Irineu Crăciunaş Suceveanul, episcopul cel bun
La distanţa celor 40 de ani care ne despart de trecerea la cele veşnice a episcopului-vicar Irineu Crăciunaş Suceveanul (†19 ianuarie 1973), putem reafirma, cum spunea odinioară marele mitropolit al Moldovei Iustin Moisescu, că rămâne în amintirea noastră cu chipul şi numele de bunul Irineu. După cuvintele Sfintei Scripturi, numele cel bun rămâne în veac. Aşa cum semnifică şi numele său, Irineu Crăciunaş a fost un om al păcii, concordiei şi bunăvoinţei. Această stare de linişte a împrumutat-o, poate, şi din tăcerea şi frumuseţea munţilor care-i ocrotesc satul natal, Sadova, cu înalte creste şi codri fermecători, nu prea departe de oraşul Câmpulung Moldovenesc, din judeţul Suceava.
Cu ani în urmă am poposit la Sadova, pe urmele episcopului Irineu, şi am văzut locurile unde a crescut, casele rudelor, dar şi mormintele părinţilor şi ale fraţilor săi. Părintele paroh, Simeon Mândrilă, mai mic decât mine în vremea studiilor la Seminarul de la Neamţ, mi-a fost ghid în universul sadovian, neuitând să-l pomenească adeseori pe regretatul episcop care s-a născut în această zonă de poveste a dulcei Bucovine.
La Sadova, loc primitor şi inspirator pentru numeroşi oameni de cultură şi iubitori de celest, a îndrăgit episcopul Irineu, de mic copil, frumuseţile sufletului românesc. Purta la şcoală costumul naţional, cu cămaşă lungă, brodată de mama sa, veşmânt de care nu s-a despărţit multă vreme şi pe care l-a avut chiar şi-n vremea studenţiei, la Institutul Teologic din Sibiu.
M-am dus la Sadova şi pentru a împlini o datorie de suflet pe care o aveam încă din anii ţ80, de la Mănăstirea Neamţului.
Vara, în apropierea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, un autocar sau două cu oameni credincioşi de la Sadova veneau special la Neamţ şi săvârşeau pomenirea (panihida) la mormântul episcopului, aflat în cimitirul străvechii mănăstiri.
Uneori rămâneau peste noapte, alteori plecau în aceeaşi zi, îndeplinindu-şi cu multă grijă această dorinţă de a săvârşi parastasul pentru consăteanul lor.
Nu ştiu dacă episcopul Irineu a lăsat vreun testament în care dorea să fie îngropat la Neamţ. Simţindu-şi sfârşitul aproape, după o perioadă de cumplită boală şi suferinţă, tânărul vlădică ar fi putut cere să fie dus la una din mănăstirile Bucovinei, mai aproape de casa părintească. Personal cred că locul de la Neamţ a fost ales de mitropolitul Iustin Moisescu, care iubea mult mănăstirea şi trudise acolo, ani la rând, săvârşind ample lucrări de reparaţie şi înfrumuseţare.
Mai ştiu din spusele preotului fălticenean Gheorghe Baltag că în zilele înmormântării episcopului, troiene cât casa s-au aşezat peste Moldova. Deşi Neamţul nu era prea departe de localitatea natală a vlădicului Irineu, zăpezile au împiedicat pe mulţi să fie prezenţi la slujba înhumării, din ziua de 21 ianuarie 1973.
La Mănăstirea Neamţ şi mai târziu la Sadova, am cunoscut câteva persoane din familia Crăciunaş. Oameni simpli, dreptcredincioşi, legaţi de tradiţiile satului bucovinean, cu trăiri sincere şi vorbe puţine, având cuminţenie şi modestie multă.
Am apreciat această permanentă aducere aminte şi pomenire a episcopului Irineu Crăciunaş, care în acest mod a rămas prezent, încă multă vreme, în comunitatea de la Sadova, unde-şi avea obârşia.
Episcopul Irineu dăinuie şi-n amintirea monahilor din Moldova ca un ierarh binevoitor şi cald, un om al reflecţiilor şi lucrărilor de taină, iubitor al slujbelor şi al isihiei, oaspete drag alături de mari oaspeţi ai Bisericii din acele timpuri. Mitropolitul Iustin şi-a găsit în el un bun reazem, colaborator şi chiar prieten apropiat, încredinţându-i numeroase misiuni şi participări la slujbe arhiereşti, sfinţiri de biserici şi mănăstiri, la evenimente eclesiale şi nu numai.
Multe sfinte lăcaşuri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei îl păstrează în hrisoave, pisanii şi pomelnice, aducându-şi aminte de prezenţa sa discretă, aducătoare de binecuvântare.
