Iubirea fără margini a ucenicului faţă de marele Pavel (III)

Sfântul Apostolul descrie deplina reuşită a misiunii lui Ti­mo­tei în Tesalonic (I Te­sa­loniceni 3, 6-7). În urma misiunii în­deplinite remarcabil, dra­gos­tea şi preţuirea Apostolului nea­mu­rilor faţă de tânărul său u­ce­nic au dobândit un temei în plus. Sub impresia ştirilor aduse de Ti­motei, Sfântul Apostol Pavel scrie şi trimite Epistola I către Tesaloniceni.

Timp de un an şi jumătate Timotei a rămas alături de Sfân­tul Pavel şi de Sila la Corint, lu­ând parte la lucrarea misionară des­făşurată aici, care a avut ca ur­mare întemeierea Bisericii din Corint. Aici Timotei a avut oca­zia să urmărească mai în­dea­proa­pe activitatea şi învăţătura ma­relui Apostol şi metodele sale misionare.

Timotei îl va însoţi pe Sfântul Pa­vel şi în cea de-a treia călătorie misionară. Este uşor de dedus câtă experienţă misionară şi câtă cultură teologică a agonisit tânărul Timotei în acest timp de liniştită lucrare misionară. Pe zi ce trecea, Timotei îşi desăvârşea chipul de slujitor al Evangheliei şi devenea din ce în ce mai pre­gă­tit pentru îndeplinirea gre­le­lor misiuni în Biserică.

În ce priveşte misiunea lui Ti­mo­­tei la Corint, ea este preci­zată de Sfântul Apostol Pavel în epistolă (I Corinteni 4, 17). Timotei a pri­mit un apelativ care îi va fi dat de către Apos­tolul Pavel pâ­nă către sfârşitul zilelor sale, când scrie II Timo­tei, acela de fiu prea iubit 1.

Timotei era tânăr şi, se pare, mai timid, lucru pe care Sfântul Pavel îl ştia prea bine. De aceea, recomandarea făcută creştinilor din Corint căuta să-l cruţe de ne­plă­ceri sau chiar de unele vio­len­ţe de limbaj.

Misiunea lui Timotei la Co­rint era de a aminti credin­cio­şi­lor din Biserica locală adevă­ra­te­le căi întru Domnul Hristos ale Apos­tolului (I Corinteni 4, 17). Din Corint, Timotei s-a reîn­tors în Efes sau în Macedonia (II Co­rinteni 1: 1, 19; Fapte 20, 1-5) şi se numără printre însoţitorii Apostolului, care-l conduceau la Troa (Fapte 20; 4, 6), unde a şi des­făşurat o rodnică activitate mi­sionară. În continuare se vor fi vizitat şi Bisericile din Filipi, Be­reea şi Tesalonic.

În cetatea Filipi a fost probabil scrisă Epistola a II-a către Co­rinteni, printre cele mai fru­moa­se pagini de teologie şi eloc­ven­ţă ieşită de sub pana Sfân­tu­lui Pavel. Scrisoarea a fost co­pi­a­tă pe foaie de papirus de însuşi Timotei, care de altfel şi apare în fruntea epistolei. El va însoţi pe Pavel în călătoria spre Corint, de unde este scrisă Epistola către Romani în care este amin­tit şi Timotei, numit de Apostol cel împreună-lucrător cu mine (Ro­mani 16, 21). Aici Apostolul va pe­trece primele trei luni ale anului 58 în aşteptarea pri­mă­ve­rii, pentru a se reîntoarce pe mare la Ierusalim. Sfântul Apostol Pavel doreşte să petreacă Cinci­ze­ci­mea la Ierusa­lim. Presimţind par­că ceva, el va trece prin toate localităţile unde întemeiase Bi­se­rici: Filipi, Troa, Asson, insula Mitilene (Fapte 20, 14), Chios, Sa­mos, Tro­ghi­lion şi Milet. Întâlnirea Sfân­tului Pavel cu preoţii din Efes, chemaţi la Milet (Fapte 20, 17), i-a prilejuit lui Timotei re­vederea multora dintre slujitorii bisericeşti din Efes, cu care, desigur, legase multe prietenii2.

