Libertate și Occident
Trăiesc de mulți ani în Occident. Am jinduit spre el printre zăbrelele orânduirii comuniste. Chiar și gustând în copilărie experiența înfrânării în a mi se cumpăra ciocolată Toblerone, pentru că costa în valută și tatăl meu nu avea astfel de bani. Pot să spun că l-am perceput întotdeauna de la depărtare ca pe un spaţiu al libertăţii. Un spaţiu unde puteam imagina și împlini ceea ce acasă îmi părea inaccesibil sau greu realizabil. Una este însă să îl privești de la distanţă și alta este să îți petreci o bună parte din viaţă în el. Și să reconfigurezi în tine imaginea de spaţiu al libertății la modul general în spaţiu al libertăţilor cu care oamenii concură la împreuna-lucrare și locuire. Franța, promotoare marcantă a drepturilor omului, în condițiile în care trecutul ei cunoaște tocmai flagrante încălcări la care mentalitatea colonială și-a adus contribuţia sa specifică, este astăzi un spaţiu vegheat pe plan politic astfel încât să se favorizeze coeziunea socială. Liberté, égalité, fraternité. Concretizarea acestui deziderat nu este însă facilă.
La modul concret, libertatea ta e acceptată până acolo unde calcă libertatea mea. Proaspăt venit la studii în Franța, am învățat că dacă tu nu te respecți, riști ca celălalt să o facă și mai puțin și deci să îți îngusteze libertatea. Dacă tu nu te prețuiești, celălalt te desconsideră direct. Mecanismul acesta devine și mai vizibil astăzi, când vezi jocurile de putere pe scena politică românească din ultima vreme, unde și dacă strigi nu pare a fi suficient. Și suntem un popor predominant ortodox, unde am presupune posibilă o devenire întru finețe a slujirii aproapelui în Hristos pe urmele martirilor din temnițele comuniste. Cu toate acestea, pare-se că ne facem mici și înguști la suflet când este să slujim poporului nostru cel atât de greu încercat.
Ne trebuie vigilență în a ne proteja propria libertate fie și pentru că nimic din ceea ce nu se săvârșește în deplină libertate nu are valoare veșnică, ne spune arhimandritul Sofronie Sakharov, un ortodox trăitor în Occident. Ajung oare pentru aceasta mecanismele sociale, cu siguranță mai civilizate în Hexagon (și mai eficiente prin faptul că se pot arăta constrângătoare dacă nevoia o cere) decât cele de pe plaiurile mioritice? Dar oare creștinismul nu propune ceva și mai înalt decât atât? Dacă Occidentul se vrea un spațiu al liberei circulații, al libertăților personale exprimate, cu atât mai mult calitatea noastră de creștini ortodocși ne incită în a ne aduce propria contribuţie. Aș spune, propriul nostru răspuns inspirat de Sus. Și aceasta întrucât pentru noi libertatea nu e doar cea exterioară, de interacțiune cu ceilalți, ci începe în spaţiul interiorității umane, acolo unde se petrec căderile și ridicările fiecărui suflet în parte. Pentru că poți bine mersi să stăpânești o transnațională, dar nu neapărat să te stăpânești pe tine însuți.
Occidentului i-a transmis această înțelepciune micul prinț al lui Antoine de Saint Exupery. În spatele lui îmi pare însă că Însuși Hristos ne vorbește. Poți avea libertatea să acționezi asupra aproapelui și în același timp să nu ai putere să te întâlnești cu tine însuți. Iar dacă Occidentul a dezvoltat și a excelat în această cultură a întreprinderii exterioare, noi ortodocșii, însămânțați prin pronia lui Dumnezeu aici, și purtători ai unei culturi duhovnicești a lăuntrului încredințat (iarăși și iarăși) lui Dumnezeu, știm că doar Adevărul Hristos întâlnit lăuntric ne face liberi. E valabil și pentru viețuirea noastră în Occident.
Mărturisim deci în fața libertăților de tot felul că libertatea noastră ne deschide realitatea spre profunzimi necunoscute altor libertăți. Am câștigat în România dreptul de a fi consumatori de bunuri și produse ca în Occident, ce ar fi să oferim acestui Occident venit între timp și la noi bucuria omului care alege să le trăiască pe toate acestea întru Hristos și nu în locul Lui, și nu pe lângă El? Garanţia absolută a libertăţii noastre este prezența harului, cel care nu ne va forța niciodată la nimic. Cu libertatea asta venim noi astăzi, cei greu încercați de ideologiile totalitare și de nelibertate, spre Occident, îndemnându-l să o primească. Aici e și căutarea noastră, ca cele de aici să nu zădărnicească, ci să ne sporească dobândirea împlinitei veșnicii. Pentru că dacă trendul actual în Occident este să nu mai iei aminte la suflarea veșniciei încă de aici, din această viață, prin dezinteres, mărturia Ortodoxiei trăită în mediu occidental este tocmai aceasta, a eliberării lăuntrice și a alegerii fericite în plan lăuntric, astfel încât libertățile exterioare să nu rămână sterile împlinirii de moment, ci să aducă roadă mai deplină, cu impact eshatologic. Este de ales în oferta de hypermarché a lumii actuale doar acea libertate care aduce har.