La un liceu de lângă Iași, copiii s-au molipsit de bucuria lecturii

Pe rafturile bibliotecii Liceului Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, o localitate din apropierea Iașiului, cărțile sunt înșiruite într-o ordine tăcută, ca niște promisiuni rămase nerostite în fața zecilor de ochi iscoditori care pătrund în fiecare zi în acest spațiu cald și primitor. Rând pe rând, lumile milioanelor de cuvinte se deschid și se întrepătrund cu lumea copiilor și tinerilor care descoperă că ideile vin și pleacă, însă lasă în urma lor curaj, înțelegere, empatie și vindecare. „O carte este și o cale de vindecare. Contează să fie citită în momentul potrivit”, este convinsă Andreea Pîrlea, profesoară de limba și literatura română, inițiatoarea clubului „Lecturiada - liceenii citesc”.

Cartea nu este altceva decât o fereastră spre cunoaștere care așteaptă să fie larg deschisă, oferind celor care privesc prin ea nu doar speranță, ci și curaj de a prinde aripi și a crește în cuget și simțire. Iuliana, elevă în clasa a XI-a, a privit și ea cu multă curiozitate dincolo de litere și cuvinte, ajungând astăzi să spună cu bucurie: „Îmi place să citesc”. Și, deși poate m-aș fi așteptat ca Iuliana să fie o „rara avis” într-o lume tot mai grăbită, în care scrollingul a devenit deja un „sport” la nivel global, același entuziasm al lecturii este împărtășit și de Sara, buna ei prietenă, de colegul lor Rareș, precum și de ceilalți tineri care frecventează clubul „Lecturiada - liceenii citesc”, inițiat de profesoara Andreea Pîrlea.

Totul a început în anul școlar trecut, când cadrul didactic se transferase aici de la altă școală din județ, iar în timp ce se pregătea să-și întâmpine elevii, a „tras cu urechea” la discuția ușor aprinsă din clasa alăturată: „Erau mai multe fete care vorbeau destul de tare, însă cu pasiune, despre cărți. A fost un moment emoționant pentru mine, eu fiind profesor de limba și literatura română și bibliotecar cu un sfert de normă; atunci, pe loc, m-am gândit că aceste dezbateri se pot desfășura și în mod organizat. Astfel s-a născut aici «Lecturiada - liceenii citesc». Nu sunt la prima experiență, am coordonat un club de lectură și în comuna vecină, Miroslava, tot pentru liceeni, dar pentru că mulți elevi de aici locuiesc în Miroslava, sunt și prieteni cu cei de acolo, am decis să fuzionăm și acum ne întâlnim doar aici, la «Cătuneanu». Jumătate dintre participanți sunt de la liceul nostru, jumătate din comuna vecină și de la liceele din municipiul Iași”, spune prof. Pîrlea.

Liceenii nu vin la clubul de lectură la îndemnul părinților sau al profesorilor, ci pentru că au un prieten care citește, „discută, își povestesc cărțile, și așa se aduc unul pe altul”. Pentru unii dintre ei nu este nevoie de o „Zi Națională a Lecturii” sau de o „Zi Inter­națională a Cititului Împreună” pentru a se aventura în lectura unei cărți. „Eu am intrat în clubul de lectură pentru că citisem o carte despre care aveam foarte multe păreri și voiam să împărtășesc, să aflu dacă și alții gândesc ca mine. Ne place să facem schimb de idei. La club nu venim că ne obligă cineva, dimpotrivă, la noi nu prea funcționează lucrurile impuse”, spune Sara.

Profesoara a știut însă că unii adolescenți trebuie motivați ca să citească și să participe la clubul de lectură. „În calitate de părinte este aproape imposibil să-i determini să vină, iar profesorul îi poate obliga, însă odată ce face asta, bucuria nu va dura foarte mult și până la urmă îi va pierde. De exemplu, avem elevi care au venit la club nu din drag pentru lectură, ci pentru a obține niște plusuri la limba germană, iar aici au dat peste cartea perfectă care le-a schimbat percepția și le-a trezit dorința de a citi. Eu nu îi oblig, cu o singură excepție: atunci când un elev râde de un altul pentru că vine la clubul de lectură, este «pedepsit» prin participarea obligatorie timp de trei luni. Se întâmplă ca unii să continue să frecventeze clubul și după această perioadă, însă în cazul altora nu funcționează, dar cel puțin nu mai râd unii de alții. De asemenea, sunt elevi care vin la club, însă, din cauza presiunii grupului din care fac parte, mă roagă să nu se afle, să nu apară în poze. Pentru liceeni contează mai mult ce spune grupul de prieteni decât ce spun părinții sau profesorii, totuși nu este cazul să renunțăm, ci să găsim diferite metode de a-i atrage către lectură”, subliniază Andreea Pîrlea.

