Internetul, între comunicare şi izolare

Trăim într-o societate superinformatizată, în care posibilităţile de comunicare în timp real sunt numeroase. Între acestea, internetul reprezintă o provocare pentru mulţi semeni, în majoritate tineri. În ultimii ani, sunt la "modă" aşa-numitele reţele de socializare (de tip Facebook), ai căror administratori anunţă periodic "cote istorice" de membri şi accesări. Anul trecut a existat chiar o dezbatere media pe tema utilizării de către câţiva preoţi ortodocşi a reţelelor de socializare pentru pastoraţie şi misiune. Unii considerau benefică prezenţa preotului în spaţiul virtual, alţii, însă, o considerau total nepotrivită, pornind de la experienţa tristă a "parohiei virtuale" creată în Occident în urmă cu mai mulţi ani de un cleric dependent de internet.

În timpul vizitelor pastorale din ajunul Botezului Domnului la casele credincioşilor din parohia pe care o deservesc, am întâlnit mulţi enoriaşi - de toate vârstele - în faţa computerelor, în dialog cu prieteni dintr-o lume virtuală. Unii dintre ei chiar şi-au anunţat prietenii că trebuie să întrerupă câteva minute dialogul pentru că "a venit părintele cu botezul". M-aş fi aşteptat ca în momentele de bucurie din perioada sărbătorilor toţi membrii familiei să fie împreună. Aceasta este problema pe care doresc să o propun spre meditaţie şi dezbatere clericilor şi mirenilor care citesc aceste rânduri la începutul anului 2011, proclamat de către Sfântul Sinod ca Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii sau, altfel spus, consacrat problematicii familiei creştine. Internetul este în lumea de astăzi un mijloc eficient de comunicare folosit constant de mulţi ani în administraţia bisericească centrală şi locală. Paginile de internet şi adresele de poştă electronică ale Patriarhiei Române, eparhiilor şi parohiilor din ţară şi străinătate sunt lucruri fireşti pentru Biserica noastră fidelă păstrătoare a tezaurului de credinţă şi spiritualitate ortodoxă transmis din generaţie în generaţie. Problema de pastoraţie pe care o semnalez este cea a echilibrului şi discernământului utilizării internetului. Da, este foarte bine ca Biserica să folosească mijloace moderne de pastoraţie şi misiune într-o societate din ce în ce mai secularizată, inclusiv internetul, domeniu atât de fascinant pentru mulţi credincioşi, în special tineri. Aceştia, însă, prin utilizarea excesivă a internetului se expun pericolelor înstrăinării, izolării şi existenţei paralele într-o lume virtuală. În lumea modernă se tinde ca toate problemele să fie rezolvate în faţa computerului. Ne informăm, ne relaxăm, ne plătim facturile, facem cumpărături şi chiar ne exercităm dreptul la vot prin intermediul calculatorului. Totuşi, chiar dacă ne uşurează existenţa cotidiană, noi trebuie să conştientizăm permanent faptul că relaţia directă şi personală cu Dumnezeu, Biserica, preotul şi ceilalţi membri ai comunităţii nu poate fi substituită de nimeni şi de nimic. De aceea, apreciez că îndemnul pe care preoţii şi credincioşii practicanţi trebuie să-l facă - inclusiv prin intermediul internetului - celor care idolatrizează acest instrument modern de comunicare este de a reveni la firescul existenţei ca persoane libere în Hristos încă din momentul primirii Tainei Sfântului Botez. În concluzie, pentru noi, creştinii, mijloacele moderne de comunicare, inclusiv internetul, rămân doar nişte instrumente utile, care nu trebuie, însă, să devină un mod de viaţă sau să condiţioneze discriminatoriu relaţiile interumane.