Izvoare și icoane făcătoare de minuni

Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților ne oferă lucrarea Izvoare și icoane făcătoare de minuni a Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Cartea este recomandată iubitorilor de pelerinaje, celor care Îl caută pe Dumnezeu în locuri diferite și o cinstesc pe Preacurata Lui Maică, dorind să se împărtășească din izvorul sfințeniei, întâlnit în locurile sfinte de pretutindeni.

Ne aducem aminte de cuvintele pe care le rostim întotdeauna la momentul sfințirii unei icoane a Maicii Domnului: „Dă‑i ei puterea și tăria facerii de minuni!” Ne rugăm ca fiecare icoană, de la cele istorice și foarte cunoscute, aflate în marile catedrale și în locurile sfinte ale istoriei creștine, până la cele din casele credincioșilor, să fie izvor de tămăduiri și făcătoare de minuni. De aceea, am putea spune că fiecare icoană este făcătoare de minuni, dar unele, într‑adevăr, s‑au dovedit a fi astfel și reprezintă izvoare de mângâiere pentru fiii Bisericii.

Această carte, care vorbește despre minunatele icoane ale Maicii Domnului, dar și despre izvoarele și locurile în care s‑au săvârșit nenumărate minuni în decursul istoriei recente sau mai îndepărtate din Biserica noastră, este un temeinic început. Această lucrare ar putea fi continuată, pentru că mai sunt multe icoane care ar merita amintite sub acest generic și multe alte locuri în care se vădește prezența lui Dumnezeu, dăruindu‑ne bogăția darurilor Sale, așa cum au primit vindecări și binecuvântări cei care L‑au întâlnit pe Mântuitorul în timpul lucrării Sale pământești.

Citind această carte, am reîmprospătat amintirile legate de locurile sfinte ale creștinătății, de Ierusalim și Țara Sfântă, de Muntele Sinai, cu unele dintre cele mai vechi icoane creștine din lume păstrate acolo, de Muntele Athos, care deține un inegalabil tezaur și despre ale cărui icoane am aflat tot mai multe în ultima perioadă, prin numeroasele reproduceri realizate și ajunse în diferite locuri ale lumii, inclusiv în țara noastră.

Încă din perioada primară a Bisericii, când, după tradiție, Evanghelistul Luca a pictat prima icoană a Maicii Domnului, începând cu întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, Care este strălucirea slavei și chipul ființei Lui, după cum citim în Evanghelia după Ioan sau în Epistola către Evrei (1, 3), noi L‑am cunoscut pe Tatăl, adică pe Dumnezeu în Treime. Evanghelistul Ioan ne spune că am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia‑Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (Ioan 1, 14). Iar în Fiul lui Dumnezeu locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel (Coloseni 2, 9).

Chiar Mântuitorul le spune Apostolilor: „Oare nu ați cunoscut că Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl?”, referindu‑se la această descoperire a slavei Lui, pe care ucenicii au văzut‑o pe cât au putut înțelege pe Muntele Taborului.

Începând de la Sfântul Evanghelist Luca, de la icoana pe care o numim în Paraclisul Maicii Domnului Povățuitoarea, și până în vremea noastră, nenumărate icoane au împodobit bisericile lui Dumnezeu. Ne aducem aminte și de încercările iconoclasmului, când icoane vechi, pline de har și lucrare dumnezeiască, au fost arse în piețele orașelor. Și aceasta în numele păstrării dreptei credințe…

Toate acestea ne aduc aminte de locul pe care icoana îl are în învățătura Bisericii, dar și de evlavia pe care generații de credincioși au arătat‑o față de Maica Luminii, iar Născătoarea de Dumnezeu a privit cu nemărginită milostivire din icoană asupra tuturor celor care i‑au cerut ajutorul. Cele mai frumoase rugăciuni, cântări, imnuri, canoane, alcătuiri de slujbă sunt închinate Împărătesei celei alese, pentru că este bucuria celor întristați, nădejdea celor fără de nădejde, ajutor, liman, scară către cer, asemenea scării pe care Iacov a văzut‑o de demult, care se sprijinea pe pământ, dar care ajungea până la cer.

Cartea amintește locuri în care Dumnezeu S‑a descoperit, în care prezența Lui s‑a făcut cunoscută și unde oamenii au simțit atingerea aripilor îngerului, asemenea celor care la scăldătoarea de la Vitezda așteptau tulburarea apei. Minuni nenumărate s‑au întâmplat în aceste locuri și toate vorbesc despre nemărginita milostivire a lui Dumnezeu arătată față de noi.

În ceea ce privește istoria principalelor icoane, sunt cele de la Mănăstirea Neamț, respectiv de la Mănăstirea Bistrița, care au ajuns în Moldova venind din Bizanț, la începutul veacului al XV-lea. Apoi icoanele marilor mănăstiri Putna, Sucevița, Golia, Adam, Nicula, Dintr‑un Lemn, Ghighiu și altele, neuitând de icoana Prodromița și de celelalte, care vorbesc despre milostivirea lui Dumnezeu și a Preacuratei Sale Maici față de noi.

Această carte, deși nu prezintă în întregime tezaurul iconografic și haric pe care îl avem, este deosebit de binevenită pentru cei care sunt iubitori de întâlnirea cu sfinții, de pelerinajele pe care le fac la mănăstiri și în locurile pline de har. Aceste icoane ne cheamă să privim către Mântuitorul Hristos. Ele au o altfel de vedere; un credincios nu va privi niciodată spre o icoană ca spre un obiect de artă, ci ca spre un lucru sfânt, pentru că icoana este fereastră care ne deschide vederea către Dumnezeu.

Icoanele privesc către noi, nu doar noi către ele, și niciodată nu vor fi doar subiect de discuție pe teme istorice, de artă sau de altă natură, ci vor fi mereu o cale de a izgoni întunericul și răutatea din noi, de a vindeca neputința sufletească și trupească, dar și de a mulțumi lui Dumnezeu și prietenilor Săi pentru cele pe care le‑am primit și le vom mai primi încă, prin harul Lui.