„Ispitele au darul de a ne întări în bine“

Ispita nu-i păcat, e prilej de cercetare. „Ridică ispitele şi nu este cine să se mântuiască“ se spune în Pateric. Ispitele au darul de a ne consolida, de a ne întări în bine. Nu ispitele căutate, ci ispitele adevărate, care vin asupra noastră. De exemplu: eşti în familie, se iveşte o neînţelegere între părinţi şi copii; copiii de multe ori nu sunt luători aminte la îndrumările părinţilor, e o situaţie de ceartă. În loc să te cerţi, îţi aduci aminte de o poruncă a lui Dumnezeu, care zice: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Şi atunci ispita spre ceartă se nimiceşte prin porunca lui Dumnezeu.

„Aş putea să zic şi eu la fel, dar Legea lui Dumnezeu îmi închide gura“ se spunea undeva, în Pateric, când cineva a fost batjocorit. Nu pot scoate prin gură nişte cuvinte pe care nu le vrea Domnul Hristos. Şi Domnul Hristos s-a împotrivit ispitei cu cuvinte din Scriptură. „Aşa cum focul nu rămâne în apă, tot aşa şi gândul păcătos în inima iubitoare de osteneală“ zice Sfântul Marcu Ascetul în Filocalie. Ce se întâmplă cu focul când îl arunci în apă? Se stinge. Ce se întâmplă cu gândul păcătos în inima iubitoare de osteneală, în inima statornică în bine? N-are nici o putere, dispare. Dacă rămân gânduri rele, înseamnă că avem o aderenţă la ele, e ceva care ne ţine în gândurile acestea, ne apropie de gânduri de felul acesta. Sunt oameni care chiar şi în faţa sfintelor icoane au gânduri rele. Ce înseamnă asta? Că au o viaţă scăzută, că au o viaţă rea. Icoana e pusă să le ridice mintea şi mintea lor cade şi scade în faţa unei imagini sfinte. Toate acestea sunt pentru noi prilej de verificare. Noi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate câte se întâmplă cu noi şi să primim darul şi dorinţa de a rezolva lucrurile acestea prin darurile lui Dumnezeu.