Lângă Fălticeni, la Parohia Slatina, nu departe de voievodala mănăstire cu acelaşi nume, îndată după isprăvirea picturii de către arhimandritul Sofian Boghiu, era aşteptat la sfinţire mitropolitul Iustin Moisescu. Participarea la o conferinţă peste hotare l-a împiedicat să fie prezent, dar l-a delegat pe episcopul Irineu, care a oficiat alături de episcopul-vicar patriarhal Antonie Ploieşteanul (Plămădeală), prieten vechi al familiei parohului. Preotul Petru Ciobanu şi preoteasa Angela îşi amintesc mereu de vizitele blândului şi modestului episcop. Prezenţa a doi arhierei în anul 1971 la o biserică de enorie însemna foarte mult, şi acest lucru vorbeşte de la sine, neavând nevoie de prea multe comentarii.
Episcopul Irineu Crăciunaş Suceveanul a făcut mult bine celor aflaţi în greutăţi, era milostiv, ştiind că măsura iubirii creştine este iubirea fără măsură. A ajutat, în diferitele trepte ale slujirii sale, după măsura posibilităţilor, pe toţi cei care-i băteau la uşă, i-a ascultat, miluit şi povăţuit cu părintească şi pilduitoare dragoste.
În perioada cât a slujit în treapta de vicar eparhial, ca arhimandrit şi episcop, a poposit în marile mănăstiri ale eparhiei, le-a cercetat istoria, a întocmit studii şi articole referitoare la vestitele fresce care împodobesc lăcaşurile din nordul Moldovei, a scris mult pe aceste teme, fiind preocupat în mod deosebit de Morală, ca disciplină (latură) a Teologiei.
Multe din lucrările sale au rămas în manuscris, iar revista Mitropoliei Moldovei şi Sucevei i-a publicat, în decursul anilor, o parte din aceste osteneli ale tinereţii lui.
Vlădica Irineu Crăciunaş (Suceveanul), episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, s-a născut la 6 octombrie 1928, în comuna Sadova, judeţul Suceava, într-o familie de ţărani cinstitori de Dumnezeu, care i-au oferit o educaţie frumoasă în familie, dând dovadă, pe parcursul scurtei sale vieţi, de alese virtuţi pe care le-a cultivat în anii de şcoală şi în cei de slujire a Bisericii. La botez a primit numele Gavril, fiind al treilea din cei patru copii ai familiei.
A urmat şcoala primară în localitatea natală, după care s-a înscris la Liceul Dragoş-Vodă din Câmpulung Moldovenesc, ale cărui cursuri le-a finalizat în anul 1948. Simţind încă de timpuriu vocaţie pentru slujirea celor sfinte, între anii 1948 şi 1952 a fost student la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (devenind licenţiat în anul 1952). Preocuparea pentru studiul şi cercetarea teologiei l-a determinat să se înscrie, în anul 1953, la studiile doctorale din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, dovedindu-se unul dintre cei mai preocupaţi şi străluciţi tineri care urmau cursurile în acea perioadă la institutul bucureştean.
Între timp, mai exact la 14 septembrie 1952, de ziua Înălţării Sfintei Cruci (Cruce pe care avea să o poarte cu destoinicie şi responsabilitate pe tot parcursul scurtei sale vieţi), a primit chipul îngeresc la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, prin rugăciunile mitropolitului Nicolae Bălan, ierarh care l-a apreciat şi susţinut în mod deosebit pe tânărul monah Irineu.
Numeroasele daruri sufleteşti, dar şi firea sa caldă şi binevoitoare l-au recomandat noului mitropolit al Ardealului, Iustin Moisescu, devenit în scurt timp mitropolit al Moldovei şi Sucevei. După ce a slujit în perioada 1 noiembrie 1954 – 1 octombrie 1956 ca ierodiacon la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, şi ulterior între 1 octombrie 1956 şi 15 ianuarie 1958 ca asistent-duhovnic la Institutul Teologic din Sibiu, mitropolitul Iustin l-a chemat să slujească în Administraţia Centrului eparhial Iaşi, unde a avut mai multe ascultări. Între 15 ianuarie 1958 şi 1 aprilie 1962 a fost şef de serviciu la Arhiepiscopia Iaşilor (coordonatorul Serviciului Personal) şi între 1 aprilie 1962 şi 1 iunie 1969, vicar-administrativ al aceleiaşi eparhii. Apoi, între 1 iunie 1969 şi 19 ianuarie 1973, a fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Irineu Crăciunaş a fost ultimul beneficiar al burselor oferite, într-o lungă perioadă, cu mare generozitate de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (între bursieri numărându-se cunoscuţi profesori de teologie, clerici monahi şi de mir, ostenitori în administraţia eparhială etc.) şi apoi primul ucenic al mitropolitului Ardealului, Iustin Moisescu, care l-a numit duhovnic la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu.
