Limanul cel bun e unul singur

Între părinții îmbunătățiți ai Mănăstirii Antim, Părintele Sofian Boghiu strălucea prin smerenie, iubire, blândețe, har și lumină. „Lumina care-l îmbrăca în haina nemuririi e adevărată”, spunea sculptorița Silvia Radu, cea care i-a fost fiică duhovnicească timp de 20 de ani.

În chip mirabil, Dumnezeu ne dăruiește modele. Mulți dintre noi afirmă că nu mai avem modele din pricina faptului că azi cultura stă departe de Biserică, departe de rădăcini, departe de morală, departe de valori. Dar nu e chiar așa. Ceea ce numesc aceștia cultură este, mai degrabă, o violentă propagare în rândul maselor a unui soi de fluid care otrăvește sufletele. Cultura, în întreaga și veritabila ei substanțialitate, se întemeiază pe adevăratele modele, pe care, din fericire, Dumnezeu ni le dăruiește fără încetare. Doar să avem ochi și urechi pentru ele… Modelele sunt oameni cultivați duhovnicește, oameni care pot, prin viața lor, să fie pildă și ancoră pentru cei tineri și, îndeobște, pentru noi toți.

Din pleiada de modele cu care ne însoțim în acest început de mileniu se înscriu smeritele nume ale unor artiști, scriitori, medici, profesori, sociologi, etnologi, teologi, muzicieni, oameni ai cuvântului, oameni ai penelului, oameni ai daltei, oameni ai arcușului, într-un cuvânt oameni înduhovniciți, care duc sau au dus lupta cea bună, ținându-se de Cale spre Limanul cel bun care nu este altul decât Hristos. Un indicator spre acest Liman a fost și doamna Silvia Radu, un om care și-a întâmpinat viața cu pâinea și sarea viului. M-a primit, mai întâi, în atelierul său colosal unde am vorbit despre o temă plină de delicatețe: despre dragoste și devotament, întâlnire care, mai apoi, ne-a făcut loc să ne strecurăm una alteia în suflet și să ne bucurăm.

În urma întâlnirii noastre s-a născut filmul Limanul, pe care i l-am dedicat, și care poate fi văzut pe site-ul revolutiamodelelor.ro. Bucuria întâlnirii noastre a fost și mai mare când i-am dus, anul acesta, icoana Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, părintele ei duhovnic timp de 20 de ani, pe care îl iubea nespus și despre care mi-a spus, cu mulți ani în urmă: „Sunt convertită de Părintele Sofian. Și eu și soțul meu, Vasile Gorduz. Părintele Sofian era ca un înger. Era luminat. Iar momentul în care ridica crucea și spunea Sus să avem inimile!... Era extraordinar! Simțeai, pur și simplu, cum te ridici la cer. Era un părinte care a spus odată că dacă Părintele Sofian nu e sfânt, nu există sfinți. Așa e!”. În ce chip minunat lucrează Dumnezeu cu aleșii săi! Anul plecării doamnei Silvia Radu la Cer este chiar anul canonizării bunului său părinte duhovnic, Părintele Sofian!

Spuneam că întâlnirea noastră s-a concretizat în realizarea unui film, însă toate cele pe care mi le-a împărtășit atunci au fost adunate în primul volum al Colecției Revoluția Modelelor, intitulat Antidot la zadar. Silvia Radu vorbea mereu despre Părintele Sofian, despre prima spovedanie sub epitrahilul său: „Când ne primea la spovedanie în chilia dânsului era o mare bucurie. Era în acel loc o liniște de dincolo de lume. În biserică ne spovedea în fața ușilor diaconești din stânga Altarului. Era lume multă. Câteodată stătea până la 1 noaptea. Eram cu toții fericiți. Binecuvântarea dânsului avea forța unei vindecări”.

Pictor bisericesc de înaltă ținută, Părintele Sofian își iubea în chip aparte fiii duhovnicești, dar pentru doamna Silvia Radu și soțul său, sculptorul Vasile Gorduz, a avut o atenție aparte, lucrători fiind pe același ogor al artei. Despre munca sa de atelier, doamna Silvia se destăinuia: „Părintele Sofian mă ajuta întotdeauna în lucrul meu de atelier. Întotdeauna îl întrebam. Pentru orice îi dădeam telefon și-l întrebam. Nu făceam nimic fără să-l întreb”.