Ce și cât citesc adolescenții

Lecturile obligatorii pentru școală nu se numără printre preferatele adolescenților, ei simțindu-se mai atrași de cărțile cu un limbaj accesibil, din categoriile „fantasy”, „thriller”, „romance” și chiar „horror”. Încă de la vârste fragede nu se sfiesc să citească volume cu multă intrigă, cu scene de o duritate care i-ar cutremura chiar și pe mulți dintre adulți. „Vorbim aici de ceea ce doresc ei să citească, nu de ceea ce le recomand eu: de la clasa a V-a încep să citească «romance», probabil și pentru că pubertatea se instalează mai devreme, iar cei din clasele a VI-a și a VII-a citesc cărți cu multă acțiune, cu suspans, cu crime. Pe scurt, citesc ceea ce nu se recomandă. Eu, ca mamă și ca profesor, nu recomand cărți de această factură, însă dacă le-aș interzice, nu ar mai citi deloc. Și atunci, am făcut un pact: la două cărți dintre acestea pe care le preferă ei, să citească una recomandată de mine. De asemenea, în fiecare modul, copiii au de citit și de prezentat câte o carte în fața clasei. Dacă o prezintă convingător și cel puțin un coleg alege să o citească și el, atunci primește un 10 la limba română. Dacă mă conving și pe mine să o citesc, primesc doi de 10”, dezvăluie profesoara două dintre trucurile care o ajută să-i atragă pe liceeni și către literatura de calitate.

Printre titlurile cu greutate pe care tinerii le devorează se numără „Crimă și pedeapsă” de F. Dostoievski, „Metamorfoza” lui Franz Kafka sau „Sfârșitul șoaptelor”, de Ruta Sepetys, o carte de ficțiune istorică despre ultimul an de regim comunist din România. De altfel, cărțile de ficțiune istorică, și în special cele care au legătură cu cel de-Al Doilea Război Mondial, cu Holocaustul evreilor și suferințele din gulagurile sovietice, sunt apreciate de către tineri din dorința de a-și face o imagine mult mai clară decât ce oferă manualele școlare în ceea ce privește istoria din această parte de lume.

Adolescenții se regăsesc însă mai ales în cărțile care prezintă conflictele interioare, cu care ei înșiși duc lupte nesfârșite, și conflictele dintre generații. „Până în acest moment, cartea care m-a marcat foarte tare este «Vara în care mama a avut ochii verzi» (Tatiana Țăbuleac), care, în ciuda faptului că este dură și scrisă într-un limbaj pe alocuri vulgar, m-a făcut în final să-mi dau seama cât de recunoscătoare și norocoasă sunt că am o relație frumoasă și deschisă cu părinții mei. Comunicarea aceasta deschisă ne ajută să depășim mult mai ușor anumite obstacole sau neînțelegeri atunci când ele se ivesc”, spune, din nou, tânăra Iuliana, care mărturisește, râzând, că are și viață socială pe rețele, însă telefonul îl folosește și pentru a descărca pdf-uri cu cărți.

Astfel, situațiile problematice diverse de la școală, din familie sau din anturaj, care îi împing pe mulți la marginea unei supărări soră cu depresia, îi fac pe mulți să se regăsească și să rezoneze cu volume precum „Jurnalul unui adolescent timid” (Stephen Chbosky), un fel de „Romanul adolescentului miop” (Mircea Eliade) adaptat zilelor noastre.

