„Învingătorului îi dau mâna mea!“

Un subiect aparte din foiletonul "Secretele de la palat" ("Seonduk Yeo Wang", Coreea de Sud, 2009), difuzat de TVR1, este acela al iubirii. L-am lăsat la o parte, întrucât atât spectaculosul Bildungsroman al eroinei principale, cât şi intrigile politice, în centrul cărora aceasta ajunge, odată ce-şi redobândeşte identitatea, nu lasă mult răgaz sentimentelor. Acestea evoluează în fundal şi, chiar dacă definesc din umbră desfăşurarea narativă, rareori sunt aduse în prim-plan. Dar, pentru a cuceri şi a se impune, un film istoric are nevoie şi de o mare sau, dacă se poate, sfâşietoare poveste de dragoste. Suntem, doar, în inima Asiei, sedusă pentru totdeauna de nostalgia buddhismului (chiar dacă tema religioasă nu apare direct în film), şi în epoca marilor eposuri.

Aşadar şi iubirile "Secretelor de la palat" se desfăşoară după conturul geometric cel mai stabil, al triunghiului, dar - surpriză pentru fausticul Occident şi pentru dramaturgia europeană - un triunghi al iubirilor cavalereşti! Platonice, neîmplinite prin fatum, dar neabandonate, în pofida oricărui fatum, ci translatate în ideal şi dincolo de istorie, aşadar, generatoare de legendă, aşa cum odinioară ştiau să o facă un Cavaler în piele de tigru ori un Tristan, aşa cum nota mai târziu, cu tristeţe, Cervantes. Construite cu aceeaşi inteligenţă dramaturgică ca şi poveştile de ascensiune politică şi de război, poveştile de iubire evoluează conform chimiei subtile ce mişcă personajele principale - nişte luptători şi strategi redutabili, sub carapacea cărora, la prima vedere, nu s-ar ascunde decât voinţă, stăpânire de sine, capacitate anticipativă şi adrenalină. Dar stabilitatea angrenării unui triunghi necesită personaje cu complementarităţi bine definite, destul de complexe pentru a rezista dinamismului dramaturgic, iar scenariştii, alături de actori, au avut ştiinţa să le construiască şi să le confere credibilitate, fără a trăda spiritul de epopee. Ceea ce în Europa sau la Hollywood nu s-ar prea fi întâmplat! O odraslă regală abandonată, recucerindu-şi identitatea şi asumându-şi responsabilitatea acesteia, luptând pe viaţă şi pe moarte ca să şi-o afirme, pentru a recupera prejudiciile unei politici corupte şi a se integra în ordinea supraindividuală a făuritorilor de istorie, fără a se lăsa strivită de această condiţie - iată un destin prin excelenţă masculin şi eroic, în aparenţă livresc şi foarte îndepărtat de sensibilitatea actuală, iată un profil de personaj extrem de complex, ale cărui deziderate sentimentale par cu totul netransparente reflexelor erotice contemporane, iată şi un traseu iniţiatic în toată puterea cuvântului. Pornind de la date istorice sumare, scenariştii au construit o eroină demnă de un asemenea traseu spiritual (ce poate fi lecturat la fel de bine în termeni buddhişti sau creştini), un personaj inocent, brav, sobru şi cerebral, imun la sensurile avare ale spectaculoasei sale deveniri pământeşti. Iar încredinţarea rolului tinerei, dar extrem de versatilei actriţe Yo Lee Won, devenită un superstar al Asiei de Sud, a fost una din alegerile cele mai inspirate ale producătorilor coreeni. Doi protagonişti masculini diametral opuşi, potenţial inamici, un imbatabil geniu al armelor şi un altul al minţii îi vor sta alături, în cele două etape majore ale devenirii eroinei. Primul îi va oferi stabilitate şi siguranţă, cel de-al doilea, aflat în căutarea propriei identităţi, o va supune celor mai dificile teste emoţionale şi existenţiale. Ofiţerul gărzii regale, ulterior