Învăţământul teologic românesc la începutul anilor '60 din secolul trecut

La puţin timp după instalarea regimului comunist în România, învăţământul teologic a suferit o grea lovitură. Deşi Biserica obţinuse dreptul de a organiza învăţământul religios, totuşi regimul comunist şi-a creat mecanismele, de cele mai multe ori prin aplicarea abuzivă a legii, pentru a putea controla şi manipula acest tip de educaţie.

Prin Ministerul Cultelor, statul comunist era cel care condiţiona funcţionarea învăţământului teologic, mai ales prin salarizare, subvenţionare şi autorizarea formelor de şcolarizare. O a doua etapă importantă s-a consumat în anii 1954-1955, atunci când Ministerul Cultelor a impus revizuirea programelor analitice, a manualelor şi a cursurilor, astfel încât avea un cuvânt de spus inclusiv la stabilirea numărului de locuri la admitere, alcătuirea orarelor sau acordarea de avize pentru organizarea excursiilor cu elevii sau studenţii. Cu toate acestea, pentru regim părea că nu totul este controlat. După desfiinţarea seminariilor monahale prin măsurile abuzive premergătoare aplicării Decretului 410/1959 şi interzicerea monahilor şi monahiilor de a frecventa institutele teologice, prin circulara nr. 1021/1960 Departamentul Cultelor a trecut la întocmirea unui recensământ al formelor de învăţământ teologic (şcoală de cântăreţi, seminar şi fostă facultate/academie, respectiv institut de grad universitar), cu numărul absolvenţilor pe ani şi a hirotoniilor efectuate de la 1 ianuarie 1945 şi până la 1 aprilie 1960. Totodată, era prevăzută o revizuire a programelor analitice, pe care Biserica refuza să o accepte. În această situaţie, Biserica, prin eparhiile sale, trebuia să comunice aceste date prin consultarea arhivelor proprii şi sub supravegherea atentă a împuterniciţilor de culte. În 1960 funcţionau două institute teologice de grad universitar şi seminarii cu şcoli de cântăreţi (cu primii doi ani pentru cântăreţi bisericeşti) la: Bucureşti, Buzău (foto), Cluj, Caransebeş, Craiova-Mofleni şi Neamţ. Din documentele de arhivă pe care le-am consultat, deţinem următoarele date privind hirotoniile: Arhiepiscopia Bucureştilor - 230; Arhiepiscopia Iaşilor - 110; Arhiepiscopia Sibiului - 241; Arhiepiscopia Craiovei - 67 preoţi de mir şi 21 de ieromonahi; Arhiepiscopia Dunării de Jos - 50; Episcopia Romanului, din 1949 şi cu fosta Eparhie a Huşilor - 85; Episcopia Oradiei - 185. În ceea ce priveşte situaţia absolvenţilor şcolilor de teologie, din documente reies următoarele date: Arhiepiscopia Bucureştilor cu fosta Facultate de Teologie, inclusiv cea de la Suceava (ambele pentru perioada 1944-1948), cu 602 absolvenţi; Seminarul Central şi „Nifon“ cu 303 absolvenţi; şcolile de cântăreţi de la Căldăruşani, Târgovişte, Curtea de Argeş (până în 1948, apoi din 1952) şi Turnu Măgurele, toate desfiinţate în 1948, cu 464 absolvenţi, cu precizarea că seminariile de la Horezu şi Agapia, închise în 1959, nu au comunicat datele; Arhiepiscopia Iaşilor, cu fostul Seminar „Veniamin Costachi“ (1944-1948) cu 94 absolvenţi, Seminarul monahal Neamţ cu 130 absolvenţi, apoi şcolile de cântăreţi din Iaşi (1944-1950) cu 350 absolvenţi, din Suceava-Dragomirna (1946-1950) cu 69 absolvenţi, şi Mănăstirea Neamţ (1952-1959) cu 301 absolvenţi; Arhiepiscopia Sibiului cu 599 de absolvenţi de grad superior şi 134 la şcoala de cântăreţi din Sibiu; Arhiepiscopia Dunării de Jos: Seminarul Teologic „Sfântul Andrei“ (1943-1948) cu 170 absolvenţi şi şcolile de cântăreţi din: Galaţi (1949-1953) cu 46 absolvenţi, din Cernavodă cu 55 absolvenţi, şi din Mănăstirea Cocoş cu 40 absolvenţi; Arhiepiscopia Craiovei, cu şcolile de cântăreţi (Craiova, Tg. Jiu, Turnu Severin, Craiova-Mofleni) cu 636 absolvenţi, Seminarul Teologic Mofleni (din 1955) cu 59 absolvenţi; Episcopia Romanului şi Huşilor cu seminarul, apoi, din 1948 şi până în 1952, şcoala de cântăreţi bisericeşti din Roman, cu 253 absolvenţi; Episcopia Oradiei cu şcoala de cântăreţi din Oradea (1948-1952) cu 27 absolvenţi.