Domnița tapiseriei, Cela Neamțu, la Palatul Domnițelor de la Mănăstirea Frumoasa

Cucerit de splendoarea „zidurilor de lână” ale Celei Neamțu, i-am consacrat mai multe filme și eseuri plastice, cercând, sigur cu ajutorul ei, să intrăm în tainele actului creator și să luminăm pe de o parte mesajul frumuseții dăruit privitorilor prin tapiseriile sale ce încântă la noi și pretutindeni în largul lumii, iar pe de alta să deslușim miracolul făcător de miracole. Păsările care își etalează minunăția în scoarțele sale, cuibărind într-un rai sui generis, unde țes simfonii și rapsodii nepereche, m-au inspirat să intitulez un astfel de film „Pasărea măiastră a tapiseriei românești”. Mi s-a părut că metafora surprinde în bobul ei de mărgean una din fațetele poliedrului nestemat, care e tapiseria cu pecetea singularizatoare a creatoarei de stirpe nobilă în arta textilelor artistice, Cela Neamțu. Comentatorii acestei opere de tezaur au dat la iveală și alte formulări menite să surprindă în conciziuni poetice marca, sigiliul plăsmuitoarei de sublimități. Una pe care și eu am scrijelit-o în pagini de cronică sau de comentariu filmic a fost aceea de „Domniță a tapiseriei”. Nu-mi arog paternitatea sintagmei, dar mi-a venit pe nesimțite sub condei și mi-am dat seama pe dată că i se potrivește de minune artistei, care s-a dedicat izvodului frumuseților aidoma Domnițelor din vechime, care brodau sau țeseau fermecate covoare din impulsuri lăuntrice puternice, cele ale lăsării semnelor nepieritoare ale frumosului. Se dedicau acestui act sacerdotal și jertfitor, umblând neostenite după năluca expresiunii unice. De o asemenea trăire a fost tot timpul animată Cela Neamțu, preocupată statornic să găsească limbajul care să o personifice și să-i îngăduie să fie o voce într-o corală a unor meșteri mari, care în secole dăduseră la iveală capodopere și impuseseră artele textile ca unele de elită și de rafinament unic. Găsirea acestei matrice a artei sale a fost un proces laborios, un exigent examen critic, ulterior însușirii meșteșugului, acela al definirii poeticii, a stilului și viziunii. Revelația a fost, cum spune Cela Neamțu, de natură divină. Și s-a întâmplat printr-o sortire de același fel, la Mănăstirea Putna, într-un lung popas în muzeul mănăstirii, când a trecut de la contemplarea unei broderii a desăvârșirii, „Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop”, soția lui Ștefan cel Mare, descendentă a împăraților din Bizanț, la înțelegerea secretelor tehnici prin care s-a zămislit creațiunea. A revenit în acest loc să descopere cum se meșterește punctul de la Putna, de fapt miile de puncte ce duc la geneza acestor broderii fără de moarte. Și-a zis atunci că dacă ar împreuna țesătura pe verticală, haute lisse, cu broderia, prin unul din punctele de la Putna, cel în zigzag, ar da podoabă sporitoare, de preț, tapiseriei cu care se nevoia. Și a trecut la fapte, așezând peste imensitatea țesăturii de gherghef una a monumentalității, „zidirile mele de lână”, după spusa sa, broderia, cu delicatețea și somptuozitatea ei, care înfrumuseța cuprinsul tapiseriei aidoma gătelilor pe care femeile noastre le așezau peste iile și catrințele lor cu atât har migălite.

Ajungând la această modalitate de lucru, artista a urmărit tenace să toarne în forma ce-i devenise semn identitar toate celelalte daruri, inventivitatea componistică, rafinamentul coloristic, fantezia nețărmurită, vibrația simți­toare, vestirile simbolice, toate trecute printr-un filtru critic exigent și transpuse cu acea rigoare ce-i era genuină, cu obârșii în lumea meșterilor anonimi, înzestrați de Dumnezeu cu inegalabil har, așa cum fusese chiar maica sa. Și fructele au prins a se pârgui. În 1987, la prestigioasa Bienală de la Lausanne, juriul îi selecta o lucrare, „Ferestre pentru fiul meu, Lis”, ceea ce era similar cu o primă consacrare internațională. Medalia de Aur a Salonului Societății Artiștilor Francezi de la Grande Palais din Paris, distincție cu care era onorată în 12 decembrie 2006, confirma statutul ei de corifeu european al artelor textile.