După despărţirea de preoţii din Efes, micul grup de misionari condus de Sfântul Pavel a făcut un popas pe insula Cos. De acolo au urmat Patara Liciei, Tir, Ptole­­ma­ida, Cezareea, Ierusa­lim, un­­de Sfântul Pavel şi înso­ţitorii săi au fost bine primiţi de fraţi. A do­­ua zi după sosire, Sfân­tul Pavel şi grupul de în­soţitori au fost primiţi de Iacov, episcopul cetăţii sfinte, şi de preoţii din Ierusalim. În faţa lor, Sfântul Pavel a ară­tat cu de-amănuntul ce a făcut Dum­nezeu între neamuri, prin slu­jirea lui (Fapte 21, 19). Timo­tei a participat la aceste momen­te de o solemnitate apar­te, ţi­nând sea­ma de autoritatea deo­se­bită a epis­copului Iacov din Ie­ru­­salim, unul din stâlpii Bi­se­ri­cii. Numele lui Timotei nu mai este amintit în Faptele Apos­to­li­lor, dar este aproa­pe sigur că l-a în­so­ţit pe Pavel la Cezareea Pa­les­tinei, fiind printre aceia care au primit în­voire de la pro­cu­ra­to­rul Felix să-i fie de folos Sfân­tu­lui Pavel. Va rămâne aici doi ani (58-60). Este foarte posibil, de asemenea, ca Timotei să se fi nu­mărat prin­tre cei care l-au însoţit pe Apostol în drumul său spre Roma (Fapte 27, 1). Este, în orice caz, sigur că el s-a aflat lângă Apostol în timpul primei sa­le captivităţi în capitala impe­ri­ului (61-63). Este apoi amintit alături de Apostol în fruntea Epis­tolelor către Filimon, Colo­seni şi Filipeni, care au fost scri­se de la Roma, în timpul primei cap­tivităţi a lui Pavel.  Din Epis­to­la către Evrei reiese clar că Ti­mo­tei a fost în­chis la Roma, ală­turi de Pavel, iar apoi eliberat (Evrei 13, 23). Odată cu trecerea anilor, pre­ţui­rea Apostolului faţă de ucenicul său din Listra creş­­tea neîncetat. În Epistola către Fi­lipeni, Pavel îi aduce un elogiu pe care nu-l mai întâlnim ni­că­ieri în episto­lele sale: Căci nu am pe nimeni altul, la un gând cu mi­ne şi care să vă poarte grija cu ade­vărat, fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos. Dar în­cercarea lui o cunoaşteţi, căci îm­preună cu mine a slujit Evan­ghe­lia, întocmai ca un copil lân­gă tatăl său (Filipeni 2, 20-22).

După eliberarea Sfântului Pavel din prima captivitate romană, ştirile despre Timotei ne sunt oferite din epistolele adre­sa­­te acestuia, I şi II Timotei. Ţi­nând seama de numeroasele misiuni primite din partea Apos­to­lu­lui, de caracterul vital al acestora, putem să spunem, fără a greşi, că Timotei primise de tim­pu­­riu harul diaconiei şi al preoţiei.

Timotei, în virtutea consa­cră­rii în cele două trepte ale ierar­hi­ei bisericeşti, putea să parti­ci­pe, chiar şi singur, la viaţa comu­ni­tă­ţilor bisericeşti. În unele epis­tole, el apare în­ves­tit cu acea­s­tă putere (I Te­sa­lo­niceni 3, 2).

Misiunile pe care Timotei le avea de îndeplinit la Tesalonic, unde trebuia să-i îndemne şi să-i întărească pe fraţi în credinţa lor, ca nimeni să nu se clatine în fa­ţa necazurilor (I Tesaloniceni 3, 2-3), la Corint, unde era necesar să le amintească căile Apos­to­lului, puteau să fie în­cre­din­ţate doar unui slujitor bisericesc care primise harul preoţiei sau cel puţin al diaconiei3. Hirotonia lui Timotei în diacon a putut avea loc îndată după alegerea lui în grupul ucenicilor şi al colaboratorilor Sfântului Pavel4.

Nu se cunoaşte momentul hirotoniei lui Timotei ca preot. Am putea deduce că tot Apostolul nea­­murilor este cel care şi-a pus mâi­nile peste el pentru a-i îm­păr­­tăşi harul preoţiei5. Există pu­ternice îndreptăţiri să se con­si­dere că Timotei ar fi putut fi hi­ro­tonit în treapta preoţiei în momen­tul în care el a fost trimis în misiune la Tesalonic (I Te­sa­lo­niceni 3, 2). Numai având acest har, el putea să predice în Bi­se­ri­ca din Tesalonic şi să-i în­tă­reas­că pe credincioşi în credinţă. Hirotonia lui Timotei ca episcop al Efesului a avut loc după anul 63, când Apostolul Pavel a fost eliberat din prima captivitate romană. Cu ocazia vizitei în Efes, l-a numit aici ca episcop pe uce­ni­cul său iubit, Timotei. Nu este exclus ca cei care erau socotiţi a fi stâlpi (Ga­la­teni 2, 9) ai Bi­se­ri­cii, Iacov, epis­copul Ieru­sa­li­mu­lui, Petru şi Ioan, Apostolii Mân­tu­itorului, să fi făcut parte şi să fi condus soborul care l-a hirotonit pe Timotei ca episcop6.

Episcopul Timotei va rămâne de acum aici în Efes. El avea în­da­torirea de a avea grijă nu numai de Biserica din Efes, dar şi de cele din împrejurimi7.

Întreaga tradiţie bisericească afirmă că Timotei a fost cel dintâi episcop al Efesului. Eusebiu de Cezareea spune că Timotei a fost primul episcop al Efesului, aşa cum Tit a fost primul episcop al Cretei.

