Ioannis Tasias, un ierarh misionar, luptător și bun

Înaltpreasfințitul Părinte Ioannis Tasias a fost până în ziua de 15 noiembrie 2020 Mitropolitul Eparhiei de Langada, aflată nu departe de Tesalonic, Grecia. Avea 62 de ani, dintre care ultimii zece i-a petrecut în slujirea de mitropolit (mai 2010 - noiembrie 2020). În vremea slujirii sale la Tesalonic a fost stareț la cunoscuta Mănăstire „Sfânta Teodora” și proistamenos (mare eclesiarh) al Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, cunoscut loc de pelerinaj în întreaga lume creștină. A fost un om cu multe daruri: iscusit cântăreț, slujitor, predicator şi bun organizator. Un ierarh care și-a adus contribuția în ultimii ani la întărirea legăturii dintre tineri și Biserică, filoxenind numeroși studenți străini care au poposit la Tesalonic, în mitropolia pe care a slujit-o în demnitatea de protosinghel (vicar-administrativ, în termenul cunoscut în țara noastră).

În anul 2003, arhimandritul (pe atunci) Ioannis Tasias a poposit la Iași. Ajuns cu câteva zile înainte de hramul Sfintei Preacuvioase și mult milostivei maicii noastre Parascheva, așteptat și îndrăgit de credincioșii moldavi, a adus pentru închinare, în capitala Moldovei, o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Era, de altfel, în calitatea sa de Superior al Catedralei Sfântului Dimitrie, custode al moaștelor, cum fusese înaintea lui și arhimandritul Pantelimon, devenit Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania. În zilele șederii sale în Arhiepiscopia Iașilor, l-am însoțit, împreună cu părintele Petru Sidoreac, la unele mănăstiri din eparhie. Era un om prietenos, plăcut, deschis, zidind fără dificultate punți de legătură între Biserici, comunități și oameni. A apreciat mult așezămintele monahale, fiind impresionat de ce vedea, de istoriile prezentate de stareții și starețele mănăstirilor vizitate și de grija Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, Daniel, care-i făcuse poftire.

La prăznuirea Sfintei Parascheva a rămas fără cuvinte. Obișnuit cu pelerinii veniți la Tesalonic de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, dar și cu alte prilejuri, a fost de-a dreptul încântat să observe șirul nesfârșit de credincioși care așteptau în tăcere și rugăciune să primească binecuvântarea sfinților. Atunci, arhimandritul Ioannis Tasias a mărturisit că ce auzise despre România și despre credința românilor era prea puțin comparativ cu ce întâlnise și văzuse el însuși cu acel prilej.

În calitate de vicar-administrativ (protosinghel), a primit numeroase delegații și a lucrat mulți ani cu un mare ierarh, Mitropolitul de atunci, încărcat de ani, Pantelimon al II-lea, care l-a avut sfetnic apropiat. În acea perioadă a deschis larg ușile casei de oaspeți a Mănăstirii „Sfânta Teodora” pentru mulți teologi români. A fost primitor, i-a ajutat, i-a înțeles, iar cu unii dintre ei s-a împrietenit. Avea o fire deschisă către dialog și prietenie.

La un moment dat am aflat că arhimandritul Ioannis Tasias a fost ales arhiereu. Se cuvenea, poate, ca în urma plecării la Domnul a venerabilului chiriarh al Tesalonicului, să fie el arhipăstor al istoricei eparhii, pe care o slujise mulți ani ca arhimandrit, stareț și vicar-administrativ… Rânduiala lui Dumnezeu însă a fost alta.

În data de 10 noiembrie 2019, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de slujire sacerdotală și 25 de ani de lucrare arhierească a Mitropolitului Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania, în catedrala istorică din Veria, datată din veacul al X-lea, cu picturi din aceeași perioadă, am slujit în soborul care a adunat aproximativ 40 de arhierei din toată lumea: Patriarhia Ecumenică și Patriarhiile Apostolice din România, Grecia, Cipru etc. Între aceștia s-a aflat și Mitropolitul Ioannis Tasias. Era greu să treacă neobservat. Slujea impecabil, avea veșminte bizantine, semn al unor trăiri și dăruiri liturgice, iar oamenii se bucurau de întâlnirea cu el. Era vesel, spunea vorbe de duh și cânta asemenea îngerilor. Atunci l-am văzut pentru ultima oară. Cu puțin timp înainte ne întâlniserăm la Ierusalim, în săptămâna dinaintea Sfintelor Paști. Venise pentru sărbătoarea și slujba Sfintei Lumini, în Biserica Sfântului Mormânt. A căutat mereu această lumină, care nu-i din lumea aceasta, și s-a străduit s-o împartă și celorlalți - slujitorilor Bisericii, demnitarilor, prietenilor și celor pe care îi știa, mulți la număr.

Slujba Prohodirii Mitropolitului Ioannis Tasias, în ziua de 16 noiembrie 2020, s-a desfă­șurat în condiții restrictive, pe fondul cunoscutei situații generale în care se regăsește întreaga lume în prezent.

Într-o tristețe greu de descris în cuvinte, doar câtorva persoane li s-a îngăduit să fie de față la despărțirea de vrednicul ierarh. Catedrala restaurată de el, frumos împodobită, a fost goală. Puținii clerici care au avut permisiunea de a fi de față au slujit sub protia Mitropolitului Theologos de Serres şi Nigriti. Greu de înțeles cum se poate ca oameni atât de mari și dăruiți cu mulțime de talanți valoroși să plece dincolo ca niște necunoscuți! Este, poate, ultima smerenie înaintea răsplătirii celei drepte pe care numai Dumnezeu știe să o dăruiască.

Mitropolitul Ioannis Tasias îi reprezintă pe tinerii marcați de încercări și situații grele, pe orfanii crescuți între străini, care și-au închinat viața Domnului. Copilăria lui a fost marcată de singurătate. Poate că ziua din urmă a fost tristă și fără oameni, tocmai pentru a se arăta că aceasta îi devenise cândva obișnuință. Dumnezeu nu rămâne nimănui dator! Când sunt puțini oameni, mulți îngeri sunt de față!

Veșnica lui pomenire alături de ierarhii din ceruri!