Istoria creştinismului (MXCVIII): Nicolae Bălan, mitropolitul Transilvaniei (1920-1955) (I)

Mitropolitul Nicolae Bălan s-a născut la 27 aprilie 1882 într-o familie de preot din părţile Bistriţei. A urmat gimnaziul la Năsăud şi Facultatea de Teologie la Cernăuţi, unde şi-a luat şi doctoratul. După ce a urmat studii de specializare la Breslau, timp de 15 ani, în perioada 1905-1920, a fost profesor de Dogmatică, Apologetică şi Morală la Institutul Teologic din Sibiu. În anul 1907 a pus bazele „Revistei teologice“ din Sibiu, prima publicaţie bisericească transilvăneană de înalt nivel teologic. Până în anul 1916 a redactat revista, când şi-a încetat apariţia din cauza Primului Război Mondial. În paginile ei a publicat peste o mie de studii teologice şi de îndrumare a preoţilor, cuvântări, recenzii etc. Din anul 1911 a coordonat o colecţie de lucrări, cu titlul „Biblioteca bunului păstor“. Nicolae Bălan a fost unul dintre marii luptători pentru înfăptuirea unităţii noastre etnice şi bisericeşti. În acest sens, în toamna anului 1918, Consiliul Naţional Român din Transilvania l-a trimis la Iaşi pentru a lua legătura cu oamenii politici ai României. De aici, a trimis o scrisoare lui Vasile Goldiş, cu îndemnul de a convoca o mare adunare naţională a tuturor românilor, care să proclame unirea Transilvaniei cu România. La 14/27 februarie 1920 a fost ales mitropolit al Ardealului. După tunderea în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, în Duminica Rusaliilor (17/30 mai 1920) a fost hirotonit arhiereu şi înscăunat în Catedrala mitropolitană din Sibiu. La scurt timp, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Mitropolitul Nicolae Bălan, prin faptele şi realizările sale a deschis o epocă nouă în istoria Bisericii din Transilvania, devenind, după marele Andrei Şaguna, cel mai însemnat mitropolit al Transilvaniei. Activitatea sa a fost complexă. Ca mitropolit a depus eforturi susţinute pentru unificarea bisericească după înfăptuirea României Mari.