredibilă.
Dumnezeu a îngăduit, după secole și milenii de căutări și zbateri progresive, după acumulări și eșecuri, un progres tehnic pe care civilizația noastră nu l-a înregistrat (nici măcar visat) vreodată. Este spectaculos să te afli ca martor și utilizator în plin proces de revoluție tehnologică fără echivalent și fără precedent în istorie. Este însă și mai spectaculos să știi să acomodezi la scara vieții tale duhovnicești noile realități tehnico- științifice. Este încă și mai remarcabil să poți să te ții tare în fața formelor de adicție lesne de atins. Aici intervine calitatea duhovnicească de căpătâi, de acum și de dintotdeauna: discernământul! Aprecierile la justa valoare a lucrurilor, a ieșirii din labirintul poftelor nemăsurate, a dorințelor luate drept necesități, a evadării din propria viață (chiar din propriul eu, câteodată), a manipulării proprii și a altora, a dorinței nesăbuite de putere, faimă sau bani - toate acestea sunt acum la un click distanță. Însă și cuvântul Domnului se află, prin rețele, tot la un click distanță. Inteligența artificială nu le deosebește, omul însă da. Prin aceasta se arată că omul e după chip și asemănare, iar mașina este fără chip, fără asemănare, fără viață. Deci cum ar putea neființa de siliciu, neantul digital inform să învăluie, să oblitereze și să cotropească viața însăși, care a creat-o?