Legea armoniei
De cele mai multe ori, aflându-ne în fața unei boli, a unei încercări deosebite sau a unei răsturnări sociale de anvergură, avem tendința de a ne grăbi cu analiza și interpretarea fenomenului în sine, uitând adesea să luăm în calcul cauze mai vechi care ar fi putut să determine, în mod esențial, apariția sa. Evenimente care s-au petrecut în urmă cu 20, 30 sau chiar 40 de ani pot avea efecte nebănuite în zilele noastre.
Lumea lui Dumnezeu este zidită într-o uimitoare armonie și orice disfuncțiune apărută la un moment dat se poate resimți mai devreme sau mai târziu. Sesizând acest echilibru al lumii, matematicianul Edward Lorenz, în anii ‘80 ai secolului trecut, a enunțat așa-numitul efect al fluturelui, care sună așa: „Dacă un fluture bate din aripi în China astăzi, poate provoca săptămâna viitoare o tornadă în America”. Desigur că această expresie pare mai mult o metaforă, dar, ca orice metaforă, conține și un anumit sâmbure de adevăr: noi nu trăim într-o lume haotică, ci în una cu o rânduială deosebită, în care Ziditorul a așezat fiecare lucru potrivit unei rațiuni specifice, iar o anomalie apărută în acest sistem armonios poate provoca catastrofe.
Așadar, am putea spune că, în ceea ce privește lumea fizică, aceasta revendică o anumită armonie pentru a funcționa. Dar, atunci, nu cu atât mai mult putem afirma că se impune existența unei armonii nevăzute, a lumii duhovnicești? Potrivit tradiției ortodoxe, există în chip necesar o ordine duhovnicească a lumii, iar regula ei de bază e aceea că virtutea omului o întreține, iar păcatul o tulbură.
Dar, întrucât am vorbit despre două lumi, ne-am putea întreba în consecință: oare între ordinea spirituală și cea fizică a lumii există vreo relație sau sunt două lumi ce evoluează pe traiectorii diferite? Părinții Bisericii spun că anumite întâmplări din lumea fizică, deci inclusiv cele ce-l privesc pe om, pot surveni din pricini de un cu tot alt ordin decât cele fizice, adică determinate de cauze duhovnicești, precum și invers. În acest sens, experiența ascetică a Bisericii descoperă că o singură patimă sufletească ignorată poate schimba nu numai viața unei persoane, ci și a întregii lumi.
Tot în anii ‘80 ai secolului trecut, Sfântul Sofronie Saharov spunea despre akedie: „În sens etimologic, aceasta înseamnă «lipsă de grijă pentru mântuire». Întreaga umanitate, cu rare excepții, trăiește în starea de akedie. Oamenii au devenit indiferenți față de mântuirea lor. Ei nu caută viaţă în Dumnezeu, ci se mărginesc la formele de viaţă trupească, la nevoile zilnice, la plăcerile lumii şi la faptele de rutină. Dumnezeu ne-a creat din nimic, după chipul Absolutului şi asemănarea Sa. Dacă această revelație este adevărată, absența grijii pentru mântuire nu este altceva decât moartea sufletului. Deznădejdea este pierderea conștiinței că Dumnezeu dorește să ne dăruiască viața veșnică. Lumea trăiește în deznădejde! Oamenii s-au condamnat la moarte ei înșiși”.
Așadar, dacă ne dorim cu adevărat să îndreptăm bolile, anomaliile, de orice fel ar fi, doar atunci vom izbuti, când vom ajunge să le privim pe acestea, dar mai ales cauzele lor, cu ochi duhovnicești. Cel puțin așa vom înțelege că nimic nu e întâmplător.