Dicționar canonico-juridic: Patriarh

Canonul 34 apostolic prevede că „episcopii fiecărui neam trebuie să-l cunoască pe cel dintâi dintre ei şi să-l considere drept căpetenie şi să nu facă nicidecum ceva deosebit fără voința aceluia. Dar fiecare să facă numai acele lucruri care aparțin parohiei lui (eparhiei lui - n.n.) și ținuturilor de sub ea. Dar nici acela (cel dintâi - n.n.) să nu facă ceva fără voința tuturor, căci astfel va fi bună înţelegere şi va fi slăvit Dumnezeu prin Domnul, în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt”. Acest canon exprimă, pe de o parte, realitatea întâietății celui dintâi dintre ierarhii unei Biserici autocefale locale, iar pe de altă parte, arată că jurisdicția întâistătătorului Bisericii este limitată de principiul sinodal și de cel al autonomiei eparhiale.

Astfel, potrivit eclesiologiei ortodoxe întemeiate pe Sfintele Canoane și prevederilor statutare care reglementează drepturile și îndatoririle Patriarhului României (art. 24-27 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române), întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române este primul sau întâiul (πρῶτος - primus) între ierarhi. Întâietatea Patriarhului României față de ceilalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române este o întâietate de onoare (τὰ πρεσβεῖα τῆς τιμῆς - ta presveía tís timís), întrucât ceilalți ierarhi rămân autonomi în activitatea de conducere a propriilor eparhii, pe care o realizează în comuniune sinodală, „în conformitate cu prevederile Sfintelor Canoane, ale statutului şi regulamentelor bisericeşti, precum şi cu hotărârile Sfântului Sinod” (art. 88 alin. 2 din Statut).

Întâietatea Patriarhului se manifestă prin mai multe modalități concrete, precum: convoacă și prezidează lucrările Sfântului Sinod și ale celorlalte organisme centrale deliberative și executive bisericeș­ti; reprezintă Biserica pe care o conduce în relaţiile cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, culte și organizații religioase, precum și în relațiile cu autoritățile de stat; primește plângeri, apeluri și recursuri împotriva ierarhilor aflați în jurisdicția sa și le supune judecății Sfântului Sinod; efectuează vizite irenice la celelalte Biserici Ortodoxe, vizite canonice (statutare) în eparhiile Bisericii pe care o păstorește și vizite oficiale la celelalte culte și organizații religioase; numește locțiitori de mitropoliți în cazul vacanței scaunelor mitropolitane și se îngrijește de îndeplinirea prevederilor statutare pentru completarea eparhiilor vacante; aprobă cartea canonică de ieșire a unui cleric din Biserica pe care o păstorește etc.

Totodată, „în conformitate cu Sfintele Canoane, cu tradiția panortodoxă şi cu practica Bisericii Ortodoxe Române, la serviciile religioase Patriarhul României este pomenit de către mitropoliţi” (art. 25 alin. 3 din Statut), precum și de ceilalți întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe autocefale surori. Ca semn al cinstirii instituției Patriarhului, doar în Biserica Ortodoxă Română, la Vohodul Mare de la Sfânta Liturghie sunt pomeniți nominal și toți Patriarhii României trecuți la Domnul.

De asemenea, „Patriarhul României poartă ca însemne distinctive: o cruce şi două engolpioane, haine de culoare albă: reverendă şi rasă, culion şi camilafcă având cruce” (art. 25 alin. 4 din Statut), „exercită dreptul de a primi apel și dreptul de devoluțiune în mitropolii și în eparhiile aflate sub autoritatea directă a Patriarhiei Române pentru restabilirea ordinii canonice și administrative” (art. 26 alin. 24 din Statut), sfințește Marele Mir în soborul de arhierei și „poate întemeia stavropighii în interes bisericesc, cu acordul prealabil al chiriarhului locului și cu aprobarea Sfântului Sinod” (art. 26 alin. 38 din Statut).

În exercitarea drepturilor şi îndatoririlor sale, Patriarhul emite tomosuri patriarhale, gramate patriarhale, acte patriarhale, decizii şi dispoziții patriarhale, precum și acte de acordare a unor ordine, distincţii şi ranguri bisericeşti (art. 25 alin. 6 din Statut).

În concluzie, Patriarhul este cel care pune în discuția Sfântului Sinod și implementează la nivel central administrativ bisericesc direc­țiile mari ale misiunii Bisericii în societatea actuală, fiind expresia concretă a autocefaliei și unității unei Biserici locale.