„Valorile morale trebuie să rămână o constantă în viața elevilor”

Cititul nu înseamnă doar o invitație la visare, ci este și un exercițiu de rigoare, cu ajutorul căruia mintea se disciplinează, sprijinind procesul de învățare. Pentru a molipsi întreaga școală de bucuria lecturii, opt dintre liceeni au devenit asistenți de bibliotecari: merg în fiecare clasă și prezintă cărțile ca pe niște făclii aprinse. O fac voluntar, cu seriozitatea și speranța unor atleți care predau ștafeta cunoașterii într-o cursă a vieții, o misiune onorantă de care se achită cu succes. „Asistenții de bibliotecar citesc câte o carte și apoi fac o prezentare potrivită în funcție de clasa la care o vor promova. Foarte mulți elevi vin apoi și stau la coadă la bibliotecă să împrumute anumite volume. Iar acest lucru funcționează mai bine decât dacă aș merge eu să le recomand să citească. Când un alt copil vine și promovează lectura și o face într-un mod atractiv, e altceva; nu mai este percepută ca o corvoadă. Iar invitația la lectură nu o facem doar noi, ci și doamna directoare, care, pasionată și ea de lectură, a amenajat în școală mai multe locuri unde elevul se poate relaxa cu o carte în mână”, a mai spus profesoara.

Totuși, dincolo de stiluri, de diversitatea genurilor literare pe care elevii le preferă, Andreea Pîrlea subliniază nevoia de a exista o constantă în viața tinerilor, iar aceea nu poate fi decât o busolă interioară care să arate mereu binele. „De multe ori noi greșim că încercăm să-i forțăm să fie ca noi, greșim că nu înțelegem că nu mai sunt aceleași vremuri pe care noi le-am trăit, greșim că le impunem să citească ce citim noi. Cu răbdare vor ajunge și la literatura aceea de calitate. Este imposibil ca generația lor să gândească la fel ca noi, însă ceea ce trebuie să rămână o constantă în viața tuturor sunt valorile morale pe care eu le promovez și insist să le respectăm. Apoi, ei trebuie să înțeleagă că nu au doar drepturi, ci au și obligații și responsabilități”, a mai spus profesoara.

Club de lectură în casa socială a parohiei Mamă a doi copii și preoteasă, Andreea Pîrlea a gândit că un club de lectură în parohia pe care o păstorește soțul ei ar fi tocmai potrivit pentru a strânge legăturile dintre oameni și, bineînțeles, a-i apropia de Biserică. În casa socială din cimitirul vechi al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” - Valea Adâncă (Miroslava), adulții citesc, dezbat, se (re)descoperă sub privirile blânde ale sfinților din icoane. Copiii se bucură și ei de toată atenția, de mai bine de doi ani desfășurându-se aici, tot sub coordonarea preotesei profesoare, un atelier de lectură și scriere creativă, unde cei mici descoperă că cititul îi ajută nu doar să viseze, ci să-i pună și pe gânduri, să-i provoace, să argumenteze. E un spațiu viu dedicat comunității, unde se întâlnesc pasiunea, creativitatea și dorința de a crește. „Biserica vine în sprijinul oamenilor, îi unește și le oferă posibilitatea de a crește atât duhovnicește, cât și intelectual. Faptul că derulăm un club de carte la biserică sau facem tot felul de activități, cred că este un lucru benefic pentru comunitate, care devine conștientă de faptul că Biserica oferă un cadru de dezvoltare spirituală, educațională și culturală. Din păcate în viața reală se văd tot mai puține exemple de prietenie și iubire adevărată, de familii unite și bine crescute. Dacă fiecare dintre noi ar avea această obișnuință a cititului, cred că oamenii nu s-ar mai certa la fel de mult, deoarece cărțile ne provoacă la empatie; am fi mai răbdători, ne-am înțelege mai bine și am crește cu adevărat”, este de părere Andreea Pîrlea, pentru care cuvântul a pendulat mereu între a fi citit și a fi scris. Primele povești le-a scris în clasele primare, iar în liceu și-a descoperit vocea dramatică prin texte de teatru; mai târziu, după o pauză lungă, a revenit chemarea lăuntrică, iar ideile și gândurile s-au așternut din nou pe hârtie, luând astfel naștere trei volume: unul de proză scurtă, o carte pentru copii și una de poezii.