Iubirea desăvârşită se găseşte rar

Nici un cuvânt nu este de ajuns faptului de a vorbi despre iubire după vrednicie, pentru faptul că aceasta nu este de pe pământ, ci din cer.

Dar socot că şi limba îngerilor cu greu poate să o cerceteze întocmai, fiindcă ea purcede neîncetat din mărinimia lui Dumnezeu. Aşadar, de vreme ce nici limba îngerilor, nici a oamenilor nu este potrivită pentru a o tâlcui cu deplină temeinicie, oare vom da şi noi înapoi? Nicidecum! Deoarece în faţa lui Dumnezeu sunt bineprimite şi jertfele cu totul bogate ale celor înstăriţi, dar şi jertfele celor lipsiţi de făţărnicie, aduse cu inimă veselă, chiar dacă se întâmplă să fie foarte mărunte, aşa cum jertfa acelei văduve care a aruncat doi bănuţi în cutia milei a fost preferată darurilor celor care aduceau mult aur. Astfel şi noi, punându-ne nădejdea în Domnul, sprijinitorul şi îndreptătorul celor rostite, să aruncăm, cu inimă râvnitoare, cei doi dinari ai iubirii în vistieria cugetului vostru. Căci socot că aceşti doi dinari sunt cele două porunci, „de care atârnă toată Legea şi proorocii“. Căci s-a spus de către Domnul în Evanghelii: „Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. De aceste două porunci atârnă Legea şi proorocii“. Iubire faţă de Dumnezeu şi iubire faţă de aproapele - două porunci strâns legate una de alta: cel ce o ţine pe una dintre acestea, dar pe cealaltă n-o ţine, acela n-o are nici pe cea pe care pare că o ţine. Căci, după cum nu se numeşte om un suflet fără trup şi nici invers - trup fără suflet, tot aşa nu există nici iubire faţă de Dumnezeu, dacă nu-i unită cu iubirea faţă de aproapele. Şi nici invers: iubirea faţă de aproapele nu se numeşte iubire dacă n-ar fi şi cea faţă de Dumnezeu. De aceea, arareori vei găsi iubire desăvârşită. Păgânii nu o cunosc, chiar dacă par a avea iubire unii pentru alţii. Necunoscându-L însă pe Dumnezeu, sunt străini şi de aceasta. Iudeii, chiar dacă au iubire unii faţă de alţii, urându-L pe Domnul Legii, Care zice „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta!“, agonisindu-şi în inima lor ură în locul iubirii, L-au răstignit pe Domnul slavei, după cum zice proorocul: „Şi m-au răsplătit cu ură în locul iubirii mele“. Iubirea aceasta n-au dobândit-o nici cei care spun că Fiul lui Dumnezeu este creatură sau făptură, deşi au iubire unii pentru alţii. Dar cel care-L iubeşte pe Dumnezeu cum Îl va numi pe Acesta Creator şi Făcător al lui Hristos, şi nu Mai-nainte Născător? Sau cum poate spune cineva că-L iubeşte pe Fiul dacă zice că Acesta este creatură sau făptură? Chiar dacă spune cineva că-L iubeşte pe Tatăl, dar pe Fiul nu-L iubeşte, se află departe de iubirea faţă de Tatăl, după cum zice Apostolul: „Cine nu-L are pe Fiul, nu-L are nici pe Tatăl“. Iubirea aceasta n-o au nici cei care zic că Duhul este creatură sau făptură, chiar dacă par că-L mărturisesc şi-L iubesc pe Tatăl. Căci, dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre iubire)