Jertfă pentru libertate și demnitate

Pomenirea eroilor care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român în decembrie 1989 este, în același timp, un act de cult și de cultură a sufletului românesc.

O privire teologică a istoriei umanității arată că dacă slăbește credința oamenilor în Dumnezeu – Creatorul cerului și al pământului, cultura lor se umple de idoli sau de dumnezei falși.

În acest sens, istoria recentă a poporului român ne-a arătat că în perioada dictaturii comuniste, când regimul opresiv persecuta credința în Dumnezeu și libertatea oamenilor, când se dărâmau lăcașuri de cult, iar Biserica era redusă la un ghetou liturgic, vidul spiritual creat a fost umplut de o "religie politică atee", totalitară, fără nici o referire la Dumnezeu.

Locul Sfintelor icoane din școli și instituții publice a fost luat de portretele dictatorilor, Sfânta Cruce a fost înlocuită de secera și ciocanul, iar odele închinate partidului comunist îl înzestrau pe acesta cu atribute divine, ca de pildă: "Partidul e-n toate, în cele ce sunt …,/ E-n holda întreagă și bobul mărunt,/ E-n pruncul din leagăn și-n omul cărunt". Cultul religios a fost înlocuit cu unul ideologic, încât se putea spune în poezie: "Slavă ție, partid al celor ce muncesc!" .

În decembrie 1989, cei care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român au fost mai ales tineri. Acești tineri au arătat nu numai curaj, ci și foarte multă credință, moștenită de la părinți. Mulți dintre ei îngenuncheau și rosteau rugăciunea Tatăl nostru, deși în școala românească nu s-a mai permis predarea religiei odată cu venirea regimului comunist.

Ei au simțit prezența lui Dumnezeu și s-au jertfit pentru eliberarea poporului din absurditatea "religiei politice atee", a "idolilor" și "falșilor dumnezei" ai comunismului ateu și opresiv. De aceea, în mod spontan, au strigat în multe locuri din țară: "Dumnezeu este cu noi!" sau "Murim și apoi vom fi liberi!"

Acești minunați tineri eroi care s-au jertfit precum martirii, pentru credința, libertatea și demnitatea poporului român, sunt pomeniți în rugăciunile Bisericii noastre în mod permanent la Sfânta Liturghie. Ei ne cheamă azi să nu despărțim darul libertății de darul credinței și al demnității vieții.

Asemenea martirilor credinței, tinerii eroi care s-au jertfit pentru libertatea noastră sunt "biruitori" (învingători) chiar dacă au murit cu trupul, pentru că ei au învins duhul necredinței, al violenței și al răutății, devenind iubitori de dreptate și adevăr, apărători ai demnității umane umilite sau desfigurate de regimul comunist opresiv.

Mulțimea eroilor români martiri ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei și cât de necesară este lucrarea de vindecare și înnoire a umanității, rănită de ură și violență, de lăcomie și nedreptate, de egoism și indiferență, de multe alte forme ale morții fizice și spirituale.

Pomenirea eroilor români în stare de rugăciune sau comuniune spirituală este expresia cea mai reală și profundă a cultivării legăturii noastre de iubire fraternă cu ei, iubire mai tare decât moartea trupului și opacitatea mormântului. Însă, dacă noi nu-i pomenim, îi îngropăm în uitarea noastră și stingem lumina recunoștinței și a demnității noastre!

Așadar, pomenirea eroilor în nădejdea Învierii este și semnul recunoașterii demnității lor și al împlinirii dreptății pentru ei.

Totodată, cultivarea și folosirea darului sfânt al libertății dobândite prin jertfa eroilor martiri necesită o maturizare spirituală permanentă a conștiințelor și a inimilor, având în vedere că pentru noi, creștinii, îndată după dobândirea libertății urmează întrebarea: ce am făcut sau ce facem cu libertatea noastră?

Valoarea reală a libertății noastre se măsoară potrivit cu mulțimea faptelor noastre bune săvârșite în mod liber și responsabil, pentru a crește spiritual în bunătate și generozitate.

Dacă libertatea politică sau socială nu este unită cu responsabilitatea morală pentru apărarea vieții umane individuale și colective, libertatea devine autodegradare. De aceea, Sfântul Apostol Petru, cunoscând bine pericolul permanent al pervertirii sau al degradării libertății omului, îi avertizează pe creștini: "Nu folosiți libertatea ca pe un acoperământ al răutății!" (1 Petru 2, 16)

Libertatea ca "acoperământ al răutății" se vede astăzi mai ales în răul pe care și-l face omul însuși prin degradarea sănătății sale, prin slăbirea comuniunii din familie, prin diminuarea solidarității sociale și a unității naționale. O eliberare a unei țări de o dictatură politică nu devine automat pentru cetățenii ei și o eliberare de tirania patimilor egoiste ale lăcomiei după profit material, care îmbogățește pe unii și sărăcește pe alții, sau o eliberare de tirania goanei după putere de stăpânire, care înalță pe unii și umilește pe alții. De aceea, sfinții Bisericii ne învață că libertatea deplină nu se rezumă la libertatea politică sau socială, ci ea trebuie să fie și eliberare spirituală de patimile egoiste (lăcomie, orgoliu, invidie, lenevire ș.a.). Prin urmare, lupta pentru dobândirea și cultivarea libertății sociale (libertate de conștiință și religioasă, de exprimare, de asociere și circulație ș.a.) trebuie completată cu libertatea spirituală de-a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, libertatea de a fi harnic și darnic, libertatea de a fi drept și cinstit, libertatea de a fi omenos și generos, sincer și milostiv; pe scurt: libertatea omului de a cunoaște pe Dumnezeu și de a se asemăna cu Dumnezeu Cel sfânt și bun.

Din păcate, multe din aceste componente ale libertății interioare sau spirituale nu mai sunt astăzi un ideal al societății secularizate, care din cauza deficitului ei de credință în Dumnezeu își face idoli sau falși dumnezei din patimi egoiste de avere, de putere și de plăcere. Iată de ce avem mare nevoie de credință puternică, multă speranță și iubire curată, care se nasc din rugăciune și se arată în fapte bune. Numai astfel vom cinsti cum se cuvine memoria celor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, prosperitatea și demnitatea poporului român.

Veșnică pomenire eroilor români din decembrie 1989!

 

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Cuvânt rostit cu prilejul slujbei de pomenire a eroilor din decembrie 1989, Catedrala patriarhală, București, 22 decembrie 2012.