Fiică duhovnicească devotată, doamna Silvia a fost deseori în preajma Părintelui Sofian. De pildă, atunci când îl ducea cu mașina în locurile unde trebuia să ajungă sau când părintele, în spital fiind, se pregătea de plecarea la Domnul. Despre darul înaintea-vederii al părintelui, doamna Silvia povestea cu emoție: „Odată mi-a spus ceva cutremurător: Și domnul Vasile (Gorduz) se va mântui. Eu n-am îndrăznit să întreb nimic despre ce însemna asta. Soțul meu nu era bolnav deloc atunci. Peste mulți ani s-a îmbolnăvit grav, însă. Au urmat nouă ani de suferință cumplită și-am înțeles că aceasta era calea lui de mântuire, la care se referise Părintele Sofian”.

Internat la Spitalul Militar, părintele era îngrijit de cel care între timp îi devenise duhovnic doamnei Silvia, părintele Irineu Curtescu. „Urma să am o inter­venție foarte grea și mă spovedeam ca înainte de moarte. O operație care putea să mă coste viața. Am intrat în rezerva Părintelui Sofian. Ca să ajung la părintele Irineu trebuia să trec pe acolo. Părintele Sofian stătea pe marginea patului, cu picioarele în jos. Eu, exasperată de dramatismul situației, am intrat și am strigat: Părinte Sofian, și eu cum să mă rog? Și, deodată, cu lacrimile curgându-i șiroaie pe obraji, a strigat: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! A fost un moment unic, extraordinar, teribil. De la Părintele Sofian și eu și soțul meu învățasem, cu mulți ani în urmă, rugăciunea inimii. Operația mea a fost extrem de complicată, la limită cu moartea. Cred că rugăciunea Părintelui Sofian m-a ajutat să scap. După operație am aflat că părintele a plecat la Domnul”.

Externată chiar în ziua înmormântării Părintelui Sofian, deși sleită de puteri, doamna Silvia a cerut să fie dusă direct la Mănăstirea Antim, cu dorința de a-l vedea pentru ultima dată. „M-am retras în dreptul clopot­niței ca să văd când va ieși mașina pe poarta mănăstirii (părintele fiind înmormântat la Mănăstirea Căldărușani). Era o mare de oameni. L-am văzut. Era frumos și avea un chip luminos! Am fost atât de bucuroasă. Îi datorez totul!”.

Bucuria, libertatea, maturitatea deplină și smerenia au fost punctele cardinale ale doamnei Silvia Radu, un om de cultură al cărui crez artistic a îmbrăcat haina de sărbătoare a Ortodoxiei, prin devoțiunea și dragostea pe care le-a avut pentru părintele său duhovnic, în fața icoanei căruia, iată, de astăzi înainte ne putem ruga. Călătoria spre Liman a doamnei Silvia Radu rămâne o mărturie vie despre frumusețea vieții întru Hristos atunci când înmulțești talanții, prin dăruire, cu cucernicie.

Silvia Radu a absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice în 1960, făcând parte din Generația de aur a sculpturii românești. Artist complet, a abordat pe lângă sculptura în piatră și bronz și pictura, ceramica, grafica în pastel, ca și statuara din ghips pictat. Alături de soțul ei, sculptorul Vasile Gorduz, a ctitorit mănăstirea din Pătroaia și biserica din Vama Veche, locul unde și-au dat întâlnire gestul său artistic și ființa sa, într-o mirabilă întâlnire cu Dumnezeu. Printre lucrările sale de artă monumentală se află: Legenda Meșterului Manole din Parcul Regele Mihai I al României din București; Statuia comemorativă pentru eroii neamului din satul Potlogeni-Olt; Sculpturile ambientale din stațiunea Costinești; Neptun, sculptură de marmură din stațiunea Neptun; Sfântul Gheorghe, sculptură în bronz aflată în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara. A plecat dintre noi anul acesta, la sfârșitul lunii mai, fiind așezată întru așteptarea Învierii în grădina Mănăstirii ­Pătroaia, ca vrednic ctitor, alături de soțul său.