„Kinsey“ sau limitele manipulării prin cinema
Care sunt limitele manipulării la care ne putem aştepta de la un film realizat în condiţii de aşa-zisă totală libertate a expresiei, la Hollywood? Totală, dacă se doreşte promovarea în forţă a unui anumit curent, precum revoluţia sexuală a anilor â60 şi glorificarea apologeţilor ei. Este şi cazul filmului biografic realizat în 2004, dedicat lui Alfred Kinsey, aşa-zisul „pionier al revoluţiei sexuale“.
Scris şi regizat de Bill Condon, un admirator al homosexualităţii (vezi oscarizatul „Gods and Monsters“) şi vampirismului (realizând un episod al seriei „Twilight Saga“), avându-l drept coproducător executiv pe Francis Ford Coppola, biopicul „Kinsey“ ridică pe piedestal un pedofil cu acte universitare, „rege al noii ordini sexuale“, un impostor în lumea ştiinţifică, inspirator al mişcării Beat, al revistei Playboy şi al industriei pornografice.
Profesor de entomologie, Alfred Kinsey îşi foloseşte poziţia universitară pentru a debuta în anii â50 aşa-zise studii de fiziologie a sexualităţii umane, cu scopul de a impune rezultatele lor în mediul academic şi, de acolo, în societate. De fapt, „cercetarea“ sa se bazează pe nişte chestionare elementare aplicate la nivel de masă, cu întrebări vizând apucăturile perverse ale oamenilor. Pretinsa motivaţie a ignoranţei publice în domeniu ascunde, de fapt, intenţia de a demonstra că desfrâul este legea imuabilă a comportamentului uman. Singura mască ce trebuie păstrată cu stricteţe este aceea a cercetării dezinteresate, pentru a obţine fondurile necesare desfăşurării, pe scară cât mai largă, a morbidelor sondaje şi „experimente“. Fondurile au fost oferite cu generozitate de Fundaţia Rockefeller, cea care a susţinut desfăşurarea pe scară largă a sondajelor, precum şi restul activităţii „ştiinţifice“ a lui Kinsey, inclusiv institutul de cercetare care îi poartă numele şi care funcţionează şi azi.
Nu vom afla din film că, de fapt, sondajele au fost aplicate cu predilecţie prostituatelor, deţinuţilor pentru infracţiuni sexuale, copiilor din aziluri, devianţilor sexuali şi homosexualilor, şi că rapoartele sondajelor au fost trucate, astfel încât să prezinte rezultatele dinainte dorite. Reacţiile societăţii civile şi ale Bisericii vor fi, fireşte, ridiculizate.
Filmul prezintă, în stilul sobru-romanţat al cinemaului interbelic, ascensiunea unui cercetător vizionar, curajos şi onest, un fel de „Einstein al sexului“, gata a-şi pune viaţa şi onoarea pe piedestalul ştiinţei. Prestaţia actoricească a cuplului Liam Neeson - Laura Linney (aşa-zisa doamnă Kinsey) oferă carismă înşelătoare unor personaje, care nu ar merita decât resentimentele publice.
Este suficient să comparăm insul real, a cărui privire tulbure, morbid-lascivă vorbeşte, dincolo de ţinuta apretată, din orice fotografie de epocă, cu personajul din film, întruchipat de un actor care exprimă demnitate, echilibru şi curaj - eroul prin excelenţă (nu întâmplător i-a dat viaţă şi protagonistului din Lista lui Schindler), pentru a vedea cotele mistificării lui Bill Condon.
Kinsey vede o societate de victime ale obscurantismului, de ca şi cum prima revoluţie sexuală, cea declanşată de Freud, ar fi rămas fără ecouri. E drept, teoriile savantului vienez erau mult mai complexe, iar valurile iscate de ele au mişcat doar „elitele“ societăţii, ceea ce nu e destul pentru o revoluţie: libertinismul, pentru a triumfa, trebuie impus la nivel „democratic“. E nevoie de o revoluţie sexuală pe înţelesul tuturor, fără ifose, accesând vocabularul comun. Este revoluţia unui zoolog şi a unui pedofil. Acesta este nivelul propus de Kinsey. Printre exemplificările sale de la catedră: societatea urangutanilor, matriarhatul, orgia, incestul, pervesiunile de orice fel, sexualitatea copiilor (inclusiv a sugarilor), cărora le va dedica experimente speciale, de fapt, violuri şi molestări (contestate de partizanii cercetătorului).
Kinsey experimentează pe subiecţi umani, începând cu „familia“ şi „familiile“ prietenilor, cu amanţii şi amantele lor, studenţii şi studentele devotate; bisexualitatea este un avantaj, oferind şansa numirii în postul de asistent şi băiat de casă al ilustrului universitar. Anturajul lui Kinsey devine „o mare familie“ în sensul urangutanic al termenului, „un mediu deschis din punct de vedere sexual“, iar casa sa se deosebeşte de una de toleranţă prin prezenţa aparaturii medicale şi de filmare, ce înregistrează parametrii fiziologici ai acuplărilor libere.
Tot acest coşmar este prezentat în termenii roz-bombon ai „libertăţii de cugetare“, iar protagonistul, în alura marilor eroi naţionali. Vezi secvenţa când acesta cade umil în genunchi, în urma retragerii subvenţiilor Fundaţiei Rockefeller - sponsorul său constant - şi al campaniei de presă îndreptate împotriva sa, când societatea americană a simţit că sub masca ştiinţei îi sunt subminate valorile.
Filmul evocă un singur episod psihopatologic autentic: într-un moment de întunecare a minţii, protagonistul, sadomasochist, se circumcide cu un briceag, fără anestezie. Întreaga sa concepţie aşa-zis ştiinţifică este dominată de un darwinism barbar, o lubricitate abjectă şi de aversiunea bolnăvicioasă împotriva moralei tradiţionale, pe care le va înlocui cu anarhia sexuală cea mai josnică. Toate acestea sunt abil acoperite, în filmul lui Condon, nominalizat la Oscar şi câştigător a 19 premii (în SUA, Marea Britanie şi Irlanda), cu laurii gloriei.