Lipsa educaţiei religioase, pricina dezordinii sociale

Naşterea de copii este o rânduială a firii, însă a-i creşte şi a-i educa întru virtute este o chestiune de minte şi de voinţă. Prin datoria de a-i creşte, nu vreau să spun numai a nu-i lăsa să moară de foame, aşa cum fac, de cele mai multe ori, părinţii, socotind că asta este singura obligaţie pe care o au faţă de copiii lor. Eu mă refer la grija de a educa inimile copiilor în virtute şi evlavie - o îndatorire sfântă, pe care, trecând-o cu vederea, ne facem vinovaţi de uciderea copiilor noştri, în cel mai adevărat sens al cuvântului.

Această obligaţie le revine deopotrivă şi taţilor şi mamelor. Sunt taţi care nu precupesc nici un efort pentru a-şi da odraslele pe mâna unora care să-i înveţe plăcerile şi pentru a le satisface toate poftele, ca nişte moştenitori bogaţi ce sunt. Sunt privite însă ca lucruri neînsemnate să fie copii creştini sau să se deprindă cu lucrarea evlaviei. O orbire ucigaşă! Însăşi această blestemată simţire este pricina dezordinii care face societatea noastră să se tânguiască. Copiii voştri vor fi întotdeauna suficient de bogaţi, dacă vor primi de la voi o bună creştere, care să-i înveţe a avea o comportare şi o viaţă morală. Aşadar, nu vă siliţi să-i faceţi bogaţi, ci mai degrabă învăţaţi-i să-şi stăpânească prin cucernicie patimile, faceţi-i bogaţi în virtuţi. Învăţaţi-i să nu-şi plăsmuiască tot felul de nevoi închipuite, cântărindu-le valoarea după măsurile lumeşti. Supravegheaţi-le cu atenţie faptele, prietenii şi legăturile! Dacă Apostolul ne porunceşte să ne îngrijim mai mult de ceilalţi decât de noi, şi dacă suntem vrednici de osândă pentru a fi trecut cu vederea folosul aproapelui, atunci cu cât mai mare ne va fi vina când porunca îi priveşte pe cei care ne sunt atât de apropiaţi? „Nu Eu am fost - ne va zice Domnul - Cel ce le-am rânduit acestor copii loc în familiile voastre? Nu Eu am fost Cel care i-am încredinţat purtării voastre de grijă? (…) V-am dat autoritate deplină asupra lor; am dat toată grija creşterii lor în mâna voastră.“ Copiii care sunt ascultători şi credincioşi lui Dumnezeu vor afla în însăşi ascultarea faţă de legea Lui un izor bogat de fericire, chiar şi în această viaţă vremelnică. Un om sărac, care vieţuieşte după Hristos, inspiră dragostea şi respectul celorlalţi. Pe când, având o inimă rea, toate bogăţiile nu te vor scăpa de nefericire şi de duşmănia tuturor celor din jur. Tânărul binecrescut nu numai că se va bucura de respectul tuturor, dar vă va fi mult mai drag şi vouă! Iubirea voastră pentru el nu va fi o simplă legătură a firii, ci va fi rodul virtuţilor sale. Pentru aceasta, la bătrâneţe el vă va sluji cu toată dragostea fiască. El va fi sprijinul vostru. Pentru că aşa cum cei ce nu-L cinstesc pe Domnul îi dispreţuiesc şi pe părinţii lor, tot astfel, cei ce se tem de Dumnezeu, Părintele tuturor oamenilor, vor avea toată cinstea pentru cei care le-au dat viaţă. Nu acesta este adevărul? Pe cine ar trebui să dea vina Eli, preotul, pentru moartea fiilor lui? (I Regi, 2) O ucigaşă blândeţe, căreia ei i-au căzut victime! Şi cât de mulţi sunt părinţii care nu vor să ia asupra lor truda de a-i îndrepta pe copiii neascultători şi încăpăţânaţi! Le e teamă să nu-i supere, prin încercarea de a stăvili, prin cuvinte aspre, apucăturile dezmăţate pe care le-au căpătat. Dar vor suporta urmările… De aceea, vă implor să vă îngrijiţi de buna creştere a copiilor voştri. Gândiţi-vă mai întâi la mântuirea sufletelor lor. Dumnezeu va rânduit capi şi învăţători peste familiile voastre. Este datoria voastră să supravegheaţi încontinuu purtatea copiilor voştri. Urmaţi pilda lui Iov, care se îngrijea neîncetat de copiii săi (Iov 1, 5). Luaţi-vă după Avraam, care nu se îngrijea atât de agonisirea bogăţiilor, cât de păzirea legii lui Dumnezeu de către fiecare membru al familiei sale, şi despre care Dumnezeu a mărturisit: „Că l-am ales, ca să înveţe pe fiii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate. (Facere 18, 19). Dacă părinţii buni s-ar strădui să îi crească întru cele bune pe fiii lor, n-am mai avea nevoie nici de legi, de judecători, de tribunale, nici de pedepse. Călăii există tocmai pentru că suntem imorali. (Sfântul Ioan Hrisostom, Lecţii despre educaţie )