Libertinismul, mai profitabil decât Dumnezeu
Aceasta este esența gândirii economice actuale: „Omul libertin este un bun consumator. Omul religios nu prea aduce profit. Piețele sunt amorale”. Este motivul pentru care, ca la un semnal, toate democrațiile și-au propus să devină „liberale”, să încurajeze minoritățile și, mai ales, să rescrie morala.
Avem o ecuație simplă, de când lumea, descrisă foarte bine de gestul lui Esau (Isav), care, pentru o porție de hrană, și-a vândut (nesocotit) dreptul spiritual de întâi-născut. Această prevalență a instinctului în fața rațiunii a devenit astăzi condiție a creșterii economice.
Unul dintre ideologii foarte cunoscuți în domeniu este George Soros. I-am citit una din operele care vor să fundamenteze societatea globală: „Open society. Reforming global capitalism”. O carte care tinde să devină biblia societății de azi.
Esența ideologiei sale este simplă: oamenii sunt mai preocupați de instinctele proprii decât de idealuri. Imperfecțiunea firii umane nu trebuie neglijată în procesul construirii unei societăți globale. Prin urmare, iluminismul a greșit când și-a propus idealuri. Ceea ce dezvoltă piețele este imperfecțiunea firii umane, care generează cerere și ofertă. Ca atare, dacă vrem o societate globală funcțională financiar, trebuie să permitem imperfecțiunii să se simtă liberă, pentru a stimula și menține piețele. Care piețe sunt amorale.
Concluzia e cinică: morala trebuie rescrisă, căci nu există adevăruri absolute, ci adevăruri de moment, care trebuie exploatate ca oportunități de afaceri. Omul trebuie încurajat să se simtă liber, dar (atenție!) angajat. Asta se rezolvă prin „eliberarea” omului de orice „constrângeri” care să-i limiteze imperfecțiunile.
Mecanismul? Clasic, de la fiul risipitor încoace: drepturile omului. Mai cu seamă cele sexuale, care sunt mult mai „motivante”, „angajante” decât altele, deoarece pofta, plăcerea sunt profund ancorate în firea umană.
Studiile tind să-i dea dreptate: omul moral, religios, consumă mai puțin, în vreme ce omul relativizat moral tinde să idolatrizeze bunurile de consum, astfel, el fiind un bun îclient” al piețelor. îBrandurile” sticlesc doar în ochii celor ce nu văd mai departe de ele.
Acum cred că pare mai simplu de înțeles de ce, ca la un semn, toată planeta pare că s-a dezbrăcat brusc de creștinism (pe care l-a folosit doar cât a fost profitabil), îmbrățișând, globalizant, drepturile omului.
Avem de-a face doar cu exploatarea cinică, dar profitabilă, a păcatului. Vechiul Testament o spune: „Între încheieturile pietrelor se înfige țărușul și între vânzare și cumpărare se va strânge păcatul” (Sir. 27, 2), ca și Noul Testament: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta! Și neguţătorii lumii plâng și se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor. Marfă de aur și de argint, pietre prețioase și mărgăritare, (…) scorțișoară și balsam și mirodenii și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină de grâu curat și grâu și vite și oi și cai și căruțe și trupuri și suflete de oameni” (Apoc. 18, 10-13).
E suficient să ne reamintim ce au ajuns marile sărbători creștine: fiecare sărbătorește ce crede, dar toți merg la „cumpărături”.
Este esența Open Society: fiecare e liber să creadă ce vrea. Important e să cumpere...