Libra librorum

Un articol de: Lucian Vasiliu - 06 Noiembrie 2007

Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără „obiectul“ numit CARTE pe pământ. Din copilărie gustam voluptatea de a duce pe umăr trăistuţa cu manuale şi caiete, în drum către sau dinspre şcoliţa din satul meu de pe Colinele Tutovei de Bârlad. Poate şi de aceea, pentru un timp, am optat să fiu bibliotecar (şi, într-un fel, mai puţin convenţional, am şi rămas purtător de mesaj livresc).

Încă un drum (cu trenul, din „bucăţi“) spre Câmpina, cetatea întomnată a celor care se ocupă, fervent, cu „ingineria“ cărţilor, la a IX-a ediţie a Galelor APLER, organizate, în mod constant, de familia Daniela şi Ion Tomescu, inima Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) a Federaţiei Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR). Ediţia a fost susţinută, elegant şi substanţial, de Primăria şi Consiliul Local Câmpina, de Casa Tineretului şi de Casa de Cultură „Geo Bogza“. Dezbaterea „Situaţia critică a culturii scrise şi necesitatea înfiinţării Centrului Naţional al Cărţii din România (dialog când colocvial, când incendiar) a fost moderată de acad. Eugen Simion. Întâlnirea profesională a fost onorată şi de Grigore Arsene (preşedintele AER - Asociaţia Editorilor din România), de Mihai Penescu (preşedintele UER - Uniunea Editorilor din România), de Petru Radu (preşedinte AGORA - Asociaţia Difuzorilor de Carte din România), precum şi de personalităţi ale vieţii culturale şi academice din România. A fost semnat Apelul de la Câmpina - 2007, privind înfiinţarea Centrului Naţional al Cărţii din România, ca alternativă la sistemul discutabil de finanţare a culturii scrise naţionale, coordonat de doi ani de zile de Ministerul Culturii şi Cultelor şi de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Expoziţiile de artă plastică ale lui Vasile Popescu (Mediaş) şi Ion Tiţoiu (Constanţa), precum şi cea de portrete foto a lui Mihai Cucu (Bucureşti) au ilustrat, adecvat, bunele intenţii ale celor însumaţi de litera şi de spiritul cărţilor şi publicaţiilor literare. Ca în fiecare an, au fost decernate tradiţionale premii. Juriul, prezidat de Nicolae Breban, a oferit laurii pentru anul editorial 2006 (câte o lucrare - acuarelă semnată Vasile Popescu, pecunii oferite de Ministerul Culturii şi Cultelor, precum şi de APLER). Au urcat pe podium: George Vulturescu (Satu Mare, revista „Poesis“); Aura Christi (Bucureşti) şi Daniel Corbu (Iaşi) - autorii anului 2006; Tudor Jebeleanu (Bucureşti, premiul pentru grafică); Daniela Tomescu (Bucureşti, editura LIBRA); Dan Mircea Cipariu (Bucureşti, ziarul „Ziua“, premiul pentru Jurnalism cultural). La această ediţie a fost acordat premiul „Dan Alexandru Condeescu“ (regretatul critic literar şi director al Muzeului Naţional al Literaturii Române - Bucureşti). Distincţiile au revenit criticilor literari Ion Simuţ (Oradea) şi Vasile Spiridon (Piatra Neamţ). Premii speciale au primit Mircea Muthu (Cluj-Napoca) şi revista „Sud“. La întoarcerea de la Câmpina spre Iaşi, popasul la Muzeul Memorial „Nichita Stănescu“ din Ploieşti ne-a amintit versul arghezian: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă…“.