La propunerea şi cu recomandarea mitropolitului Moldovei Iustin Moisescu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu patriarhul Justinian Marina, l-a ales pe tânărul şi evlaviosul vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, Irineu Crăciunaş, în treapta de episcop-vicar al amintitei eparhii, hirotonia fiind oficiată la 1 iunie 1969, în măreaţa Catedrală de la Iaşi.
Erudiţia sa şi bogatele cunoştinţe teologice l-au impulsionat să publice mai multe articole şi studii, abordând cu precădere teme ale Teologiei morale, dar şi de Istorie şi Artă creştină, dintre care amintim: Responsabilitatea morală; Rolul voinţei în viaţa morală; Îndrumătorul duhovnicesc şi ucenicul, după Sfinţii Părinţi; Dreptate, pace, bucurie; Învăţătura ortodoxă despre pocăinţă; Aspectul moral al răscumpărării în cele trei confesiuni creştine; Fericiţi făcătorii de pace; Relaţia dintre oameni şi formele ei de manifestare în viaţa morală; Porunca păcii; Slujire frăţească; Preotul profesor Emil Voiutschi; Mitropolitul Veniamin Costachi ca teolog; Vechea pictură bisericească din Moldova (sec. XV-XVIII); Andrei Rubliov; Mănăstirea Neamţ, lavra monahismului ortodox; Pictura bisericii de la Mănăstirea Moldoviţa; Acţiunea de reparaţie şi restaurare a monumentelor istorice bisericeşti; Bisericile cu pictură exterioară din Moldova; Temele iconografice reprezentate în pictura exterioară din Moldova; Acatistul Maicii Domnului în pictura bisericească din Moldova; Pictura bisericii de la Mănăstirea Cetăţuia, precum şi numeroase reportaje, însemnări, recenzii şi note bibliografice. Multe scrieri, şi mai ales lucrarea de doctorat, au rămas în manuscris.
Când avea 44 de ani, o suferinţă necruţătoare i-a măcinat trupul şi l-a doborât fără milă, într-o perioadă când Biserica aştepta foarte mult de la el. Părinţii de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, contemporani cu evenimentele, îmi spuneau că nu l-au văzut niciodată pe mitropolitul Iustin atât de îndurerat cum a fost în zilele despărţirii de episcopul-vicar Irineu Suceveanul.
Înmormântarea bunului episcop Irineu, după cum era numit de contemporani, a avut loc în ziua de 21 ianuarie a anului 1973, în străvechea lavră a Neamţului (pe care a preţuit-o în chip vădit), într-un ales sobor de ierarhi, dintre care amintim: mitropolitul Moldovei Iustin Moisescu, episcopul vicar-patriarhal Antim (ca delegat al patriarhului Justinian Marina), episcopul Teofil Herineanu al Clujului, episcopul Vasile Coman al Oradiei, Episcopul-vicar Gherasim Constănţeanul şi Arhiereul-vicar Eftimie Bârlădeanul. Din sobor au mai făcut parte stareţi ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, consilieri de la Centrul eparhial Iaşi, reprezentanţi ai unor eparhii din Patriarhia Română, pr. prof. Orest Bucevschi, pr. prof. Mircea Păcurariu, pr. prof. Ştefan Alexe ş.a. Au fost de faţă reprezentanţi ai autorităţilor de stat, numeroşi monahi şi clerici şi mulţime de credincioşi. Unii dintre ei au parcurs distanţe apreciabile pe jos, din pricina zăpezilor, arătând astfel respectul ce-l purtau vrednicului ierarh.
În timpul şederii mele la Mănăstirea Neamţ l-am vizitat aproape în fiecare zi pe episcopul Irineu în casa cea de lut, aflată în apropierea Bisericii Bogoslovului din cimitirul lavrei. O linişte adâncă, dar şi o tristeţe fără margini înconjura mormântul episcopului celui bun, care se bucură acum, pentru ostenelile ce le-a împlinit, întru bucuria Stăpânului său, din lumea fără durere şi fără suspin.
Irineu Crăciunaş a fost un ierarh minunat şi împodobit cu alese virtuţi, un om al păcii şi al lucrării de taină, un împlinitor al cuvintelor Evangheliei şi al bunătăţii desăvârşite. A rămas de la el un nume bun şi o frumoasă, nepieritoare amintire.