Interiorul vizibil

Sfântul Marcu Ascetul e atent la corespondența dintre interior și exterior, dintre „omul cel ascuns al inimii” și ceea ce iese la suprafață, inevitabil, prin gesturi, acțiuni și prin alegerile cotidiene. El scrie: „După cum din cuvinte și lucruri se vede cugetul, tot așa se vede din faptele bune ale inimii răsplata viitoare”.

Altfel spus, felul în care gândim se descoperă din ceea ce zicem și din ceea ce facem. Observația nu e neapărat nouă. Mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi este conștient de această realitate: cugetul se vede din cuvinte și din fapte. Interesant este că aplicăm acest principiu când îi judecăm pe alții, dar uităm când e vorba de noi înșine. Felul în care ne alegem cuvintele, lucrurile pe care le facem sau cele pe care le omitem, tonul cu care vorbim etc., toate acestea sunt indicii despre interiorul nostru și dinamica noastră lăuntrică. Fie că vrem, fie că nu vrem, suntem cu toții transparenți.

Sfântul Marcu Ascetul merge apoi mai departe și extinde acest gând: la fel cum cugetul se vede din fapte, răsplata viitoare se vede din faptele bune ale inimii. Ceea ce se petrece în inimă se concretizează în fapte și devine o descoperire, o revelație a ceea ce urmează. Acțiunile noastre din prezent construiesc și, în același timp, descoperă viitorul.

Sfântul Marcu nu gândește în termeni moraliști, nu spune că faptele bune câștigă răsplata ca pe un premiu. El spune că faptele o arată, o fac vizibilă, o anticipează. Fapta bună nu este o monedă de schimb, nu este un instrument de cumpărare, ci este un semnal, un simptom al unei realități deja prezente în inimă. Iar realitatea aceasta a inimii se arată în gesturile cele mai concrete.

Fiecare dintre noi are o credință explicită, cea despre care vorbesc când și dacă sunt întrebați, dar și o credință implicită, care nu se articulează în afirmații, ci se manifestă în acțiune. Fapta este testul credinței pentru că fapta este modul palpapil prin care credința se face vizibilă, manifestă.

Omul se poate minți cu foarte multă ușurință cu privire la propria lui credință. Putem trăi ani în șir cu ideea că noi înșine suntem oameni credincioși, oameni ai lui Dumnezeu. E destul de simplu să faci asta câtă vreme nu ai mari obstacole de depășit. Apoi vine o situație dificilă, o nedreptate suferită, o boală, un moment în care credința ar fi trebuit să producă un gest și nu l-a produs, și imediat putem observa cât de fragil este întregul nostru edificiu lăuntric. Faptele exprimă adevărul nostru interior și ochiul curat vede.

Răsplata viitoare despre care vorbește Sfântul Marcu Ascetul nu este ceva exterior vieții prezente, ci este o realitate care se construiește, pas cu pas, din faptele inimii, care crește din ele. Viitorul eshatologic locuiește deja în fiecare din faptele noastre care izvorăsc din inimă.