Întoarcerea acasă

Un articol de: Laurenţiu Gheorghe - 01 Iulie 2010

Sute de români se întorc zilnic înapoi în România din ţările unde au muncit până la venirea crizei. Din 2007 până în 2009, banii care veneau de la muncitorii din străinătate au scăzut de la 9 miliarde de euro la doar 5 miliarde, cu perspectiva ca în 2010 să scadă şi mai mult. Numai în Spania sunt 80.000 de şomeri români. Reintegrarea acestora în economia românească pare aproape imposibilă, de vreme ce deja şomajul atinge în ţară cote-record şi nu există perspective de îmbunătăţire a situaţiei economiei pe termen scurt şi mediu. Aceasta este realitatea pe care o prezintă datele din economia reală şi despre care nu prea se vorbeşte într-o ţară paralizată de tăierea pensiilor şi a salariilor bugetarilor.

Fiul rătăcitor se întoarce după ce a ajuns la concluzia că "fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea" ar spune cei care nu înţeleg semnificaţia profundă a acestei întoarceri. Această întoarcere este un eşec fundamental. Nu doar unul economic, ci şi unul strategic în raport cu existenţele personale ale celor care au ales să plece. Oamenii care au plecat au plecat din disperarea de a nu putea să obţină aici o justă recunoaştere a muncii lor. Dar în acelaşi timp au mizat pe faptul că acolo, în străinătate, se pot descurca mai bine pentru sistemul de acolo, care are mai multă grijă de om decât cel de la noi. Criza a scos la iveală faptul că bunăstarea materială de acolo avea picioare scurte şi că, de fapt, la nevoie, primii sacrificaţi sunt tot străinii, imigranţii, cei care nu sunt ai lor. Este un adevăr crud, dar acum nimeni nu îl mai poate nega. De fapt, fiecare încearcă să îşi salveze pielea proprie, şi naţionalismul în sensul său xenofob şi limitat revine printre opţiunile politice atractive pentru europenii loviţi şi ei de criză. Globalizarea şi libera mişcare a forţei de muncă şi a capitalului au dat impresia că poţi trăi la fel de bine oriunde. Numai că acest lucru avea ataşată şi o condiţie esenţială: poţi trăi bine atât timp cât ai unde munci sau ai ce cheltui. Când aceste două condiţii dispar, problema se pune altfel, şi anume unde mai poţi supravieţui. O perioadă s-a crezut că tot în străinătate este mai bine, de vreme ce beneficiile pentru şomaj erau mult mai generoase (sau pur şi simplu erau) decât cele din România. Acum însă, ele vor fi drastic reduse peste tot. În aceste condiţii, mulţi şi-au adus aminte de raţiunea cinică pentru care există state naţionale, şi anume pentru supravieţuirea în condiţii acceptabile a unui neam sau popor. Iluzia de până atunci că statul există pentru ca noi să trăim bine a fost înlocuită cu realitatea că statul există pentru a ne proteja de rău. Iar această protecţie ar trebui să fie mai mare acolo unde te simţi acasă, printre ai tăi. Spun ar trebui să fie, pentru că de fapt nu este, România nu îşi protejează cetăţenii decât in extremis şi incomplet. Întoarcerea românilor acasă ne arată că ultimele iluzii s-au prăbuşit. Cei care credeau că va merge aşa la infinit s-au înşelat. România nu va ieşi din criză prin migraţie economică sau prin atragerea de capital speculativ. Va ieşi din criză prin construcţia unor instituţii care să apere cetăţenii nu prin subvenţii şi mită socială, ci prin corectitudinea justiţiei, eficienţa administraţiei locale şi centrale, administrarea transparentă a bugetelor publice. Va ieşi din criză în momentul în care vom încerca nu să fugim de realitate într-o ţară/lume mai bună, ci atunci când vom încerca să facem ca realitatea noastră de aici să se schimbe. Întoarcerea românilor înapoi în ţară este un eşec care ar putea fi schimbat într-o izbândă dacă energia lor va fi canalizată pentru reconstrucţia unei societăţi în care cu adevărat să merite să trăieşti, nu doar să supravieţuieşti. Pentru asta însă e nevoie de un duh de jertfă, pe care ar trebui să îl descoperim aşa cum fiul rătăcitor, descoperind binele întoarcerii acasă, hotărăşte să îşi schimbe viaţa, devenind din cel care cere tatălui dreptul său cel care vine să ofere viaţa sa întreagă fără condiţii celui care îl primeşte cu bucurie.