Sfântul Ioan Gură de Aur pre­ci­zează categoric că Timotei a fost hirotonit episcop. De ase­me­nea, Teodoret al Cirului şi Teo­fi­lact al Bulgariei men­ţi­o­nea­ză ace­laşi lucru. El, episcopul Ti­mo­tei, nu a fost în nici un caz vreun delegat temporar sau un simplu locţiitor apostolic, cum consideră greşit unii teologi protestanţi.

Expresia comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu aju­torul Sfântului Duh, care să­lăş­luieşte întru noi ne vor­beş­te toc­mai de treapta episcopatului, de plinătatea harului să­lăş­luit în persoana lui Timotei.

În virtutea misiunii înalte a lui Timotei, de a păstori Biserica din Efes, Sfântul Apostol Pavel îi va trimite două epistole prin care îl sfătuieşte, îl îndeamnă de a avea neîncetat grijă de Trupul lui Hristos şi de mădularele vii ale acestuia. Apostolul Pavel îl cu­noştea pe Timotei. Era tânăr, ti­mid şi reţinut, cu o sănătate fra­gilă. Misiunea covârşitoare la care fusese chemat trebuia să o în­­deplinească într-un mod exem­­plar, după cum reuşise şi în ce­­le­lal­te misiuni. Colaborarea, le­­gă­tu­ra strânsă, aproape indestruc­ti­bilă dintre cei doi, prietenia mo­del, dragostea şi apro­pi­e­rea în­tre ei transpar din cele do­uă epistole pastorale. Numai din acestea reies, în chip edificator, ra­­porturile dintre cei doi, re­la­ţii­le de adâncă colaborare şi pre­ţuire.

Sfântul Apostol Pavel, deşi de­parte cu trupul, dovedeşte în con­­tinuare o grijă paternă faţă de Timotei. Epistolele adresate constituie o dovadă a dragostei ne­­mărginite pe care Sfântul Apos­tol Pavel o purta faţă de uce­nicul iubit. Cei aproape 20 de ani de activitate misionară ne­în­t­re­ruptă, în care, cu unele inter­mi­­tenţe şi excepţii, s-au aflat unul lângă celălalt, i-au legat mult sufleteşte. În acest răstimp s-au afirmat idealuri, s-au con­su­mat suferinţe, lupte şi zbuciumuri interioare. Au avut parte de necazuri, de bătăi, de lanţuri, de prigoniri, dar toate acestea le-au suportat cu credinţă, nădejde şi dragoste, întrucât Hristos lucra împreună cu ei. Tuturor toa­te s-au făcut ca pe Hristos să-L do­­bândească. S-au întrecut par­că unul pe altul în vestirea şi îm­pli­nirea Evangheliei Dom­nu­lui. Nici unul nu s-a lăsat mai pre­jos. Lupta cea bună s-au luptat.

Sfântul Apostol Pavel, sim­ţin­du-şi sfârşitul aproape, vă­zân­­du-se închis şi părăsit de unii dintre ucenici, a dorit să-l cheme la sine pe Timotei pentru a-i împărtăşi ultimele sfaturi, po­runci şi în­dem­nuri. Spera să-l mai vadă o da­tă, faţă către faţă, pen­tru a-şi stin­ge dorul şi să meargă la Dom­nul împăcat. Pavel caută să aprindă râvna în discipolul său apropiat spre a în­de­plini cu zel misiunea ce i-a fost încredinţată, să-i arate mijlocul sigur prin ca­re poate răspândi cre­dinţa, su­fe­rind cu curaj toate pri­gonirile pen­tru Iisus Hristos şi Biserica Sa, oferindu-se pe sine ca exemplu şi asigurând pe Timotei că lup­tând lupta cea bună, va lua cununa măririi8.

Timotei va rămâne episcop în Efes şi va păstori Biserica de aici pâ­nă la sfârşitul vieţii. După o ve­­che tradiţie consemnată de pa­tri­arhul Fotie al Con­stan­ti­no­po­lului, Apostolul Timotei ar fi su­ferit moarte de martir ca episcop al Efesului în timpul lui Do­mi­ţian (81-96) sau Nerva (96-98).

Note:

1 ‑Pr. prof. Gh. Sârbu, Epistola a II-a a Sfântului Apostol Pavel către Timotei, în „Studii Teologice“, nr. 2, 1986, pp. 60-61.

2 Ibidem, p. 62.

3 Ibidem, p. 65.

4 ‑Prof. Iustin Moisescu, Ierarhia bi­sericească în epoca apostolică, Editura Centrului Mitropolitan al Olteniei, 1955, p. 58.

5 Pr. prof. Gh. Sârbu, op. cit., p. 66.

6 Prof. Iustin Moisescu, op. cit., p. 62.

7 Ibidem, p. 56.

8 ‑Ginoulhiac, Epitres Pastorales, p. 170, apud icon. stavr. P. Romancescu, Epistolele Sfântului Apostol Paul, Focşani, 1912.