Legea promovării produselor autohtone, criticată de CE

Un articol de: Mariana Bahcevan - 18 Feb 2017

Comisia Europeană (CE) a lansat proceduri de infringement împotriva României şi Ungariei în privinţa comerţului cu amănuntul la produsele agricole şi alimentare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. În România, se solicită marilor retaileri să achiziţioneze cel puţin 51% din produsele agricole şi alimentare de la producătorii locali, ceea ce provoacă temeri privind respectarea principiului liberei circulaţii a bunurilor. Legea cere retailerilor să promoveze produsele de origine română, restricţionând deciziile comerciale ale acestora referitoare la ce produse să fie plasate în ofertă, fapt ce contrazice libertatea de stabilire (articolul 49 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene), subliniază CE. Conform reglementărilor UE, restricţionarea acestor libertăţi este permisă numai când există o necesitate justificată de protejare de prim rang a interesului public, cum ar fi sănătatea publică. Nici Ungaria şi nici România nu au furnizat dovezi că măsurile adoptate pe plan naţional sunt justificate şi proporţionate, se mai arată în respectivul comunicat. Autorităţile ungare şi române au două luni la dispoziţie pentru a răspunde argumentelor prezentate de CE. Mariana Bahcevan