La vreme de ispite și încercări nu suntem singuri
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 574‑576
„Uneori venea la bătrânul câte un frate supărat de ispite, iar el îl învăța, zicând:
– Nu ai binecuvântare să pleci nicăieri din mănăstire când ești tulburat. Că mintea tulburată nu poate niciodată să judece și să ia o hotărâre după voia lui Dumnezeu.
Iar pe fiii săi duhovnicești îi sfătuia adeseori, zicând:
– Părinților, să nu uitați niciodată aceste trei lucruri: să aveți frica lui Dumnezeu, să vă păziți mintea curată și să nu uitați pe Doamne Iisuse!
Începând din anul 1941 s‑au abătut multe ispite și necazuri asupra Mănăstirii Sihăstria. Mai întâi a ars biserica împreună cu toată incinta. Apoi tâlharii au jefuit de mai multe ori acest sfânt lăcaș, bătând și orbind pe stareț. Din aceste pricini, o parte din călugări s‑au risipit pe la alte mănăstiri. Atunci părintele Ioanichie și‑a adus aminte de cuvintele marelui bătrân Gheorghe Lazăr, spuse cu 30 de ani mai înainte:
– Nu te fericesc că ai venit în locul acesta, că la sfârșitul vieții o să ai multe ispite.
Spunea bătrânul ucenicilor săi că într‑o noapte, pe când zăcea bolnav în pat, a intrat în chilia lui o femeie îmbrăcată cu bună cuviință și, apropiindu‑se de el, a zis:
– Nu te întrista, părinte Ioanichie. De acum ne vom îngriji noi de acest sfânt lăcaș! Era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, protectoarea acestui smerit așezământ călugăresc. Într‑adevăr, din anul 1942 s‑au simțit permanent acoperământul și binecuvântarea Maicii Domnului peste Mănăstirea Sihăstria.
(...) După doi ani de suferință, starețul Ioanichie a zis într‑o seară către ucenicul său, ieromonahul Ioil:
– Marți mă duc la Tata! Marți mă duc la Tata!
Într‑adevăr, marți, 5 septembrie 1944, protosinghelul Ioanichie Moroi și‑a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând în urmă o obște aleasă de 40 de călugări. Așa s‑a nevoit și așa s‑a săvârșit un mare stareț al monahismului românesc.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)