În 2021 mi-a surâs șansa de a întrupa o dorință, oferindu-mi-se posibilitatea de a căpăta un loc cum nu se putea mai potrivit pentru a dona Mănăstirii Frumoasa o parte a Colecției de artă Ecaterina și Grigore Ilisei. Chinovia reînființată în anul 2002 își recăpătase prin restaurare strălucirea din vremea în care fusese, în secolele XVIII și XIX, reședința de vară a Domnilor Moldovei. Renăscuse din ruine și Palatul Domnițelor, ridicat din piatră în secolul al XVIII-lea de domnitorul Grigore Ghica al II-lea. Aici urma să se amenajeze muzeul Mănăstirii Frumoasa și să se etaleze cele aproape 50 de opere de artă picturală pe care le oferisem chinoviei și în memoria doamnei mele Ecaterina, urcată la ceruri în toamna anului 2020, la 20 septembrie. Vedeam acest spațiu ca pe unul de rugă, în care, pe zidurile celor două încăperi să se rânduiască ca o catapeteasmă icoanele zugrăvite de meșteri din cei mari, asupra cărora Cerul revărsase darul slobozirii mirabilului prin desen, compoziție și culoare. Și întâi și întâi gândul a zburat spre peretele de care dădeai cu ochii cum intrai în acea odaie, ce era cea mai cuprinzătoare de florilegiu plastic. Mi-a venit pe dată în minte că aici trebuia să fie locul unei tapiserii a doamnei Cela Neamțu. Aveam una în colecție, intitulată „Ferestre”, din faimoasa ei serie de opere de acest fel. Nu era nici mică și nici mare, 117/60 centimetri. Mi-am zis însă că aici se cerea să împărățească o zidire de lână mai impozantă. Am cutezat să bat la poarta acestei minunate ființe, pe care, ca întotdeauna, o găsesc larg deschisă, și am avut surpriza să constat că eram gând la gând cu bucurie. De îndată Cela Neamțu a purces la făurirea a ceea ce, potrivit vederii sale, după ce a cercetat cadrul, trebuia să fie o operă magna. Și cu uimitoare energie tânără la cei 80 de ani abia împliniți în vara anului 2021, a început să zămislească un semn palimpsestic al întregii și bogatei sale creații. Numind tapiseria „Frumoasa,” a chemat toate uneltele și resursele sale creatoare spre a atinge râvnitul pisc al frumuseții îngerești. A logodit în elaborare țesutul pe verticală cu broderia, adică punctul de la Putna, într-o coabitație potențatoare a expresivității rafinamentului mai aspru al pânzei de iută, contrapunctat cu acele catifelări ca de acorduri enesciene rapsodice ale lânii împodobitoare ale îmbelșugatei broderii. Stăpânind cu dezinvoltură suprafețele imense, aidoma acesteia de 280/160 cm. Cela Neamțu a imaginat o răstignire din fluxurile de lumină ce se torc prin ochiurile ferestrelor, ce întruchipau siluetele unor măicuțe de veghe. Aceste fuioare solar lunatice, împreunându-se cu luminoasa cromatică învolburată peste toată superba întindere, urzeau acea atmosferă de altar îna­intea căruia te prosternezi smerit și rugător.

În aprilie 2022, doamna Cela, cu al ei iubit soț Costin, cu fiul Lisandru, venea la Iași, la Mănăstirea Frumoasa, să așeze tapiseria „Frumoasa” ca pe o domniță în jilț domnesc. O emoție o înfășurase ca o ie de borangic pe această făptuitoare de miracole ale frumuseții. Mi s-a părut că zăresc și o lacrimă prelinsă pe obraz. Era lăcrimarea bucuriei că izbutise să plătească o datorie Domnului, care o învrednicise să înmul­țească talantul. Eram, la rându-mi, fericit că Domnița Cela se afla aici, unde-i era locul, în Palatul Domnițelor. Curând tablourile Colecției o îmbrățișau ca într-un rotocol de horă, căreia îi era staroste.