Canon

Etimologic, cuvântul canon provine din grecescul κανών, derivat din ebraicul qaneh, care se traduce prin trestie (denumirea științifică este Arundo donax), dar are și înțelesul de obiect tubular, drept, folosit ca instrument de măsurare. În limba greacă, termenul a păstrat sensul inițial, dar ulterior a început să desemneze, la modul general, o regulă, un model sau un dreptar. Din limba greacă, termenul de κανών a fost transliterat în latină prin canon, iar apoi a fost preluat în toate limbile romanice cu înțelesul de regulă pastorală emanată de o autoritate eclesială, care a fost aprobată sinodal și receptată prin consens de întreaga Biserică. Cu același înțeles, termenul de canon a fost preluat și în limbile germanice. În limba slavonă, termenul grecesc κανών a fost tradus prin правило (pravilă) și așa este folosit și astăzi în majoritatea limbilor slave. Din slavonă, termenul de pravilă a fost preluat și în română cu sensul de dispoziție sau hotărâre cu caracter civil sau bisericesc și s-a consacrat ca definind o colecție de canoane și/sau legi.

În primul secol creștin, termenul de κανών era folosit cu înțelesul de dreptar, așa cum de altfel îl folosește și Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale (II Cor. X, 13, 15, 16; Gal. VI, 16; Filip. III, 16). Sfântul Clement Romanul, la sfârșitul primului secol creștin, folosea termenul κανών cu sensul de îndreptar, sfătuindu-i pe aceștia să părăsească grijile deșarte și zadarnice și să vină la „îndreptarul cel slăvit și sfânt al tradiției noastre”. Cu acest sens de „dreptar” sau „îndreptar”, termenul κανών este folosit în limbajul bisericesc până în secolul al IV-lea.

De la începutul secolului al IV-lea, în Biserică au loc reuniuni ale sinoadelor, care iau hotărâri (ὅροι συνόδων - definitiones synodorum) pentru a soluționa probleme doctrinare și disciplinare apărute în viața bisericească. Ulterior, hotărârile sinodale referitoare la problemele disciplinare din viața Bisericii, pentru a le deosebi de cele doctrinare, au fost treptat identificate cu termenul de κανόνες, ca fiind expresii concrete ale „canonului (îndreptarului) Bisericii”. Astfel, pentru Biserică, canoanele sunt reguli pastorale aprobate de sinoadele ecumenice și receptate apoi eclesial. La sinoadele ecumenice, s-a făcut o distincție între hotărârile doctrinare (ὅρος - ὅροι) și cele disciplinare (κανὼν - κανόνες), pentru a arăta că prin ὅρος este definită decizia care precizează în­vă­țătura de credință corectă a Bisericii, iar prin κανὼν este identificată decizia care precizează modalitatea corectă de însușire și trăire a învățăturii de credință. Dogma ne arată, așadar, ce să credem, iar canonul ne învață cum să credem. Prin urmare, studiul sfintelor canoane, al modului lor de interpretare și aplicare în viața Bisericii este o disciplină teologică numită Teologia canonică (similară cumva Teologiei dogmatice).

Pe de altă parte, termenul de κανὼν a fost ales de Sfinții Părinți pentru a se poziționa contrastiv termenului consacrat în epocă de lex/ νόμος (lege), tocmai pentru a indica diferența dintre natura Bisericii și cea a Statului, precum și dintre finalitățile propuse de cele două instituții (mântuirea/ ordinea socială și progresul). Astfel, canoanele au existență și se aplică doar în Biserică, fundamentându-și autoritatea pe aspectul moral religios al acțiu­nilor, și nu pe aspectul coercitiv folosit de legile unui stat de drept. Atunci, însă, când Biserica se manifestă într-un anumit loc este nevoie și de cunoașterea și respectarea legislației statului respectiv referitoare la libertatea religioasă și la regimul comunităților religioase, iar aceasta ar trebui să fie formulată pe baza principiilor canonice fundamentale pentru organizarea și funcționarea Bisericii. Din acest motiv, din secolul al VI-lea, au început să existe în Biserică și colecții care cuprindeau textul sfintelor canoane și pe cel al legilor specifice, colecții numite nomocanoane. Studiul acestei legislații dedicate Bisericii creștine din Imperiul Roman a fost definit încă de atunci prin expresia de Ius ecclesiasticum, adică Drept bisericesc, o disciplină eminamente juridică.

(Material realizat de Cancelaria Sfântului Sinod)