„Limanul bucuriei”, un nou volum al poetei Liliana Ursu
Librăria Humanitas Cișmigiu a găzduit recent lansarea noului volum de poezie al poetei Liliana Ursu, intitulat „Limanul bucuriei”, apărut la editura Spandugino. Au vorbit scriitorii Răzvan Bucuroiu, Laurențiu-Ciprian Tudor și Dinu Flămând, evenimentul fiind moderat de publicistul Cristian Pătrășconiu.
Invitația din deschidere, adresată de moderator, de a trăi „un timp al bucuriei și de a împărtăși împreună cu autoarea și invitații ei speciali un timp al poeziei și al solidarității întru cultură” s-a împlinit întocmai în seara ploioasă de 22 mai, în acord cu sintagma din titlul cărții.
Scriitorul și omul de televiziune Răzvan Bucuroiu a mărturisit că îl leagă de autoare o prietenie de 30 de ani și a subliniat: „Senzația mea este că Liliana Ursu a intrat de ceva vreme într-o zonă de liniște. Practic, este ca o barcă cu două vâsle, care merge pe cursul lin al unei ape, curs lin pe care îl merită cu prisosință, iar cele două vâsle cu care această barcă ține direcția sunt poezia și credința, mergând spre un mal al frumuseții”.
Laurențiu-Ciprian Tudor, care în urmă cu trei ani a realizat împreună cu poeta „Cartea pașilor”, o consideră pe autoare un model de inspirație umană, numind-o „un om-răspântie”, adăugând: „«Limanul bucuriei» este cartea unui om care a înțeles să-și trateze viața ca pe o livadă, ca pe un pom plin de rod. Ea a ales să-și trateze viața într-un fel asemănător cu arta japoneză kintsugi, prin care un vas de ceramică spart este reparat cu un aliaj de aur și devine asfel și mai prețios după ce este reparat”.
Din amplul discurs al lui Dinu Flămând, am reținut admirația pentru dificultatea tematicii: „Cum poate cineva să scrie cu atâta seninătate despre bucurie, și chiar la limită, la liman?”, pe care a rostit-o în deschidere. Dinu Flămând a relatat și un episod petrecut în anii ´70, când au fost chemați amândoi acasă la marea traducătoare Antoaneta Ralian, care le-a propus să traducă împreună volumul lui Martin Booth, „Polenul insidios”. „Ne-am mirat, pentru că el scria ca un fermier, despre lucruri mici, avea teme campestre. Și eram uimiți că Booth era atât de plictisit de ceea ce credeam noi că sunt marile teme ale poeziei! Generația noastră era foarte la curent cu tot ce se scria atunci în literatura americană și britanică, dar nu ne interesa. Încă nu eram ieșiți cu totul din comunismul care se chinuia ca literatura să aibă o cât de mică onestitate, iar noi voiam să ne conectăm la ceea ce nu avuseserăm parte: la marea literatură interbelică de peste tot, la Rilke, de pildă, la marii poeți ai lumii, nu ne interesau experimentele, avangardele și partea socială. Eram obsedați de viața intimă a creației și de cum s-o facem compatibilă cu biografiile noastre. Evident că n-am mai fost atât de «estetizanți» - cum ni se spunea, de parcă am fi fost niște râioși - atunci când societatea a căzut în cap, în epoca Ceaușescu. În biografia fiecăruia a intervenit câte o ruptură teribilă. Iar azi, toți cei care mai scriu din generația noastră - Adrian Popescu, Ion Mircea, Mariana Bojan și atâția alții - o fac pentru că ei continuă să sugă lapte de la marea cultură, care a fost fondul existențial care ne-a ajutat să trecem peste mari traume. Pentru Liliana Ursu, momentul de ruptură a fost atunci când a descoperit credința. Părerea mea este că aceasta exista pe jumătate prin opțiunea ei pentru frumos, estetic, pentru elogiul vieții. I s-a adăugat apoi și o aură metafizică și care trimite direct la credința ortodoxă”, a mai spus Dinu Flămând.
În finalul întâlnirii, autoarea a recitat din noul volum, nu înainte de a dezvălui că titlul este inspirat din imnele Sfântului Efrem Sirul, pe care îl consideră „cel mai mare poet al lumii”, și care scrie că s-a făcut „liman” în care Maica Domnului să-și descarce darurile ei minunate din marile corăbii cu daruri duhovnicești.