Ioan Lupaş, istoricul mărturisitor

A fost unul dintre teologii formaţi la şcoala teologică ardeleană de la Sibiu, în spiritul şagunian.

După finalizarea studiilor la universităţile din Berlin şi Budapesta, Lupaş a ajuns la Catedra de istorie bisericească a românilor de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Pentru atitudinile sale naţionale, a fost închis de autorităţile austro-ungare în 1907, la Seghedin. Dacă i s-a interzis să mai slujească catedrei, atunci a slujit altarului, ca un intelectual care nu abdică de la lupta sa naţională şi de credinţă. A fost membru în Consiliul Dirigent de la Alba Iulia, deputat al Parlamentului României şi al Congresului bisericesc de la Sibiu, precum şi ministru în mai multe guverne. În calitate de profesor la Academia Teologică şi la Universitatea din Cluj, a militat pentru un Cluj al culturii române, punând bazele Institutului de Istorie al Academiei Române şi al Episcopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului. Pentru demnităţile din perioada interbelică, în 6 iunie 1950, a fost închis la Sighet de autorităţile comuniste. În 1955 a fost eliberat, iar în 1967 a trecut la cele veşnice.