„La Athos nu sunt oameni veniţi din cer pe pământ“

Orice mănăstire este ceva deosebit faţă de lumea aceasta, dar Sfântul Munte are ceva deosebit şi faţă de celelalte mănăstiri. Unii dintre călugări se gândesc mereu cum ar fi să ajungă ei în Sfântul Munte, să trăiască acolo. Este un gând bun, deşi nu s-ar putea zice că dacă ai ajuns la Sfântul Munte, gata, ai ajuns în cer. Tot oameni sunt şi la Sfântul Munte. L-am întrebat odată pe un părinte de acolo, părintele Dometie Trihenea, când a fost la noi la mănăstire: „Părinte, cum sunt părinţii de la Sfântul Munte?" Şi a zis: „Să nu-ţi închipui că la Sfântul Munte sunt oameni veniţi din cer pe pământ! Sunt oameni de pe pământ... care doresc să ajungă în cer!" Bineînţeles, dacă sunt oameni de pe pământ, înseamnă că şi acolo sunt lucruri care ţin de pământul acesta. Sunt şi acolo oameni doritori de avere, deşi s-au făgăduit la sărăcie, sunt şi acolo oameni doritori de mărire, deşi s-au fãgăduit la smerenie; sunt şi acolo oameni doritori de plăcere, deşi s-au făgăduit să renunţe la plăcerile veacului acestuia; şi acolo, fiind oameni, se ceartă unii cu alţii, deşi ar trebui să caute pacea cu toată lumea, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Evrei 12, 14).

Sunt, însă, şi unele înlesniri, care nu se află în altă parte. De pildă, faptul că acolo, fiind mănăstiri de bărbaţi, nu intră femeile. Femeile nu au voie să intre în Sfântul Munte nu pentru că ar fi inferioare, că ar fi nevrednice sau că ar fi căzute din darul lui Dumnezeu, ci ca să nu fie prilej de ispită. Părinţii de la Sfântul Munte şi-au dat seama că femeia poate fi o primejdie şi au hotărât ca acolo să nu ajungă nici o femeie. Şi în România, la Mănăstirea Frăsinei, este rânduială ca la Sfântul Munte, nu intră femeile. La Sfântul Munte se ţine foarte mult la rânduiala de suflet. Mitropolitul Nicolae Bălan, Dumnezeu să-l odihnească, când părintele Arsenie Boca şi cu părintele Serafim Popescu s-au hotărât să devină călugări, i-a trimis mai întâi la Sfântul Munte. I-a trimis să cunoască realităţile de acolo, să înveţe acolo şi să se întoarcă să rostuiască viaţa de aici. Nu s-a putut împlini lucrul acesta decât în parte. Nu s-a putut rândui ca în această mănăstire (n.r. Mănăstirea Sâmbăta) să nu intre femeile. Acum, să fim cinstiţi, ştim cum intră: într-o ţinută în care nu se cuvine să intre cineva într-o mănăstire. Tolerăm lucrurile acestea din diferite motive care nu ţin de Dumnezeu şi n-avem curajul să spunem că aşa nu se cuvine! Vedeţi cât de departe suntem de Sfântul Munte?!