generalul Kim Yu-Sin, alias Eom Tae Woong (personaj real încărcat de legendă, ca şi ceilalţi protagonişti, a cărui statuie domină şi astăzi Seulul), va ocroti paşii eroinei-adolescente, strecurate in travesti între gărzile de hwarangi şi obligată să participe la misiuni armate periculoase, mai târziu o va susţine în lupta pentru ascensiunea la tron şi îi va rămâne fidel toată viaţa. Dar iubirea împărtăşită dintre cei doi, întemeiată nu doar pe afinităţi şi experienţe comune, ci pe ataşamentul la acelaşi ideal naţional (pe care, susţine eroina, doar inimile nobile îl pot avea), va fi zădărnicită de intrigile de la curte, prin obligarea generalului Yu-Sin de a contracta o căsătorie cu o fecioară dintr-un clan rival familiei regale. Cel de-al doilea pretendent, apărut într-un moment de criză al luptei Prinţesei pentru putere, se defineşte pe sine ca "o raţă, care trebuie să-l urmeze pe cel din faţa ei": este Bi-Dam, bastard regal, o personalitate dizarmonică, veşnic în căutarea unui model. Abandonat de mama sa, sângeroasa şi vicleana Mi Shil şi educat de un cărturar eremit, maestru al artelor marţiale, Bi-Dam trăieşte în cultul Cărţii unice a celor trei regate, o cronică istorică scrisă de maestrul său, ce conţine idealul politic al Sillei ("visul regilor din străbuni", zădărnicit de duşmanii regatului), manuscris pe care a fost deprins să-l păzească cu preţul vieţii şi pentru care va ucide, copil fiind, o mulţime de oameni. Respins şi de maestrul său, la canoanele căruia refuză să se adapteze orbeşte şi care, în consecinţă, nu vrea să-l recunoască drept ucenic, nonconformistul Bi-Dam trăieşte drama inutilităţii, dar îşi găseşte modelul de perfecţiune în excelenţa morală a Prinţesei, pe care îşi promite să o urmeze oriunde (ce frumoasă temă medievală!). Dar opţiunea, eroică şi riscantă, a iubirii vrăjmaşilor, o face pe nobila Deok-Man să se confrunte cu îmbrăţişarea ucigătoare (chiar şi post-mortem) a rivalei sale Mi Shil: deşi multă vreme nu o ştie, deşi o va dezavua moral întru totul şi va contribui decisiv la înfrângerea ei, Bi-Dam este fiul acesteia. Jocul de putere în care va fi implicat, odată ajuns la curte în serviciul Prinţesei, îl va face pe neexperimentatul şi instabilul Bi-Dam să-şi piardă controlul şi, astfel, să piardă încrederea celor din jur. Iubirea pasională pentru Prinţesă, pe care simte că nu e în stare s-o cucerească, alternează cu tiranizarea celor din jur şi chiar cu aventurarea într-o lovitură de stat, sub pretextul împlinirii aceleiaşi iubiri, în tendinţa disperată de a domina altminteri decât prin ascendenţa morală. Câteva intrigi abile, instrumentate pentru compromiterea celor doi bărbaţi de nădejde ai Prinţesei (devenită Regină), le vor pune şi lor, şi ei încrederea la încercare. Cei prin opţiune fideli vor răbda până la capăt ispita presupusei trădări a celuilalt, cel de al treilea (personajul cel mai modern) va ceda, trădând încrederea netrădată şi ruinând destinul pământean al iubirii regale. Larmoaianta secvenţă finală a înaintării obstinate, printre suliţe şi săbii, a iubitului trădător, ciuruit, conştient că s-a lăsat înşelat şi revenit în faţa iubitei, care nu mai are dreptul să ierte, ci doar să plângă, punctează o coda sentimentală prin excelenţă extrem-asiatică a spectaculoasei fresce istorice, în care nici un învingător nu mai câştigă mâna Prinţesei, pentru ca inima ei să-i reunească pe toţi, într-o unică iubire, încununată de "destinul de aur" al Sillei. În Asia, astfel de lucruri se mai pot demonstra şi trăi; în Europa, ele aparţin utopiei.