Iosif, pilda curăției
Am intrat deja în Săptămâna Mare, iar Părinții Bisericii au rânduit ca, pe lângă amintirea Pătimirilor Domnului Hristos, pe lângă rugăciune, să prăznuim astăzi și chipul Patriarhului Iosif, fiul Patriarhului Iacov, în calitatea sa de persoană ce l-a preînchipuit, în parte desigur, pe Mântuitorul nostru. Această săptămână, care începe astăzi, este desigur una de intensă pocăință, dar și de meditație, care ne poate ajuta la înțelegerea lucrării iconomiei dumnezeiești în ceea ce privește mântuirea omului. Iar gândul la Mântuitorul trebuie să fie totdeauna însoțit de cinstire și de o urmare după putință. Dar, întrucât chipul Domnului este de necuprins în măreția Lui dumnezeiesc-omenească, Biserica a rânduit ca în slujbele din aceste zile să fie prezente diverse chipuri omenești, prin care să ne devină mai accesibil, mai inteligibil, chipul lui Hristos. Acesta este și rostul evocării Patriarhului Iosif, astăzi. Probabil că toți îi cunosc, în mare, istoria vieții, care s-ar putea rezuma, potrivit virtuților sale, prin: dragoste și ascultare față de tatăl său, lipsa de răutate față de frații săi care l-au vândut ca rob, respectul față de casa stăpânului său și, mai ales, înfrânarea și curăția trupească, fapte pentru care Domnul a hotărât să-l răsplătească mai presus de orice așteptări. În acest sens, inspiratul imnograf al condacului Utreniei din această zi a socotit să ne înfățișeze și el o imagine emblematică, astfel: „Iacov plângea pentru lipsirea lui Iosif, iar viteazul stătea în căruță, ca un împărat cinstindu-se; că dezmierdărilor egiptencei atunci nefăcându-se rob, s-a preaslăvit de Acela ce vede inimile oamenilor și trimite cunună nestricăcioasă”.
Apoi, așa cum relatează istorisirea biblică, Patriarhul Iacov s-a mângâiat de întristare, când la sfârșitul vieții sale, în vreme de foamete, a fost chemat de Iosif în Egipt, unde acesta ajunsese, în cele din urmă, pentru virtuțile sale, omul de încredere al faraonului și administratorul întregii împărății. Meditând la chipul pilduitor al lui Iosif, nu putem să nu ne gândim la noi, cei de astăzi, la starea noastră, la problemele noastre care s-au înmulțit din îngăduința lui Dumnezeu, ca să ne înțelepțim; ca să înțelegem, măcar în ceasul al doisprezecelea, că ne aflăm la antipodul lui Iosif cel curat, prin aplecarea noastră spre desfrânare și prin încuviințarea și trâmbițarea publică a celor mai neînchipuite păcate împotriva firii, care până astăzi nici nu au fost imaginate. Am ajuns astfel să oferim ipostas celor mai întunecate năluciri ale minții căzute! Acestea sunt, fără îndoială, unele dintre cauzele profunde ale tuturor molimelor și bolilor necunoscute care, în ciuda progresului tehnic, au invadat lumea actuală.
În final, se poate afirma că pilda lui Iosif rămâne totdeauna valabilă, întrucât grăiește peste veacuri un adevăr fundamental pentru omenire: starea firească a omului este doar cea binecuvântată de Dumnezeu, iar binecuvântarea Lui peste lume nu vine decât dacă află înfrânare și curăție trupească, pentru că aceste atitudini constituie fundamentele realei legături a omului cu Ziditorul și Mântuitorul său.